[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

miercuri, 5 septembrie 2007

JURNALUL UNUI EMBRION

Incepuse sa-l deranjeze bubuitul surd din jurul lui.Nu stia de unde vine si nu-l mai lasa sa-si auda chroniculele.Ingerul ii spusese sa le zica ganduri cum le spuneau toti oamenii dar el nu vroia sa renunte si le spunea chronicule. Nu imi mai aud croniculele de atata zgomot.Celulele se perindau prin fata lui intr-un ritm ametitor conduse haotic de rauri de sange.Era un tablou care il fascinase de la inceput.Incerca sa fixeze cate una dar nu apuca s-o faca pentru ca alte cateva mii ii treceau prin fata intr-un du-te vino fara sfarsit.Fusese o zi memorabila aceea in care vazuse de doua ori aceeasi celula.Se gandise sa-i dea un nume: Rhemynia.Pana si ingerul se mirase.In stadiul in care esti nu ar trebui sa fii capabil de imaginatie creierul tau nu e format inca. Dar in ce stadiu sunt? Esti un embrion.Suna oarecum jignitor din gura ingerului dar el se simtea foarte bine in postura asta necunoscuta pana acum.Embrion.

Ingerul aparuse in ziua primei chronicule. Nu-si amintea care a fost prima chronicula dar ingerul i-a spus ca atunci a aparut.Isi amintea o bubuitura puternica si luminoasa si celulele alergand in jurul lui si atunci a realizat ca inainte de bubuitura nu fusese nimic.Pe Rhemynia nu a mai vazut-o de atunci.In jurul lui peretii se umfau si se dezumflau cu miscari lente si constante.Era o senzatie de siguranta pe care o incercase inca de la inceput sau mai degraba nu stia ce inseamna nesiguranta.Confortabil si nemiscat desi nu avea termen de comparatie pentru ca nu aflase inca ce inseamna miscarea.Ingerul avea sa-i explice toate astea usor, usor.

Tot ce stia era ca nu stia nimic inainte de explozie.Il intrebase pe inger ce fusese inainte de explozie dar ingerul nu parea foarte dispus sa ii explice.Oricum nici el nu se incapatina sa afle raspunsul pentru ca noul sau univers ii dadea destula bataie de cap.In jurul lui materia era in permanenta miscare.Culorile se amestecau continuu facandu-l sa zambeasca.Ii placeau mult lichidele galbui care nu-l lasau sa vada goana celulelor pentru ca brusc acestea sa-si faca loc navalind pe valuri de sange.In interiorul lor atomii fierbeau necontenit dar nu ii putea urmari decat foarte putin pentru ca jocul lor facea repede loc unei ameteli placute.

Tot felul de zgomote avansau catre el si pe masura ce crestea avea senzatia ca sunt tot mai multe si mai clare venind de undeva de deasupra. In toata aceasta perioada pe care avea s-o petreaca imobilizat inainte sa uite totul un singur zgomot ii va fi fost companie permanenta.Niste bubuieli surde si constante care din cand in cand se accelerau pentru ca mai apoi sa revina la normal.Il intrebase pe inger ce e cu ele?Inima. Este inima, ii raspunsese ingerul.Ce e inima? Inima este ceea ce te tine pe tine in viata.Si bate constant.Sau bubuie cum spui tu.Viata? intreba el incurcat.Ce e aia viata? Viata este ce ti se intampla dupa ce esti nimic.Pai da dar nu-mi aduc aminte sa fi fost nimic.Exact.Tocmai pentru ca nu-ti aduci aminte ca ai fost nimic, ai fost nimic.Viata e cand iti aduci aminte.Nu inteleg. Nici nu e cazul acum.E timp pentru toate.

Si-ar fi dorit sa-l vada pe inger, nu sa-i auda doar vocea cum se intampla de fapt.Pe masura ce crestea, peretii adapostului se apropiau de el si odata cu ei valuri de aer cald si cateodata rece.De ceva vreme incerca o senzatie ciudata.Cresti, ii spuse ingerul si ai inceput sa simti asta.Iti cresc mainile picioarele...De ce cresc? Ingerul incepu sa rada: Devii om si odata cu asta pui aceleasi intrebari. Afara ei intreaba de unde venim.Aici de ce cresc. Cresti si atat. Ai spus afara? Da, afara. Ce e afara ? Afara e lumea, viata! Si aici ce e? Aici e mama ta!Mama mea? Asta ce-o mai fi? Mama ta este tot ce e in jurul tau acum.Iar inima de care ti-am spus, bubuielile, sunt inima mamei tale.Mama ta este ce va fi dupa ce eu nu voi mai fi.Mama ta va fi cand vei uita de mine.Mama ta este aici si acolo.Mama ta este viata si inainte de viata.Ea te va ghida pe afara cand eu nu voi mai fi.De fapt voi fi dar nu-ti voi mai putea vorbi.Oricum s-ar putea sa nu crezi ca eu as putea fi.Multi uita de noi.Ma sperii.N-ai de ce sa te sperii.Imi e bine si cald aici.Si vreau s-o astept pe Rhemynia. Esti un embrion ciudat. Nu vrei sa-ti cunosti mama prea curand si te-ai indragostit de o celula pe care ai reusit s-o botezi.N-am mai vazut asa ceva .Mi-esti simpatic.O zdruncinatura incredibila reusi sa interupa conversatia celor doi.Ce-a fost asta? Stai linistit.Nimic grav.O sa mai fie asa.A stranutat mama ta! Mama...

Zilele treceau si ingerul era din ce in ce mai ocupat sa-i satisfaca tot felul de curiozitati embrionului care crestea la adapostul peretilor ca de burete.Incerca sa-i furnizeze doar strictul necesar pentru ca stia ca in ziua luminii copilul va uita tot...El trebuia sa-I formeze instinctul.Nimeni afara nu isi explica instinctul.Instinctul oamenilor erau acele informatii pe care ingerii le furnizau in mod repetat cand acestia se aflau in intunericul mamelor lor pentru a-i ajuta mai tarziu in viata.Instinct.Informatiile ingerilor.Ce e afara? Ce e acolo? Sunt multi oameni.Ei compun viata.Sunt fosti embrioni ca si tine care au uitat totul si au luat-o de la inceput ca oameni.Asa si cu tine.vei fi om.Vei locui pe pamant.De mama ta ti-am vorbit.Vei avea si un tata.Tata? Da.El e completarea mamei tale.

Embrionul adormea de multe ori in mijlocul acestor lectii despre structura lumii.Nu toate i se pareau interesante si atunci prefera sa se intoarca la privelistea galbuie si bubuiturile surde care ii aminteau de viitoarea lui mama.Ingerul isi facea insa datoria si isi tina lectiile: pamint, apa, tata, iubire, delfin, rasarit, muzica, Dumnezeu.Stai rosti embrionul.Mai zi o data.Dumnezeu, rosti calm ingerul.Dumnezeu...sunt sigur ca am mai auzit cuvantul asta.Sunt sigur.Nu aveai cand, spuse ingerul intrigat.Poate l-am auzit cand eram Nimic replica embrionul .Ingerul tacu.Nu se mai auzea decat vuietul sangelui rostogolindu-se prin vene semn ca afara aveau loc emotii.Embrionul adormi cu gandul la Dumnezeu.

Zilele treceau si isi dadea seama ca e din ce in ce mai mare.Acum isi vedea mainile si picioarele si simtea cum clipeste prin lichidul galbui.Incepuse sa simta ceva nou.Nu-i mai ajungeau peretii moi ca de burete si nici caldura lor.Ceva il apasa si bubuiturile i se pareau asurzitoare.Libertatea.Se apropie ziua luminii si ai inceput sa simti Libertatea.De ce nu te vad niciodata? Pentru ca sunt doar o voce... Nu ai ce sa vezi. Dar mi-esti drag...as vrea sa te vad...Sunt peste tot crede-ma.Eram si cand ai vazut-o pe Rhemynia.Si cand ai vrut s-o revezi tot eu eram.Sunt peste tot.Dar eu nu te vad....
Un alt cutremur incepu brusc.Mai lung ca de obicei.E ceva cu mama? Intreba cu ingrijorare embrionul.Nu, raspunse ingerul.E viata.
Tot timpul imi dai raspunsuri pe care nu le inteleg.Acelasi lucru:viata,viata,viata.Eu te-am intrebat daca e ceva cu mama si tu imi spui ca e viata.Prima revolta, zambi ingerul in sinea lui.Apoi se intreba fara ca embrionul sa-l auda: oare de ce nu ne lasa sa-i schimbam?Poate ar suferi mai putin...

Lichidul galbui il incojurase complet.Nu mai vedea nimic in jur si o liniste infricosatoare se asternuse in adapost.Peretii il strangeau de-a binelea si nu mai era deloc placut.Sangele, celulele, atomii disparusera fara urma.La fel si ingerul de o buna bucata de vreme.La rastimpuri linistea era sparta de zgomote pe care nu le mai auzise pana atunci.
Se intreba daca ingerul il parasise.Dintr-odata incepu sa simta prin tot corpul ceva nou.Un punct infricosator se plimba inauntrul lui.Nu te speria, aparu ingerul.E durerea.Am uitat sa-ti spun de ea.Dar nu imi place.Atat mai aveam sa-ti spun.Dar mi-a luat-o inainte.Acolo afara este Durerea si Fericirea.Durerea are doua sensuri.Fericirea...si ingerul facu o pauza.Ce e cu fericirea?Nimic, doar ca nu iti pot explica.Trebuie sa plec.Unde? Trebuie sa plec, spuse ingerul din nou.Ma sperii.Mai stai, te rog.
Vorbeste-mi despre viata.Nu ma lasa aici.Nu te speria, te las cu mama ta.Nu ti-e dor s-o cunosti? Acolo afara te asteapta ca pe o minune..Dar mi-e frica...Normal.Esti aproape OM.Durere, fericire, ma sperii, te rog stai cu mine pana cand ajung la mama...Trebuie sa plec...Ce-a fost asta urla fostul embrion ingrozit!!!S-a rupt apa, stai linistit, ii striga ingerul departandu-se...Nu pleeecaa tee rooog...Trebuieee...

Peretii calzi si moi incepura sa se infasoare in jurul lui si sa-i stranga picioarele...o forta nemaipomenita il impingea parca de la spate...era speriat si in acelasi timp neputincios, fapt care il mai linistea putin...apuca totusi sa se intrebe unde era de fapt mama, aici sau afara... incerca sa-si miste mainile... fara folos peretii il impingeau inainte...bubuituile se accelerau...simtea lichidul galbui cum se scurge odata cu el si cu tot adapostul care se transforma intr-o mlastina tulbure...apoi simti cum inlauntrul lui se formeaza un ghem care creste si se indreapta spre gura....se simti apucat odata cu adapostul si ghemul si frica si amintirea ingerului...o lumina puternica ii izbi fata racorindu-l....apuca sa mai traga dupa sine din adapost ultimele cuvinte ale ingerului..Durerea si Fericirea...


Se dedica Alinei Macarie colega si prietena mea de la Agentia de Vise, insarcinata in patru luni:)

26 de comentarii:

  1. cuvintele "amintirea ingerului" ma duc cu gandul la faptul ca, in cele mai bune momente ale vietii noastre, nu ne amintim de Dumnezeu, nu-l mentionam, nu ne rugam. In schimb, cand ajungem la ananghie, devenim cei mai credinciosi. Sper ca lumea sa aiba rabdarea de a citi mesajul tau.

    PS: Multa sanatate Alinei!

    RăspundețiȘtergere
  2. E un articol tare dragut, niciodata nu m-am gandit la lucrurile astea...

    RăspundețiȘtergere
  3. Versete Satanice :)
    Acum si in Romania.
    Seamana mult ca stil, cu inceputul versetelor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pascal Bruckner-Copilul divin si post-ul tau...Embrionii vorbesc.La Bruckner, ei invata, vorbesc cu cei de-afara, citesc, vor sa conduca lumea.'Al tau' vrea la fel..sa stie..sa cunoasca.Multi se intreaba daca exista viata dupa moarte.Dar viata inainte de viata?Well?..

    RăspundețiȘtergere
  6. Superb ... nici nu stiu ce sa zic... Foarte frumos gestul tau! Cred ca Alina e cea mai fericita femeie de pe pamant, pentru ca este insarcinata, asa mi-a zis mama, cand era insarcinata cu mine, simtea ca poate sa faca orice, ca nimeni nu ii sta in cale... un miracol :) ca inauntru nostru se poate forma un embrion care va deveni apoi om ...
    Sanatate Alinei :)

    RăspundețiȘtergere
  7. m-am gandit ca vor fi analogii cu Copilul divin dar cred ca doar uterul este comun celor doua scrieri pt ca embrionul lui Bruckner se transforma in final intr-un monstru hranit de dointa de a conduce si refuza sa mai vina pe lume...cred ca la mine lucrurile sunt mai blande si intr-un sens mai crestin...personal ma interseaza mai mult ce e Nimicul dinainte de explozia de lumina

    RăspundețiȘtergere
  8. uimitor, am ramas fara cuvinte si nu stiu ce sa mai zic....

    RăspundețiȘtergere
  9. Oamenii inteligenti invata din experientele altora, dar experienta maternitatii nu poate fii explicata.Fetita mea are 2 luni si jumatate si nu contenesc sa ma minunez in fiecare zii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Copilul intinse manuta. Simti cum se misca. Parintii zambira. "Se joaca, vrea sa te cunoasca."
    I-a pastrat bomboane si s-a bucurat de jucariile cu care aveau sa se joace.
    "Am un fratior!" mic, rosu, "o:a:" :)

    Alinei: se spune ca miresele sunt intotdeauna frumoase, la fel si viitoarele mamici :) Poate ca ingerasul despre care vorbesti le lumineaza

    RăspundețiȘtergere
  11. Foarte frumos articol! Felicitari!
    Cu toate ca sunt studenta la medicina si am invatat multe lucruri despre organismul uman din punct de vedere stiintific inca mai cred ca OMUL sta sub semnul Divinitatii.
    Chiar daca cercetatorii incearca sa dea cate o explicatie stiintifica fiecarui proces desfasurat in interiorul organismului nostru mai exista inca si acum multe enigme in ceea ce priveste OMUL. Pentru ca insusi OMUL (si venirea lui pe lume ) este o minune !

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Ultimul paragraf e cutremurator... De ce nu ne putem aminti cit de bine e acolo? de ce nu ne putem aminti de ingeri? asa poate n-am mai uita de Dumnezeu

    RăspundețiȘtergere
  14. De data asta intii am citit, apoi am comentat. Se face o comparatie cu Versetele Satanice, de la care ma abtin fiindca nu stiu despre ce e vorba. Se mai face una cu Pascal Bruckner pe care insa-l stiu destul de bine. E un satrap chinuit, ori textul asta nu seamna a Pascal Bruckner.
    Eu ii gasesc o asemanare cu Nichita Stanescu sau Marin Sorescu, nu mai stiu cine a scris monologul ala despre prostie, cu "cetateni, ginditi!". Acolo e un moment: "Buna ziua, vecine, buna ziua, vecine! Filmul l-ai vazut, l-am vazut, cartea ai citit-i, am citit-o... ... ... A f i s u l l - a i v a z u t ?". Se intimpla un moment de ruptura, un hiatus, e o prabusire... Pe bune, nu sint nebun! Totul curge ca altadata, toate sint la locul lor, filmul, cartea... dar AFISUL???
    La fel si aici:
    "[...] delfin, rasarit, muzica, Dumnezeu.Stai rosti embrionul.Mai zi o data.Dumnezeu, rosti calm ingerul."
    Super-tare.

    RăspundețiȘtergere
  15. Hmm, poate daca citesti si o alta parere privitoare la Viata, la Timp si la Om (in schimb mai putin la ingeri si Dumnezeu) o sa intelegi un pic mai mult din intrebarea pe care ti-ai pus-o. Iti recomand "Fiinţă şi Timp", scrisa de Martin Heidegger. Ideea e misto, poate ar mai trebui un pic prelucrata. Cel mai mult mi-a placut dragostea fata de Rhemynia..

    RăspundețiȘtergere
  16. zic eu ca atunci cand suntem mici.. asa de mici ca aici mai sus, atunci e momentul suprem in care cunoastem tot secretul universului... dar daca totul e asa vag cum zici.. si gandurile asa limitate si oarecum `prescrise` de un inger.. incep sa ma intreb.. poate chiar nu exista un secret.. poate e ceva creat de noi ca ajutor la trecerea dincolo.. ce sa zic... e bine si asa.. works 4 me :P

    RăspundețiȘtergere
  17. nu citisem blogul tau cam din mai cred pana in septembrie cand am reinceput sa citesc.
    abia acum am citit si "blasfemie".
    exprimi acolo foarte foarte frumos menirea noastra a tuturor de a fii una.si intelegi,chiar intelegi,si ma intreb cum traiesti tu ecuatia asta intre ceea ce este in viata ta in afara ta,si ceea ce este in viata dinauntrul tau?
    "embrionul"tau e multa sensibilitate chiar si pentru mine.in sensul ca niciodata nu m-am gandit la o astfel de conversatie,si m-ai facut sa o traiesc atat de mult incat un pic mi s-a facut rau citind.
    dar sa stii,ca voi barbatii (cei sensibili)sunteti mai preocupati de origini decat noi femeile.cred pe noi ne sensibilizeaza mai mult implinirea.sentimentul de intreg,de uniune.
    atata stiu,ca inainte de explozia de lumina,in mod sigur a existat intentia,gandul lui Dumnezeu.si ca noi oamenii cu materia noastra cenusie inca nu putem patrunde pana acolo....ca sa patrunzi pana la gandul lui Dumnezeu,trebuie sa fii pe deplin una cu El,iar noi inca suntem parca la o vesnicie distanta de a fii una noi intre noi.
    iar ca sa fii pe deplin una cu Dumnezeu,mintea si inima ta trebuie sa se uneasca,asta este toata povestea mantuirii,a ascezei,vezi,asta a fost starea omului inainte de cadere,mintea si inima erau una,si omul astfel il putea vedea pe Dumnezeu,ptr ca doar cu ratiunea neunita cu inima nu se poate ajunge la a intelege sau a vedea pe Dumnezeu.....vezi,barbatul e ratiunea,femeia e inima,astfel ei se completeaza,dar in afara de asta fiecare om in parte are puterea si trebuie sa ajunga ca sa aiba mai multa minte in inima,si mai multa inima in minte.
    dar stii ceva...eu asa cred si parca asa simt ca tu stii toate lucrurile astea.
    si te rog inca o data iarta-ma.

    RăspundețiȘtergere
  18. PS: imi sterg mesajele,ptr cu vreau ca oamenii sa vina de la tine la mine.

    PPS: nu ai mai dezvoltat articolul cu marturisirea si temerile...? nu-i asa?
    take good care

    RăspundețiȘtergere
  19. mai sus mi-au scapat doua litere:pentru ca nu vreau....

    RăspundețiȘtergere
  20. impresionant scenariu, dialogurile m-au pus pe ganduri si mi-au adus un simtamant de mult uitat.. multumesc

    RăspundețiȘtergere
  21. Ar fi foarte interesant sa ne putem aminti trairile de "dincolo"..

    RăspundețiȘtergere
  22. Tudor,am vazut un film in care spunea ca de cand esti embrion si pana inveti sa vorbesti cunosti toate chestiile de pe lume si stii unele lucruri pe care oamenii nu le stiu.Dar le uiti apoi cand inveti sa vorbesti:)

    RăspundețiȘtergere
  23. Astazi s-a nascut Medeea, noua mea verisoara. Primul gand: mi-au trecut cuvintele astea prin fata ochilor.

    RăspundețiȘtergere