Noaptea in care i-am rupt colantii

E frumos sa fii ingropat acolo unde oamenii se opresc sa faca dragoste. Mormant necunoscut intr-un lan de porumb.

Am durere in buzunare. Monede de cinci, de zece, de douazeci si cinci. Le-am primit pentru fiecare aripa franta. Am frant aripi de pasari dezorientate. Si m-au platit pentru asta. Da, m-au platit cu monede de durere.

Vanzatorul de la supermarket s-a uitat lung. Nu mai vazuse bani ca ai mei. Nu luasem multe lucruri. Niste apa, tigari si paine cu iaurt. Mi-a cerut bani adevarati. L-am privit lung. Eu stiu sa privesc lung. - Banii astia ce au, l-am intrebat. - Pai nu sunt bani de pe aici. - Ce-ai zice sa-ti fac mormantul acolo unde fac oamenii dragoste? S-a uitat si mai lung la mine. - Eh, ce zici? am adaugat. Vrei sa simti sudoarea iubirii cum ineaca viermii care-si fac de cap cu tine? N-o sa-ti manance urechile asa repede si-o sa te mai poti bucura de sunetul lanului de porumb, acolo sub pamant.

- Lasa-l in pace, mi-a zis ea. Ea, cu trenciul bej si ciorapi verde electric. Distrusa-n par. Si ea venise dupa tigari, de la capatul lumii. - Da-mi mie monedele alea de durere... Ti le cumpar eu. Si-ti dau bani adevarati la schimb. La ce-ti trebuie, am intrebat. - Mi-am pierdut biletul de intors, e un tren in vreo doua ore. I le-am dat, nu voiam scandal. Am dus-o la tren, undeva la marginea orasului. Am ajuns mai devreme si ne-am intins pe sine.

I-am rupt ciorapii verzi si mi-am vazut viitorul in aburii care-i ieseau din coapse. Plamanii faceau zgomot. Am gemut eu primul. Mi-a raspuns. Regula era asa. Un geamat pentru fiecare stea cazatoare. Pana la orgasm. Nu m-am tinut de ea. N-am atins-o. Am gemut amandoi pana ne-am dat drumul. Suieratul trenului. Au scartait rotile si a plecat cu nasul turtit pe geamul nespalat.
Mi-am cautat drumul catre autostrada, sa-mi mananc iaurtul si sa fumez tigarile-n linistea noptii.

Trageam adanc in piept, timp in care iaurtul imi colora stomacul in alb. Destinele urlau prin masinile care-mi zburleau parul. Treceau aproape si claxonau. Ma vedeau cam tarziu pe mijlocul sensului. S-a rostogolit un mar muscat inspre mine. Am simtit miros de dinti de femeie nefericita si parfumul de pe mana unui barbat care avusese marul inainte. Mi-a venit sa ucid.

Imi vine sa ucid din cand in cand si-asa mi-a venit si-atunci. M-am tarat catre marginea soselei sa respir praf. Au oprit langa mine. - Lasa-l in pace, i-a spus ea. Poate ca e baut. - Poate ca ii e rau, a zis el si m-a facut sa zambesc. M-a intors cu fata in sus. Din doua miscari, eram deasupra lui. Ea tipa neajutorata. Ii simteam sangele cum se involbura speriat si-mi masa buricele degetelor. Asa de mult imi place sa ucid cateodata. - Orgasmu' asta n-are valoare daca termini, i-am zis. I-am privit ochii mari. I-am simtit gatul. I-am dat drumul. Am alergat putin dupa masina sa-l vad cum pretuieste viata. Sa-i vad chipul mai usurat. Ea plangea-n hohote. Acum avea sa-i spuna ca i-a spus ea sa nu opreasca. Ca e prost de bun. Mi-am indesat mainile in buzunare. Am o salopeta de blugi. Cu buzunare adanci. Am simtit colantii verzi si mi-am amintit. Unde-o fi trenul ei acum? Ce coapse fierbinti... Si aburii... Ea nu s-a speriat.

Trebuie sa-i sperii din cand in cand pe oameni, ca sa-si pretuiasca viata. Ea nu s-a speriat. Si voia monezi de durere. Stia despre ele. Stia sa geama cand cadeau stele. Poate ar fi trebuit s-o opresc. In definitiv locul ala pentru mormant poate fi oriunde. Oamenii fac dragoste pe unde apuca. Mai ales pe camp. Nu trebuie sa stie ca acolo-i un mormant. Trebuie doar sa faca dragoste deasupra ta. Sa le simti vibratia. Ar fi trebuit s-o opresc.
Eh, n-are cum sa ajunga departe cu monedele alea...