Duminica primavara

Gata. Mi-am reparat motocicleta. Nu se mai poate. E prea mult soare. Inceputul primaverii iti da senzatia ca munca este o activitate impotriva vietii. Un pacat, un sacrilegiu. Drumul spre mare cu motorul intr-o zi cu soare intre martie si septembrie e unul din cadourile libertatii. Sa va spun o smecherie. Intotdeauna vei fi mai castigat sa plimbi o fata cu motorul pentru ca va fi obligata sa te stranga in brate. Pe locul din dreapta poti obtine o mangaiere sau un sarut in care nu te poti implica decat daca tragi pe dreapta. Pe motor insa, ea te va strange in brate ca si cum ai fi barbatul care i-a implinit toate visele. Sigur ca in spatele acestei imbratisari e mai degraba frica de viteza decat consideratia pentru calitatile tale de barbat adevarat, dar e un inceput. Nu pot sa spun ca am incercat aceeasi bucurie cand am fost nevoit sa transport vreun prieten.

E primavara. Se topesc oasele si amintirile. Se amesteca regrete cu dorinte. Logica sufera infrangeri. Dragostea se redefineste chimic. E primavara. Politicieni balosi, curve, pesti, mizerabili de serviciu, mitocani ordinari, perversi, pervertiti, lacomi sau nesatui toata fauna zilelor noastre intra intr-un con de umbra. Lumina se stinge pe ei. In avanscena, sub fascicolul de un alb translucid se ridica o cantare dumnezeiasca izvorata din pieptul straveziu al unei fetite carea ii mijesc imperceptibil sanii. O voce de o intensitate necuantificabila cu instrumente de masura pamantene se ridica deasupra mocirlei zilelor noastre. Porcii si cainii se opresc din cautarile lor deasupra gropii de gunoi unde sunt ingropati idolii si isi inalta raturile spre cer amusinand sunetul care le strabate maruntaiele. Buzele rosii se decupeaza ca o inima sangeranada pe fata marmoreana a fetei.

Cantecul se elibereaza parca din faptura ei firava ale carei plete sunt suflate de o adiere calda, invaluitoare. Odata eliberate din stransoarea alba notele se reverbereaza si se ridica spre cer pentru ca apoi sa se napusteasca deasupra orasului intr-o pulbere fina de sunet izbavitor. Orasul e stropit cu pulbere de sunet. Pieptul straveziu al fetitei iluzie tresalta aritmic precum aripile unui fluture care se bucura nestiutor de singura zi de viata. Ingerul straveziu va canta pana cand roua sunetelor va fi racorit fruntile tuturor oamenilor din oras, egali in fata acestei cantari. Prea adormiti de oboseala propriei vieti unii nu vor simti picaturile de sunet divin. Ceilalti insa, isi vor simti fruntile racorite si vor intrezari pentru cateva momente rochita din voal laptos a puiului de zana. Vor sti astfel, ca a venit primavara.