Fericirea fiului meu

Imbatranesc, fiule... imbatranesc. Acum nu mai caut sa fiu fericit. La varsta mea fericirea se contempla. Ma uit la tine si-ti privesc tamplele animate de zvacnetul venelor plesninde. Nu cauta fericirea, fiule. Uita de ea. O traiesti acum. E in tremurul care te cuprinde cand te gandesti la femeia iubita. E in toata tineretea care-ti hraneste inima. Tu n-ai cum sa o vezi, fiule. Fericirea e o casa frumoasa. Cata vreme esti inauntru nu poti s-o cuprinzi cu privirea. Esti in casa si te bucuri de fiecare camera in parte. Cei care se uita la casa ta iti striga de peste gard: - Ai toate motivele sa fii fericit!!

Tu ridici umerii intrebator si cauti fericirea in jurul tau. E casa in care locuiesti, fiule. Am imbatranit... Ma uit la casa ta, fiule, si zambesc. E atat de frumoasa. Cu olane si ziduri albe care miros a alge priveste marea. Soarele o lumineaza de dimineata pana la apus prin ferestrele mari cu obloane din lemn de stejar... ma bucur ca esti fericit, fiule. Nu rade amar, nu cauta fericirea. N-o s-o gasesti. Si nu pentru ca nu exista, ci pentru ca te afli in mijlocul ei, fiule. Acum, dupa multi ani, am inlocuit fericirea cu linistea. Briza sarata a marii a smuls tencuiala de pe zidurile fericirii mele. Ma indeletnicesc cu mici reparatii pe aici prin curte. Ma bucur de o zi cu soare si de zambetele irezistibile ale nepotilor mei. Am timp, desi nu mai am timp.

Sunt linistit, fiule, si privesc fericirea. O studiez atent si incerc sa-i fac o schita care nu va folosi nimanui... Un crochiu al fericirii... ce frumosi sunt oamenii cand zburda... ce frumos esti fiule, tanar si crud in lumina diminetii... ce frumoasa ti-e zbaterea si ce mandre iti sunt infrangerile... cata maretie in tine, fiul meu, cand te ridici de la pamant gata sa-ti pui din nou la bataie pieptul de otel... ah, fiul meu, cata fericire e in suferinta... ce frumos esti asa incruntat, in mijlocul furtunii... Bucura-te fiule, bucura-te, caci zilele-n care vei desena fericirea sunt departe...