Cea mai duioasa, mai copilareasca si mai sincera afirmatie la post-ul cu jucariile mi se pare cea a Ralucai : "Si am mai avut un urs de plus cu care dormeam, dar nu pentru ca mi-era urat sa dorm singura. Nu. Pentru ca am crezut ca lui ii e urat sa doarma singur. Pana la urma s-a descusut si a iesit plusul din el".
Pentru ca doar copiii au aceasta forta incredibila de a atribui umanitate jucariilor lor. Si pana si un urs de plus se poate simti "singur". Pierdem aceasta capacitate de substituire cand ajungem adulti. Si mai grav e ca o pierdem fata de semenii si apropiatii nostri.
am vazut aseara children of men. ce trist/ depresiv/ intr-adevar fara speranta ar fi fara ei.
RăspundețiȘtergereintr-adevar copiii au aceasta forta de a atribui umanitate jucariilor lor.am sansa (chiar asa)sa observ in fiecare zi acest obicei.si am si privilegiul de a-mi retrai copilaria alaturi de fiica mea si jucariile noastre.pe langa preafrumoasele si preamultele jucarii,se afla si papusa mea,primita de la Mos Craciun,cand aveam 5 ani,(acum aproape 30 ani),si care ai crede ca e intr-o stare jalnica,dar e frumoasa si are hainute noi acum,Ana si cu mine ne ocupam serios de garderoba "copiilor nostri".o cheama Veronica,si are 2 codite,o fata rotunda si imbujorata,manutele si piciorusele durdulii.imi dau seama ca o mai iubesc si acum.
RăspundețiȘtergeresi am mai avut un pian micut,(din pacate nu stiu ce s-a intamplat cu el)la care cantam toata ziua:do re mi fa sol la si do!si mai era o super melodie a Stelei Enache pe care evident ca o stiam pe de rost(la fel ca pe cele ale Angelei Similea)si care suna asa:(neaparat in oglinda o cantam)pianul meu demodat/chiar de nu-i acordat/are un ton minunat/intotdeauna/de e do sau e fa/de e si ori e la/pianul meu iubeste muzica!
ei,mi-am gasit timp pentru amintiri minunate!multumesc
Copiii au puterea de a face totul sa para mai frumos, mai pur. De aceea intotdeauna vom regreta acele clipe fara griji. Inocenta acelor zile nu o mai primim inapoi....
RăspundețiȘtergerefoarte adevarat copii au aceasta abilitate de a umaniza totul in jururl lor...
RăspundețiȘtergeresi eu cand eram micuta dormeam tot timpul cu animalele de plus.. aveam 2 care erau preferatele mele.. si odata pe saptamana luam toate animalutzele de plus pe care le aveam si dormeam cu ele ca sa nu se supere pe mine ca am vre-un preferat.. deabia mai aveam loc eu de ele...
O oaza de normalitate si naturalete. Felicitari!
RăspundețiȘtergereAr trebui sa reinvatam inocenta de la copii. Multi mai au suflet de copil, dar e bine protejat... Nu'l poti expune tuturor. Desi...
Sunt multe de spus. O sa revin. Imi place!
Mult noroc si sanatate :)
Insa cel mai trist lucru este sa pierdem aceasta "forta" cat inca suntem copii, sa nu mai gasesti fantezie in sufletul tau, sa descoperi ca nu exista nimic inafra realitatii dure ,nemiloase...
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereJucăriile de pluş au făcut parte din copilăria celor mai mulţi dintre noi. Aşa e! Toate au avut şi suflet! prin câte n-au trecut jucăriile mele de pluş? Da, recunosc: la început am fost un copil rău. Le desfăceam, le pictam...Odată am pus un ursuleţ pe plită, încercând să fac cartofi prăjiţi din el.
RăspundețiȘtergereŞi mai rea am fost mai târziu, prin clasa întâi. Vai!... câte lecţii aveau de scris jucăriile mele de pluş!
Dar n-am mai putut să fiu rea când am hotărât că sunt prea mare să mă mai joc cu ele. Nu le-am promis că n-o să le uit, dar le-am imaginat o lume de prieteni şi jur că în fiecare zi în lumea lor pentru mult timp au intrat şi multe alte jucării, ba, de fapt, tot ce era mic şi frumos ( chiar şi pisicile şi căţeii străzii). Ştiam că nu pot să îi iau acasă dar măcar le-am dat o mulţime de prieteni, ce-i drept imaginari.
credeam ca imi protejez copilul din mine..ridicand ziduri, pana am realizat ca singura putere e in inocenta ce incercam sa o protejez, in viata copiluilui interior care o ingropasem.
RăspundețiȘtergereE un paradox ca in cea mai mare sensibilite, inocenta sta de fapt puterea noastra adevarata.
cad zidurile cand vrem cu adevarat asta e mesajul meu, totul e in noi..
Multumesc. Nu numai pentru mentionare, ci si pentru ultimele postari. Mi-a facut placere sa imi amintesc de perioada in care inca mai dormeam cu ursul meu de plus. Probabil ar fi ramas o amintire stearsa daca nu ai fi lansat "provocarea" aceasta de a ne intoarce in copilarie. :)
RăspundețiȘtergereSingurul meu regret (considerat de unii prostesc si imatur) e ca nu pot sa raman copil.
copilaria este un moment magic. este plina de inconctienta, lipsita de griji si plina de afectiune din partea celor din jur. esti mic, ti se cuvine totul, esti in centrul atentie, esti miezul. ai o forta incredibila, nu ai pic de teama si esti CURAR si PUR
RăspundețiȘtergereeu si acuma dorm cu ursul si tot pentru ca lui ii frica sa doarma singur:)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereTe invitam la:
RăspundețiȘtergereConcert Vita de vie
ASER Umanitar
Imi amintesc mereu de o vorba" atata vreme cat nu uitam sa fim copii, suntem inca tineri, pentru ca sufletele noastre sunt vii"...Poate ca nu mai putem recapata inocenta copilariei, dar sigur putem mentine bucuria jocului...
RăspundețiȘtergereSi totusi, suntem destui cu suflete de copii, dar putem fi si mai multi...
Cand eram mica,imi placeau jucariile doar pentru ca si celorlalti copii le placeau.
RăspundețiȘtergereO singura papusa am iubit.Si se numea "Craciunita".Ea a venit in dar de la Mos Craciun si era copilul meu.am iubit-o mult,am tinut-o alaturi si i-am vorbit.Pana cand,deodata,candva,timpul,schimbarea, ne-a despartit si a aruncat-o intr-un colt intunecat dintr-o camera.Am gasit-o peste ani si era rupta in doua.Copilul meu murise.Si da,am lasat sa-mi curga o lacrima.Mama nu a vrut sa o invie.Si a murit Craciunita mea.
daca va e dor de copilarie mai frunzaritiȘ http://www.aluvirgil.blogspot.com/
RăspundețiȘtergereAuzisem mai de mult de niste cercetari, prin care a fost demonstrat ca, copiii sunt mai inteligenti decat adultii. Si daca stau sa ma gandesc bine, ne este si dovedit prin simplele lor intrebari fara raspuns. De ce nu avem raspuns? Pentru ca pur si simplu nu ne-am gandit vreodata la micile amanunte ale vietii, deci nici explicatii nu avem. Ei in schimb isi gasesc raspunsuri, care daca le analizezi umpic au cel putin un sambure de adevar.
RăspundețiȘtergereDe aceea ar trebui sustinute imaginatia, ideile celor mici.
In fond... daca pe noi, "cei maturi" ne doare cand ne sunt taiate aripile cand abea inmuguresc, cum se poate simti un copil cand aude ca un ecou "eh, lasa-l in pace, ii trece, e mic ce stie el..."?!
Brâncuşi spunea că atunci când nu mai suntem copii, suntem deja morţi. Să nu-i gonim din noi.
RăspundețiȘtergerezilele trecute, eram in rand la achitarea cumparaturilor intr-un market de cartier. pe randul paralel trei copii: o fetita de vreo 7 ani, un baietel de vreo 5 ani si inca o fetita de pana-n 3 ani tinuta in brate de fetita de 7 ani. toti erau de la centrul de plasament amplasat chiar in cartierul nostru. fericiti ca au primit niste banuti, aveau bratele pline de dulciuri si biscuiti si altele si asteptau sa le ia casiera banii. cand sa vezi, cum era de asteptat, pumnul de marunti predati in schimbul mult asteptatelor dulciuri nu erau suficienti, fapt reclamat de casiera ce le imputa ca nu stiu sa numere si ca sa le duca imediat (dulciurile negociate, cu multa abtinere din partea copiilor, ca fiind neacoperite in bani) la locul lor. ceilalti din spatele lor au fiert ca de ce ii tin din timpul lor pretios. in acel moment am simtit cum oarecum sangele incearca sa-mi inunde creierul si am actionat imperativ cerandu-i casieritei sa returneze "prada" copiilor, pe care am si compensat-o baneste. acest lucrul a starnit multa zarva in spatele meu, dar privirea mea ce cred ca emitea "tunete si fulgere" a determinat, si prin faptul ca acei micuti mi-au multumit cu lacrimi in ochi, ca toti aceia ce au reclamat "atentatul" la timpul lor pretios (facut de aia mici incaltati cu pantofi cu vreo 2 numere mai mari) sa se fereasca a ma privi in ochi. o liniste stranie s-a abatut pentru cateva secunde, pentru care fapt am fost multumit si eu. concluzie: acea umanitate exista in fiecare dintre noi, fara exceptii, umanitate ce nu ne poate fi amanetata decat de consecintele propriei noastre copilarii si a valorilor ce ne-au fost sau nu date in custodie pentru copii nostri. ramane doar sa fim mai activi si in acest domeniu.
RăspundețiȘtergere