Ce sunt drogurile?

Drogurile sunt conditionarea visarii. Or, un vis conditionat e ca un pescarus care zboara pe o intindere imensa, marginita de plase. Imensa, dar nu nesfarsita.

kitesurfing. a definition.

Apart from dying we shall never be totally free. Although, kitesurfing helps a little.

Dumnezeu

Cel mai frumos lucru al dumnezeirii este ca Dumnezeu se afla si in sufletele celor care il contesta fara ca acestia sa i se poata opune.

La revedere

A trecut si vara asta. Ieri un pescarus zbura inaintea mea pe mare ca si cum imi sugera un traseu catre o lume mai frumoasa. La cativa metri, in fata mea. Am zambit, o fi zambit si el si ne-am despartit. El in zbor, eu in plutire. Soarele mi-a mai ars fata cateva ore, vantul m-a batut aprig. Se termina vara asta. Pana la anul n-am sa mai privesc nisipul de pe pielea mea innegrita, firele de nisip ude - marturia unui dolce far niente comportamental cand, pe malul marii nu mai conteaza ce porti, cum te imbraci, cine esti. Revenim acasa, acolo unde se formeaza visele. Ma doare marea innorata. Ma doare fizic, aproape. Nu ne mai gandim atat de des la mare pe timpul iernii. Ea ramane acolo, singura, majestuoasa, imperturbabila, fara sa ne ceara ajutorul. Nu se plictiseste. Isi priveste tarmurile dezolate si trimite spuma rece ca o iluzie a verii. Marea starneste in mine dorinta de personalizare. Mereu incercam sa atribum naturii calitati umane cu speranta ca o vom intelege mai usor asa oglindita. Sau poate ca marea e vie si poetica pur si simplu. Dincolo de proiectiile noastre. Poate ca sufera la fel ca mine odata cu apropierea toamnei. In definitiv, ce e mai viu ca apa? Vara se duce si parca anul asta ia ceva din mine cu ea. Nu e nostalgie, nu e melancolie, nu e nici macar dor. E o senzatie de descompunere. Ca si cum ma raspandesc in patru vanturi si o parte din mine ramane aici sa astepte toamna, sa astepte vesti de la cel care a plecat cu vara, cu simplitatea soarelui, cu fosnetul cearsafurilor umede intr-o noapte fierbinte, fara aer, in care cad stele pentru cine sta cu ochii pe cer.

Vama @ Peninsula 2010

Credite foto: Alin Pandaru

Peninsula, venim!!!

Al treilea an consecutiv la Peninsula! In seara asta, la 19:00, pe scena mare. Un playlist usor schimbat. Surprises! :) be there!!!

Vama @ Skin Summer Lounge, Iasi

Iasiul la Vama?

Maine (vineri, 20 august) cantam la Iasi dupa cum se vede si in banner-ul de deasupra. De multe ori am fost acuzati de catre fanii nostri ca nu cantam in cluburi "propice cantarilor live"

iasi

Nu suntem intotdeauna la curent cu cele mai potrivite locatii de cantare si cand nu suntem intr-un turneu organizat de noi acceptam invitatii ale diverselor cluburi. Faptul ca, uneori, aceste cluburi nu se potrivesc cu gustul fanilor nostri nu reprezinta problema noastra. Pentru noi e important sa cantam, sa facem ce ne place mai mult, sa ne prezentam muzica.

iasi

Cred ca cei care vor sa ne ascute o pot face aproape oriunde si pot sa treaca cu vederea aspecte legate de un club sau altul. Asa ca, maine seara, pentru fanii, prietenii si cine o mai fi pe acolo The Vama Show o sa fie la Iasi in Skin Summer Lounge. Fara multe discutii. De la 1:00 cand se lasa racoarea si noaptea se adanceste :)

Vama vine la Iasi! Iasiul vine la Vama??

Kitesurfing. Just like that.

Daca ma intrebati ce e kitesurfing-ul as putea sa dau un raspuns tehnic: e un sport, nu neaparat extrem, practicabil aproape de catre oricine de la 8 la 55. Consta in manevrarea unui zmeu de dimensiuni mari care te trage pe apa cu ajutorul unei placi asemanatoare celei de snowboard.

Dar acest raspuns ar fi nimic. N-ar fi ceea ce simt. Paradoxal e ca, desi sunt innebunit de-a dreptul, nu stiu ce sa raspund. Cand cineva ma intreaba ce e aia kitesurfing raspunsurile se inghesuie sa-mi iasa pe gura incat simt ca incep sa fac spume si vreau sa dau un raspuns atat de bun, unul singur, eficient, poetic si explicativ astfel incat sa-l fac pe cel din fata mea sa inteleaga ce simt eu cand fac kite. Asa incepator cum sunt. Ce simt eu cand plutesc. Cat de liber ma simt. Cum imi vine sa urlu de bucuria ca alerg pe mare. Si nu stiu care e raspunsul ala care sa defineasca sportul asta si care sa ma defineasca si pe mine in acelasi timp. Ce e aia kite?

Mereu am crezut ca am o relatie speciala cu marea. I-am facut versuri cum m-am priceput, i-am facut muzica, n-am prea conceput iubirea in afara ei. Pana si gandul unei inmormantari pe malul marii l-am alungat din prea multa dragoste - ideea unei vesnicii alaturi de ea nu poate fi de indurat. Prea multa fericire e mereu greu de indurat. I-am dat marii mult din mine si ea a avut grija sa ma formeze, stim amandoi asta. Niciodata, insa, n-am avut ocazia sa fiu singur cu ea. Mereu se gasea cineva in jurul meu care-i distragea marii atentia de la mine. In egoismul meu, mi se parea chinuitor sa impart rasariturile, baile nocturne, reveria, betiile din apus, meditatiile sau mai stiu eu ce alte forme de comuniune cu marea, mi se parea chinuitor si nedrept sa le impart cu alti oameni. Voiam marea doar pentru mine, dar nu pierdut in largul ei, nu suicidal si nici patetic. Voiam doar sa-i spun cat de mult o iubesc fara sa ma intrerupa alti oameni poate la fel de indragostiti ca mine.

Acum chestia asta se intampla. De cand fac kite. Sunt singur cu marea si este absolut senzational. O plecaciune trebuie adusa vantului care mediaza aceste intalniri unice. Sunt singur cu marea si cu mine. Pot sa-i spun tot ce imi trece prin cap. Nu e nimeni sa ne intrerupa. Si iarasi paradoxal, nu-mi vine sa-i mai spun nimic, nu mai e loc de cuvinte. Nici vantul care urla infricosator pe mal, nu se mai aude cand pleci cu kite-ul.
Simti doar cum iti umfla zmeul, dar de auzit nu se aude.
Cand ma intorc din apa mi-e greu sa ma acomodez cu plaja si agitatia ei. E ca atunci cand cineva te smulge din mijlocul celui mai romantic sarut ca sa-ti dea o veste importanta. Nu gasesti rostul. Cred ca asta te trage mereu inapoi. Acea stare de bine in care esti singur cu tine. E pacalitoare pentru ca desi ai putea crede ca vei afla mai multe despre sinele tau, acolo, in mijlocul marii, asta nu se va intampla. Marea e o amanta mult prea perfecta pentru a-ti lasa loc de revelatii in ceea ce te priveste.

Cred ca trebuie sa ma opresc. Articolul asta trebuia sa promoveze kitesurfing-ul intr-un mod simplu.
Eu sunt fericit ca am descoperit acest sport. Inca un paradox. Se invata greu, insa extrem de repede. Intr-o saptamana poti sa te dai. Dar nu e usor. Ar fi prea simplu, nu?

V-am povestit de Gokceada? Poate nu foarte explicit, dar prin iulie cand am fost la kite v-am povestit crampeie. Gokceada e o insula in Turcia. Mai mereu e batuta de vant. E minunata. Cei mai in varsta pot regasi acolo Vama Veche de mult timp pierduta. Acolo se invata kite. Cu oameni misto.

Intre 23 august si 1 septembrie e inca un curs. Sunt patru locuri. In rest ii las pe ei sa va spuna. Puteti sa-l sunati pe Dodo la +40743703836. Va va spune tot ceea ce eu nu reusesc sa va spun. Si va poate ajuta sa simtiti tot ceea ce v-am spus ca se poate simti.

Sunati relaxati.

Creier mort. Creier viu.

Carnea se flescaie pe muschii nelucrati. O burta care se revarsa valurita de celulita. Tricepsi atarnati in bataia vantului. Fosti pectorali frumosi transformati in tate de urangutan leganande. Nimic nu pare sa se mai poata incorda ca odinioara. Abdomenul formeaza doua sau trei coliere de carnuri in trepte, cand nu e acoperit de burta. Femurul, candva desenat perfect ca un fuior de fecioara pe sfarsite, se agata cu disperare de picior ca un drapel care n-are vlaga sa se ridice in bataia vantului.
Pielea e zbarcita si patata peste tot. Zeci de veri si nopti si nervi si-au lasat urmele, o harta mototolita a existentei unui destin. Pometii sunt cazuti. Muschii, in ansamblul lor, par sa fi cedat definitiv in lupta cu gravitatia. Ei se agata de barbatul sau femeia carora le-au slujit ani de-a randul, tragandu-i in jos parca spre o vesnica si binemeritata odihna.
Sunt sleiti, neputinciosi, jilavi, uscati de sangele care urca din ce in ce mai greu pana la capatul celor mai ascunse nervuri. Sangele se retrage si ei atarna, atarna ca rufele uitate pe o sarma intr-o curte dobrogeana batuta de arsita, ocolita de vant. Este greu sa privesti un asemenea spectacol. Iti feresti privirea de un om batran care se dezbraca, tremurand.

Sani frumosi. Sani de la care au supt buze neprihanite de copil, sani muscati cu dinti de lapte, sani infiorati de buze carnoase de barbat viril, sani rotunzi trezind dorinte nebanuite, sani peste care se rostogolesc rauri de saliva izvorate din placere, sani adorati, visati, cantati, sani ai caror sfarcuri electrizeaza tesaturile fine de vara. Sani frumosi transformati in doi saci de carne ca doua pungi de hartie creponata care ascund cateva fursecuri ramase de pe la vreo onomastica intr-o institutie de stat.

Ce sens are toata descrierea asta, ma veti intreba. Nicunul, poate. Ca sa aiba un sens, ca sa miste pe cineva, ca sa trezeasca vreo constinta ar trebui sa fie de mii de ori mai agresiva, mai plastica, mai naturalista, mai patrunzatoare insotita poate de imagini. Caci pentru mine toate imaginile de mai sus nu sunt altceva decat reprezentarea unui creier de om care nu citeste.

Asa cred eu ca arata un creier flescait, un creier neantrenat, nesupus la scurtcircuitarile lecturii, un creier care nu face asociatii, care nu alearga, ale carui canale comunicatoare sunt infundate, un creier imobil, bolnav de o liniste venita din repetarea acelorasi informatii zilnice, infundat cu aceleasi glume, hahaieli si platitudini.
Asa cred eu ca arata un creier care nu e fecundat de marea literatura, care nu gusta din orgasmul metaforei si nu juiseaza intelegand comparatia, pentru ca mai apoi, timid si crud ca un pui de vultur iesit din gaoace, sa incerce pe spuza lui sa faca primii pasi catre marele zbor: ideea, framantarea, chinul gandului.
Un creier pus la treaba de toata frumusetea acumulata din cuvintele luminoase ale geniilor lumii, un creier inundat zilnic de sangele proaspat spalat in etuve de cuvinte.
Un creier siderat de propriul sine, altul in fiecare zi, un creier ai carui muschi plesnesc de sanatate, fibrele electrizeaza totul in jur, gandurile zbarnaie, imaginatia este un panou imens cu catralioane de leduri pe care se perinda la infinit orice poveste, crampei, vis, sfert de vis, orice ramasita subliminala, macerata in eternitati demult ingropate si o explozie, una din cele cateva sute care se intampla zilnic cu un creier solicitat, reveleaza minuni nestiute, neatinse, nebanuite.

Da, un creier care citeste este ca o statuie greceasca din marmora verde pal simbolizand un tanar efeb sau vreun discipol perfect conturat ce pare aproape viu, cu muschii vorbind.
Un creier care nu citeste este un creier mort. Pardon, gresesc. Mort esti cand primesti un certificat medico legal.

Un creier care nu citeste e un creier in agonie. E agonia.

P.S. Imaginile batranetii, folosite mai sus, pot parea malitioase, cu orgoliu sau nepotrivit folosite caci batranetea e ireversibila si ne paste pe toti si poate n-ar trebui invocata ca expresie a unei degenerari. Am facut-o doar pentru a sluji acestei reprezentari a creierului. Cu atat mai mult cred ca o minte luxurianta, o minte bogata si antrenata este adevaratul muschi este "tineretea fara batranete". Cand mintea nu e atinsa de bolile ascunse ale uitarii si nebuniei, ea este singurul nostru sprijin. Cu conditia sa o fi antrenat la timp.

Zeci de motive ca sa NU CITESTI si sa fii OM MODERN

Ce altceva mai bun si mai util poti sa faci decat sa citesti? Chiar daca e vorba de o ora pe zi de lectura. Ce intrebare idioata! Pai cum? Exista Facebook. Asta ia o gramada de timp. Trebuie sa pui poze, sa accepti prieteni, sa-ti promovezi evenimentele sau iesirile in oras, sa vezi cine te mai place si pe cine placi. Apoi YMessenger. E adevarat, s-a invechit putin, dar inca te poate ajuta sa cunosti lume si sa faci sinteza vietii tale de peste zi in cateva randuri care contin multe "k" si "sh" si o sumedenie de emoticonuri.
E vara, seara se iese in oras. De o cola poti sa tragi mai mult de o ora daca te misti cu talent. Fetele sunt aproape dezbracate, e de privit. Dincolo de asta poti sa aplici offline, replicile invatate online. Sau poti sa-ti speli masina mai des, in caz ca ai iesit din multimea pietonilor si te-ai integrat usor in cealalta. Aoleo, ce prost sunt. Imi scapa ceva.

Mecca, Tempul, Piramidele - Mall-ul. Pai Mall-ul este musai de bifat pentru orice aspirant la statutul de cetatean al clasei mijlocii. Mai are vreun rost sa enumar cate se pot intampla la Mall? Poate sa-ti schimbe viata, hainele, coafura, semintele, cafeaua, partenera, culoarea orbitor platinata a partenerei sau prea cuminte pentru o societate in continua miscare, poti beneficia, da, beneficia, beneficia, beneficia de reducerile de la market pentru ca apoi sa le realoci cinematografelor.
E pacat sa pierzi sansa de a comenta la film in acelasi timp cu actorii. Asta este o gimnastica formidabila a mintii, chiar daca niciodata actorii nu-ti raspund, nu-i nimic, asta-ti da curaj, e posibil sa rada cineva de pe randul de vis-a-vis si atunci te-ai scos, esti eroul serii, poti sa vorbesti despre asta toata saptamana. Da, Mall-ul ia timp si ar fi superficial din partea mea sa incerc sa trec in revista aici toate activitatile absolut necesare corpului si mintii noastre care se pot intampla la Mall.

Nu-i bine deloc sa ratezi serile de clubbing si asta de joi pana sambata pentru ca acolo este ARENA, ramai in urma daca nu tii pasul, acolo pulseaza orasul, acolo este informatia, moda, sampania, privirile, fie ca vorbim de o terasa cu bere calda si chelneri obraznici, fie ca ne oprim la valurile de spuma care inunda mucurile de tigara in reflexiile sanilor transpirati, in cele cateva cluburi "glam" ale orasului nostru.
Hai, sa ridice piatra acela care nu se regaseste in aceasta forma de nebuna distractie.

Agora zilelor noastre este Clubul.
Publicitari, medici, avocati, actori, marketingi, vanzatori, coafeze, stylisti, modele, "oameni de afaceri", dezvoltatori, studenti, antrenori de fitness, oameni de televiziune, jurnalisti, elevi, oameni politici, zugravi de lux, arhitecti, oameni de cultura mondeni, mondeni cu o oarecare cultura, bisnitari, samsari, camatari, sportivi, fotbalisti, programatori, toti se perinda pe scena cluburilor interpretand partituri de diverse lungimi, contribuind colectiv la simfonia disonanta a orasului.

Asta nu ia timp? Ba bine ca nu. E normal sa te preocupe aparitia ta pe scena vietii. E absolut normal sa fie prioritara aceasta reprezentare.

E imperios necesar, de exemplu, sa vezi ce scrie zilnic in presa daca vrei sa fii conectat, asumat, informat, un cetatean responsabil al prezentului.
Nu poti sa ratezi jocurile, nu, nu si nu. Plaja e larga de la Toy Story 3 la Starcraft 2, trecand prin dinamicul Wii. E loc pentru pustii de scoala primara, dar e loc si pentru imaginatia fierbanda a adolescentului preaplin de intrebari hormonale, care-si gaseste debuseul in CounterStrike si e loc si de escapadele nocturne la StarCraft ale tatilor de familie care au pus mancare pe masa si isi cauta cu disperare momentul de solitudine si leadership conducand terrani la lupta. Nu, categoric, sa nu te mai joci inseamna sa nu mai fii copil, iar asta nu trebuie sa moara niciodata oricat timp ar costa.

Dar sala? Sala? Da, sala. Nu sala de lectura, sala de fitness. Ce suntem noi fara corpul nostru? Nimic, absolut nimic. Trebuie lucrat, slefuit, sculptat. Cine cauta ironie in propozitiile anterioare jur ca este malitios si nu vede lucrurile asa cum sunt. Da, trebuie sa traim sanatos in mijlocul acestei lumi bolnave care trage de noi in fel si chip. Sanatos e la un pas de frumos si de aia mergem la sala ca sa putem sa scapam de toate relele din corpul nostru si sa prezentam privirilor iscoditoare, analitice, un corp lucrat, muncit, cu toti muschii la locul lor. Asta nu ia timp? Nu e nevoie sa acordam Timp acestei activitati? Poate vreun om cu scaun la cap si cu speranta de viata sa scoata ceva de pe lista de mai sus? Vrea cineva sa traiasca altfel? Altfel cum?

Sunt zile in care poti sa urci pe scara vietii doar daca stai doua trei ore in plus la birou. Sigur, niciodata nu stii care sunt zilele alea cu exactitate, dar trebuie sa incerci, nu? Doar Columb n-a descoperit America impartind confortabil umbra oleandrilor cu regina Isabella.
O spun raspicat, inca o data: nimic din lista care s-a asternut mai sus sub forma a sute de cuvinte nu trebuie sa lipseasca din viata omului modern.

Si atunci, atunci de ce sa citesti, de ce sa scoti din lista zilei una din aceste activitati care te ajuta sa devii OM MODERN? De ce sa sacrifici Timp ca sa citesti?

Raspunsul este simplu si, cu toate ca e continut de intrebarea tocmai formulata, ma simt obligat sa-l enunt. E mai scurt decat ati putea crede: CA SA NU RAMAI PROST.

Povestea nespusa a Generalului Neagoe

Poate ca intr-o zi am sa va spun intreaga poveste a generalului Neagoe. Nici el n-a apucat sa mi-o spuna pe toata. De fiecare data cand ajunge intr-un anume punct il podidesc lacrimile si refuza sa continue. Eu imi plec capul, incercand sa las pauza sa-l faca sa mearga mai departe. Generalul apuca un servetel si il strange in pumnul de pergament, patat si brazdat de vinisoare albastre, inca puternic. Umilinta si timpul pierdut.

Sapte ani in Siberia. Sapte ani in care cojile de cartofi erau delicatesa suprema. Sigur ca Soljenitin vorbeste pe indelete despre toate astea in Arghipelagul Gulag. Nimic nu se compara insa cu durerea de la un metru de mine, in zilele de sarbatoare cand Neagoe ne viziteaza in uniforma de general, veteran de razboi.

Siberia i-a furat tineretea si visele. Atat. Simplu si taios ca urina care ingheta la minus patruzeci de grade cand erau scosi la munca. Neagoe a vazut stive de ofiteri germani laolalta cu intelectuali rusi si, cine stie, cu evrei, ca in romanul lui Grossman, morti, ingramaditi unii peste altii, fara grija ca vor intra in putrefactie.

Acum, dupa toti anii astia, suporta stoic umilinta suprema a batranetii intr-o tara in care nimeni nu face vreun efort sa-i inlesneasca pe batrani. Tine pasul cu viata asa cum poate si se pregateste de moarte cu seninatate si exercitii fizice in fiecare dimineata.
Asista oarecum mirat la felul in care rasa umana isi pierde instinctul de conservare, capacitatea de adaptare si rezistenta, prea dependenta de tehnologia care e mereu "alaturi" de noi. Lumea lui dispare odata cu valorile pentru care a crezut ca e bine sa lupte, singurele care sa justifice sapte ani de tinerete pierduti in frica, frig si foame.

Am sa incerc sa spun odata povestea lui Neagoe. Ne va face bine noua tuturor si poate cei mult mai tineri decat mine vor intelege mai bine ca, dincolo de lumea lui 0722 si www, a existat o era a demnitatii si curajului, adesea foarte scump platite la masa vietii. Suna pompos, stiu, poate ca in filmele americane cu eroi de razboi intorsi din Vietnam, incapabili sa-si regaseasca un ritm intr-o viata care nu sta sa tina cont de tributul pe care trecutul l-a adus prezentului.

Neagoe poate nu se gandeste la toate astea, dar ce altceva sa insemne momentul acela pe care nu-l poate depasi, lacrimi umezind riduri demult infrigurate, pumnul strans, sufocand un servetel ca pe o amintire care iti face prea mult rau incat merita strivita, prea puternica sa sucombe vreodata.

O multumire

12 oameni de pe acest blog si-au anuntat intentia de a se testa pentru a da o mana de ajutor cazului expus cu doua zile in urma. Mi se pare putin si mult in acelasi timp. Putin din perspectiva sansei de reusita, mult pentru ca asteptarile mele erau aproape zero. Ma bucur insa si parca intrevad o raza de speranta in ceea ce ne priveste. Ma doare sufletul ca Romania zilelor noastre este tara unei media iresponsabile care nu face mai nimic pentru a educa o societate in deriva sau o tara a unor "politicieni" iresponsabili si inculti. Dar, pentru cei doisprezece oameni care au inteles ca a ajuta inseamna a trai frumos, merita sa mergem inainte chiar daca impovarati de mizeria de pe sufletele unei clase politice la limita moralitatii care nu e in stare sa-si asume nimic.

O prietena din Austria mi-a facut o excelenta sinteza a situatiei din Grecia. Tudor, mi-a spus ea odata, Grecia a ajuns in situatia in care se afla din cauza a doua formule: 1. - Ce pot eu sa fac? 2. - Eh! (interjectie cu ton fatalist, nepasator, neasumat). Va suna cunoscut?

Inainte sa avem un brand de tara ar fi super daca am avea o TARA.

Un citat fermecat.

Din cand in cand am hotarat sa postez aici pe blog cate un citat remarcabil desprins din vreo carte asupra careia zabovesc. E pana la urma si asta o forma de a ma defini stilistic, nu?

"Si fiecare masina avea in ea inventatorul sau, cum are panza de paianjen paianjenul sau inseparabil." Gabriele d'Annunzio - Poate ca da, poate ca nu.

Apoi mi-aduc aminte de o formula celebra a lui Andrei Plesu din care este important sa invatam cu totii: "Sa nu citezi mai mult decat citesti" :)

Sa salvam o viata!

Cristina are 27 de ani, a fost diagnosticata cu o forma de cancer limfatic si singura ei sansa este un transplant de celule stem. A strans banii necesari pentru transplant, dar, desi clinica din Viena, unde se afla acum, ii cauta un donator compatibil de mai bine de un an, acesta nu a fost gasit in niciunul din registrele intrenationale.

De fapt sansele de gasi donator compatibil sunt mari in zona de origine a bolnavului, acolo tipologiile sunt asemanatoare. Deci viata Cristinei depinde de noi, cei de acasa. Trebuie sa ne testam si, daca suntem compatibili, sa fim donatori. Toate detaliile despre ce inseamna sa fii donator le gasiti pe blogul Cristinei (http://cristinalilianadinu.blogspot.com/) Pentru noi, cei sanatosi, nu inseamna un mare sacrificiu, pentru ea insa poate insemna VIATA!

Cristina a incercat sa caute donator compatibil in Registrul Roman al donatorilor, dar cu toate ca acesta a fost inaugurat la 1 septembrie anul trecut de prim-ministrul Boc si Ministrul de atunci al Sanatatii, Bazac, acesta este nefunctional... Cristina nu s-a dat batuta, a sunat la Minister, a luat legatura cu cei din conducerea registrului si se pare ca a reusit imposibilul... de ieri, 2 august 2010, Registrul va testa zilnic cate 15 persoane. Statistic, sansele de a gasi un donator compatibil sunt extrem de mici (1/80.000 pentru persoane intre care nu exista legatura de sange), dar Cristina nu se lasa, lupta pentru viata ei si e increzatoare. Haideti sa-i fim alaturi cu ceea ce putem: 2 eprubete de sange!

Toti cei care doresc sa se testeze sunt rugati sa trimita datele personale (nume complet, CNP, adresa mail si nr. de telefon) pe mailul Cristinei dinucristina8223@yahoo.com, pentru a fi inscrisi pe lista si programati pentru recoltare. Aceste teste vor ramane in Registrul Roman al donatorilor onorifici, urmand sa fie de folos si altora aflati in situatia Cristinei.

Oricare dintre noi poate fi acel 1 din 80.000 sau oricare dintre noi ar putea sa fie in situatia de a-l cauta pe acel 1 din 80.000. Daruiti viata si bucurati-va ca o puteti face!

Dinamo

Ma gandesc ca e un semnal de alarma faptul ca Dinamo a luat trei goluri de la Sportul. Hm.