Iata declaratia lor:

Asa ca sa nu mai spuna Madonna prostii. Care discriminare?
Intrebarea care se ridica: Romanii la ce se uita de revelion?
Hai sa ne jucam de-a mesajele idioate de Craciun ca sa-i inspiram pe toti ridicolii care vor sa le foloseasca la anul. Incep eu:
Fie ca lumina stelei care i-a condus pe magi sa va orbeasca atat de tare incat sa nu mai gasiti drumul catre hypermarket-uri si astfel sa fiti nevoiti sa stati acasa aplecati asupra versurilor din cartea cu colinde. Fie ca nasterea lui Isus sa nu va prinda ragaind a porc si apa minerala amestecata cu vin. Fie ca semnificatia reala a Craciunului sa nu fie ascunsa de sclipirile magice ale instalatiei de brad. Fie ca goana dupa cadouri sa nu va aduca in situatia extrema de a uita cum sa le daruiti. Craciun linistit!
Alte idei :)?
Liniste e cand accepti ca nu trebuie sa fundamentezi iubirea pe ratiune.
Situatia atipica a celor doua evenimente sus mentionate e sintetizata de vecinul meu, domnu' Buzea, pe care, dupa ce i-am cerut in prealabil o lopata, l-am intrebat: - Nu dam zapada si aici pe alee? La care el a raspuns placid: - Cine, eu? Ce dracu'?
De cate ori nu ne-am pus intrebarea asta: - Cum sa te fac sa afli ce imi trebuie de la tine, spiritual vorbind, fara sa te fac sa suferi, fara sa te lovesc?
Si de cate ori am rostit-o partenerului nostru?
Iubirea incepe cu intrebari simple pe care le rostim si sfarseste cu intrebari la fel de simple pe care nu le punem niciodata.
Sa fiti acolo, ca nu sunteti de capu' vostru! Vreti SHOW? Va dam noi SHOW!
Bagati-va mintile in cap! Ca sa aveti de unde le scoate!
Pentru mine sarbatorile sunt, dincolo de semnificatia lor religioasa, o incercare de a recrea cumva Universul Pierdut al Copilariei. Pentru ca acolo, de sarbatori, a fost pentru prima data bine. Intr-un fel noi eram miezul universului la care tanjesc acum cu un zambet nostalgic. Da, copiii sunt si ei ratiunea sarbatorilor in familiile fericite. Sunt clopoteii si clinchetul lor. Magia este pentru ei, la fel si spectacolul. Copiii au puterea incredibila de a ne copilari si pe noi in seara de Craciun. Celebrarea Craciunului in copilaria fiecaruia dintre noi nu este altceva decat o amprentare a genelor care ne vor conduce mereu in preajma nasterii lui Iisus. Ceea ce am trait in copilarie devine traditie. Si traim pentru reinvierea acelei traditii.
Pentru mine, ca fiinta cu constiinta de sine, Craciunul a inceput in comunism. Cu toate astea, am avut parte de brad, ca mai toti romanii. De bunici si de colinde. Am avut parte de Mos adevarat la usa noastra si de colindatori care se multumeau si cu covrigi sau mere. Bradul se impodobea cu aceleasi globuri in fiecare an si era luminat de lumanari mici, in suporturi. Multe din globurile noastre erau la a treia generatie de copii si se manevrau cu sporita atentie. Erau si sarmale, salata de boeuf, friptura de porc la tava, muraturi, zacusca si icre de stiuca, toata enumerarea, saracita de memoria mea supraincarcata de nimicuri recente, fiind opera mamei, de multe ori exasperata de atacurile pe care le dadeam la bucate, inainte de termen. Totul era facut in casa, totul era procurat cu mare greutate printre cozi si “relatii”. Bunica era adesea un consultant de exceptie fara de care cina de Craciun nu s-ar fi ridicat la standardele care s-o impuna pe veci memoriei papilelor noastre gustative. Impartirea cadourilor era precedata de ritualul colindelor. Se canta mult, la lumina lumanarilor. Apoi, cadourile nu se ofereau fara o explicatie si fara felicitarile pe care le completau cei mari unii catre altii. Vinul alb curgea din sticle dupa ce in prealabil sosise din “provincie” intr-o damigeana mare din plastic. Plecam cu colindul, in seara de Ajun si bateam strazile, colindand cateva zeci de apartamente si case. Nu intampinam foarte multe refuzuri si eram fericiti cu cei cativa lei pe care ii presaram in pusculitele din ceramica sau, dupa caz, covrigi si mere.
Au trecut ani si viata s-a schimbat... inevitabil... si poate mai brusc decat alte schimbari ale altor epoci. Romanii se confrunta cu tehnologia si lupta cu timpul. Mai niciodata nu castiga. Este vremea fast-food-urilor. A imprimantelor. E vremea inflatiei de colinde pe cd-uri. Oamenii inchid usile caselor speriati si scarbiti de spectacolul social de afara. Nu le mai deschid colindatorilor care trebuie sa lupte cu visul american - Sinatra, Nat King Cole - sau Hrusca si compania. “Ca la mama acasa” gasesti acum la orice supermarket si n-ai timp sa verifici ca e vorba si despre agenti de ingrosare si diverse arome. Pe liniile de productie ale fabricilor de carne se asambleaza atmosfera culinara de Craciun. Sarmale la pachet, muraturi de la vreo bunica arhetipala, zacusca de “casa”. Totul e la indemana, nu trebuie decat sa despachetezi si sa pui pe masa. Ca sa-ti fie mai usor sunt si fete de masa din hartie care inlocuiesc bumbacul desuet si pe alocuri dantelat al copilariei noastre. Jucariile sunt altele si Mos Craciun nu mai e unul singur pentru ca s-a clonat si il gasesti peste tot: in discoteca, pe holurile institutiilor, in scara blocului, la scoala, la gradinita, pe trecerile de pietoni, in hypermarketuri, la Ikea, prin mall-uri, in cinematografe si in benzinarii, la McDonald’s savurand mai stiu eu ce meniu si sorbind cu pofta dintr-o Coca-Cola care, ciudat, nu il face sa ragaie. Problema e ca se afla in toate locurile astea deodata, iar copiii aproape ca-l trateaza cu dispret pentru ca nimic nu mai este magic, nimic nu mai e invaluit de mister. De cativa ani, nici macar nu mai ninge, alta traditie brutal intrerupta.
Categoric, asta nu mai este Craciunul meu, nu este ceea ce incerc eu sa recreez. Dar peste douazeci de ani, daca nu vom fi puternici sa transmitem copiilor nostri traditiile care noua ni s-au transmis, nu vom mai avea nici macar amintirile. Craciunul va fi doar un spectacol multimedia la care-si vor da concursul brandurile corporatiilor nicidecum bunicii, biserica si traditiile, iar pe Mos Craciun fiecare dintre noi il va gasi la Ikea intr-o cutie nu foarte voluminoasa insotita de un kit de instalare. Pentru cativa lei in plus, cei de acolo vor fi destul de amabili sa ti-l monteze si sa-l indese in portbagaj.
P.S. La ora acestor randuri, in oras a inceput sa ninga de parca vremea vrea sa ma contrazica si sa-mi aduca aminte de Craciun, colind si povestea Pruncului din ieslea vizitata de magi la ceas de seara. Poate ca nu e timpul pierdut. Hai sa punem mana si sa cumparam cartile de colinde.
Articolul a fost scris pentru Think Outside de Box, la initiativa hotnews.ro
Usor, usor, vom ajunge o tara mai apreciata de straini pentru varii proiecte care le trezesc atentia. Sigur ca in noianul de tate si tradari politice nu mai exista loc pentru proiectele care imping Romania in atentia internationala.
Pentru ca doar copiii au aceasta forta incredibila de a atribui umanitate jucariilor lor. Si pana si un urs de plus se poate simti "singur". Pierdem aceasta capacitate de substituire cand ajungem adulti. Si mai grav e ca o pierdem fata de semenii si apropiatii nostri.
Va propun sa facem o expozitie a jucariilor voastre preferate in preajma Craciunului. Hai sa descriem jucaria preferata. Din orice timp sau anotimp. Cat mai multe detalii sunt binevenite. De la soldatelul de plumb la bicicleta Pegas, de la "Dacii si Romanii" la Playstation. De la papusi la trusa de traforaj. Si cate si mai cate. Hai sa ne inseninam cu expozitia noastra virtuala. Orice varsta e binevenita.
Eu am dat tonul cu trenuletul meu. Si mai am niste cowboy PlayMobil cu accesorii. Centuri, pusti, caii lor. Apoi ar mai fi celebrele masinute MatchBox. Puteti sa trimiteti si fotografii ale jucariilor, promit sa le postez.
Deci?
Am remarcat si aseara revenirea unei parti din publcul Vama Veche la concertul Vama. Lor le-am dedicat in mod special "Undeva in Vama". Cantecul care vorbeste despre locul ideal, asa cum era Vama Veche intre 96 si 99. Doua, trei terase asuprite de zgomotul marii. Acum e invers, marea e asuprita de poluarea fonica a teraselor. Dar avem cantecul... si nostalgia ne face mai umani, nu? Faceti un exercitiu de imaginatie si incercati sa vedeti cum ar fi sa traim fara amintiri... acea Vama e o amintire care ne mai hraneste in prezent..
Stelele nu sunt stele, ci gauri intr-o catifea neagra care ne desparte de o alta lume, luminoasa.
Stau cu tine in pat, iubita mea, ti-e trupul umbre si alb din reflexiile laptelui luminat de luna.
Daca te ating, atingerea e atat de cumva, incat pare ca ma ating pe mine.
Pe mine ma mangai daca te mangai pe tine, iubita mea.
As putea sa-ti fac un ceai negru cu lapte. N-am nevoie decat sa scobesc cu ceasca in peretii casei noastre fara tavan...
Asa ca, scrieti-va povestile, scenariile, puneti ideile pe hartie, caci sunt sanse din ce in ce mai mari sa devina filme.
Si daca nici Romania n-are povesti atunci nu stiu ce sa mai zic.
Romania chiar are de toate pentru filme bune. De facturi si din zone diferite.
Ma gandesc acum cand scriu la o reclama pentru prezervative si clasa politica. Sloganul ar putea suna asa:
Daca parintii lor ar fi folosit prezervativul, Romania ar fi fost un loc mai frumos. Prezervativul x. Te fereste de neprevazut.
Poate ca tara asta se poate schimba de la povestile noastre. Multi cunosc profunzimile mizeriilor politice si ale jocurilor de neinchipuit cateodata, dar nimeni nu s-a gandit sa spuna o poveste despre asta. Poate ca daca cineastii le-ar arata oamenilor adevarata fata a culiselor politice fiecare ar fi mai responsabil. Poate ca povestile ne pot salva... poate ca nu... dar daca e un singur lucru pe care nu trebuie sa-l facem acela ar fi sa NU ACTIONAM. Stand pe loc, lumea ne va depasi, iar daca nu vom fi in alt loc prin ACTIUNE sigur vom ramane in acelasi loc doar ca mai batrani, cu o zi, cu un an, cu zece... in acelasi loc...