Plec de la premisa că în România există oameni care își propun să respecte legea. Este principalul reproș pe care societatea civilă, “strada”, îl face politicienilor. Suntem deranjați că fac doar legi pentru ei, ba mai mult, până și pe astea la încalcă și încearcă orice ca să nu suporte niciun fel de consecință. Pe principiul ăsta, mă gândesc că toți cei care se vaită despre cât de rău a ajuns România ar trebui să contracareze prin conduita personală viciile catastrofale ale clasei politice, printre care nerespectarea legii. Pe scurt: “be the change you wanna see in the world”.
E deja mai bine de un an de când s-a adoptat legea fumatului. O lege propusă de un senator PSD și susținută de mai toate partidele politice. A fost hărmălaie mare între cele două tabere într-o țară în care prin anii 2000 procentul de fumători era de peste 50 la sută. Dar acum avem o lege care interzice fumatul în spațiile publice pe care, de altfel, le și definește.
Am să vă povestesc un pic despre cum se respectă legea în anturajul meu format din oameni educați, cu studii superioare, artiști sau indivizi cu diverse profesii liberale, majoritatea nemulțumiți de țara în care trăiesc, de politicieni sau de mentalitățile păguboase care gravitează în jurul nostru.
CASA SCĂRII UNEI CLĂDIRI CU DIVERSE SPAȚII CREATIVE
Un artist foarte cunoscut și gașca lui fumau în fiecare zi pe casa scării din clădirea unde se află studioul de înregistrări la care ascultam un mix, acum câteva săptămâni. Am dat nas în nas cu artistul și gașca lui care trăgeau în piept relaxați lângă o scrumieră de exterior pe care o aduseseră de undeva. Le-am zis ceva de genul: “băi, presupun că sunteți nemulțumiți de PSD, Dragnea, partide politice care încalcă legile și de cum merg lucrurile în țara asta. Totuși există o lege a fumatului și voi nu o respectați, mi se pare destul de nașpa”. "Da, Tudor, ai dreptate ne cerem scuze." “Mie n-aveți de ce să-mi cereți scuze, dar prietenul meu care are studio aici și v-a închiriat spațiul e susceptibil de o amendă destul de mare pentru că firma lui a subînchiriat acest spațiu, v-ați gândit la asta?”. A rămas că nu mai fumează acolo. Peste două zile cobor de la studio și îi găsesc în același loc. Mă duc la ei și le zic ceva de genul ăsta: "Nu-i așa că dacă sun acum poliția și reclam că se fumează în clădire o să ziceți că sunt un turnător bulangiu? În schimb voi care fentați legea și vă doare-n cot de noi, nefumătorii, sunteți ok, nu?" Artistul răspunde arțăgos: "Da’ de unde vrei să știu când vii tu pe aici ca să nu mai fumez?" Am rămas perplex vreo câteva secunde, dar am zis totuși să încerc să-l luminez pe om: "Moșule, nu pentru mine nu fumezi pe holuri, ci pentru că se presupune că vrei să respecți o lege. Că așa toți suntem tari, zicem că ce nașpa sunt politicienii care fură și li se rupe de lege și după aia noi facem la fel. Not ok. Înțelegi?" "Da de ce vorbești așa urât? E frumos?" schimbă el direcția (am vorbit și cu P, da' nu direcționat către el). "Băi, prietene, poate vorbesc urât, dar eu cred că acțiunile ne definesc mai mult. Tu fumezi aici și n-ai voie, ai înțeles? Io îmi cer scuze că am vorbit urât, tu o să te oprești din fumat?" Am înțeles de la prietenul meu sunetist că nu mai fumează pe casa scării, ci în sala de repetiție. Tot aia.
DOUĂ TEATRE DIN BUCUREȘTI
Într-un teatru municipal din București actorii fumează înghesuiți într-o cabină obscură. Diverși actori, de altfel destul de vocali la adresa sistemului corupt. Totul până la confortul lor. Mi-a fost și rușine să-i admonestez, oricum nu era treaba mea și nu am făcut-o decât în momentul în care m-a afectat direct. Le-am devenit antipatic. “Ce căcat vrea și ăsta de la noi?” Să nu mai fumați în teatru, ci în curte. Într-o zi la intrarea în clădire un mașinist fuma liniștit lângă ușă, dar în interior. I-am zis că se fumează afară. Mi-a răspuns că e transpirat și nu-și permite să răcească. I-am zis că nu e treaba mea, poa’ să fumeze când se usucă.
Alte două situații au arătat cam așa. Am vrut să salut o colegă mai în vârstă și am intrat într-o cabină năclăită de fum. Mi-a fost rușine de rușinea ei și am lăsat-o așa. O altă colegă mai tânără m-a chemat la ea în cabină să repetăm textul. Tocmai stingea țigara. I-am zis că mi se pare lipsă de respect față de colegii ei care fumau în curte. Nu părea afectată prea tare. Astea două exemple au fost în cel de-al doilea teatru.
CLUB CU PRETENȚII ÎN BUCURESTI
Când am intrat în camera din spate, rezervată trupei, trosnea a fum. Am întrebat dacă și de ce se fumează în “backstage”? N-avem cum controla pe toată lumea, mi-au zis, mai vin trupe care se îmbată și fumează. Ai naibii englezii ăia care nu se îmbată deloc și fumează afară. Și mai au și cântece prin TOP 50 UK. În seara aia după ce ne-am dat jos de pe scenă pe holurile din spate băieții din personalul clubului fumau. Altminteri, hipstereală, fițe și #rezist e cool, da' numa dacă nu cere prea mult de la noi.
CLĂDIREA SĂLII DE REPETIȚIE VAMA
Repetăm într-o clădire care s-a transformat de câțiva ani încoace într-un soi de hub creativ al industriei muzicale din RO. Artiști cunoscuți, firme de distribuție muzicală, studiouri, săli de repetiție etc. Se fumează în clădire. Unul din răspunsuri a fost că iarna e greu să fumezi afară și că fumează lângă ușa de la intrare. Alții artiști care închiriază săli de repetiție fumează chiar în respectivele săli. Fumul circulă, se insinuează ușor prin uși la noi în sală, se simte, e deranjant mai ales dacă ești nefumător. Colegii mei coboară două etaje ca să fumeze afară. Și alți chiriași la fel. Doar că unii sunt mai șmecheri decât alții. Și șmecheria e să fentezi legea fără vreun gând la disconfortul pe care îl creezi celorlalți. Si legea e simplu de fentat pentru că e greu de aplicat.
UN SOI DE ÎNCHEIERE
Nu vreau să fac pe nebunul pe aici. Am încălcat și eu de multe ori legea, fie din teribilism, fie din prostie (când am condus băut sau când am călcat-o peste viteza legală). Uneori am scăpat, alteori am plătit pentru asta așa cum e normal. Dar cred că e de datoria noastră să încercăm să ne indreptăm, să evoluăm. Si dacă acțiunea de a te sui băut la volan vine pe fondul unui stări psihice în care discernământul e discutabil, alegerea de a fuma în interior (când știi că încalci o lege care reglează și confortul nefumătorilor) nu prea îți oferă circumstanțe atenuante pentru că tot ce trebuie să faci este să ieși afară. Mai mult decât atât legea fumatului nu-ți interzice viciul (cum e cazul limitării de viteză), ci îți limtează doar cadrul lui de desfășurare. Am întâlnit mult mai multe cazuri de fumat aiurea decât cele expuse mai sus. Oamenii pur și simplu nu vor să accepte acest “atac” la confortul lor. Păi în cazul ăsta ar trebui să-i înțelegem pe corupți. Nici ei nu vor să renunțe la confortul de a fura fără a fi prinși. De aia încearcă acum să pună justiția la dispoziția lor.
Am fost acum câțiva ani într-o vacanță pe Coasta de Azur. Pe pereții unui bloc dintr-o zonă rezidențială din Cannes puteai citi: "Attention! Voisins vigilants". Pe scurt, dacă o ardeai aiurea și suspect prin cartier te puteai trezi cu jandarmii care erau sunați de vreun locatar în baza unui soi de acord moral în care poliția și vecinii găseau de cuviință să colaboreze. Cu alte cuvinte, comunitatea și valorile ei (siguranță, respect, curățenie, ordine) nu sunt protejate doar de lege prin aplicarea ei, ci și de responsabilitatea/responsabilizarea membrilor respectivei comunități. Nouă ne lipsește înțelegerea fenomenului comunitar, noi nici măcar într-o asociație de locatari nu reușim să oprim bormașinile în orele de liniște pentru că situația aia în care ne gândim la confortul celor cu care împărțim un spațiu pur și simplu nu există sau nu ne interesează. Așa că poate ar trebui să pornim de la asta: nu suntem singuri pe lume și confortul nostru se sfârșește când afectează confortul celui de lângă noi. Altminteri, nicio lege din lume nu ne va face mai buni. Și când vine vorba de legea fumatului respectarea ei este mai greu de verificat pentru că nu poți popula toate spațiile publice cu polițiști. Intervine doar empatia socială și responsabilitatea. Dacă le avem.