E una din zilele în care probemele mă extrag din ordinea firească a lucrurilor și importanța mea ca ființă pe pământ capătă dimensiuni exagerate. În proprii mei ochi, cel puțin. Una din zilele alea în care ești orbit de cât crezi tu că însemni. În care uit fără să vreau că undeva în Bucegi, liniștea cărărilor jepilor nu poate fi tulburată de însemnătatea mea. La fel cum vreo prostituată din Havana nu-și mai amintește acum dacă am fost sau nu. N-am fost... E una din zilele alea în care ești mai puțin crezând că ești mai mult. Privesc pe geamul de lângă bancul meu de lucru. În fața blocului de vis-a-vis este oprită o salvare. Pe ușa blocului șoferul și un brancardier se chinuie să scoată un bătrân imobilizat într-un scaun cu rotile. Nu-i văd chipul omului căci este prea departe. Văd doar cum se bălăngăne capul lui după partitura treptelor pe care le coboară cei doi. Știu că privește în gol. Cu greutate, oamenii îl urcă în mașina salvării. Șoferul așează undeva prin mașină două sacoșe, probabil lucruri de-ale bătrânului. Brancardierul închide ușa după el. Salvarea dispare iar eu rămân descumpănit și simt nevoia să scriu acest text.
marți, 25 februarie 2014
joi, 20 februarie 2014
Domnul Ion Iliescu m-a făcut anarhist. Eu îi iubesc pe ucraineni
Nu am mai scris de mult pe blog, dar am dat astăzi peste cateva declarații ale fostului președinte al României domnul Ion Iliescu și nu m-am putut abține, dintr-un sentiment de revoltă, dar mai ales de lehamite. Domnul Ion Iliescu face o paralelă( periculoasă și cu rol justificativ) între protestele din Ucraina aflate în plină desfăsurare și transformate în ultimele zile în război civil și fenomenul Piața Universității din 1990 când după o lună de proteste împotriva regimului Iliescu și a alegerilor fraudate liber, minerii au fost chemați la București la ordinul domnului Iliescu pentru a înăbuși în sânge ultima rezistență și ultimul exercițiu de solidaritate dinaintea celor 25 de ani de degringoladă politică, socială, morală și economică ce au urmat.
Am să încerc să comentez în continuare pe marginea declarațiilor pe care le-am citit aici.
Spune domnul Ion Iliescu comentând criza din Ucraina: "O asemenea răzmeriţă stopează eforturile de comunicare şi dialog. E o ţară mare, cu probleme pe care le-am avut şi încă le mai avem şi noi. Factorul politic e slab, lipsa dialogului politic cu toate componentele socio-politice. Noi am trecut prin asemenea timpuri, dar am trecut peste ele. Viaţă politică era mult mai animată la noi. Erau vreo 300 de partide la începutul anilor '90”
Oare domnul Iliescu uită că Ucraina este ținută în lesa unuia dintre cele mai vaste exerciții antidemocratice, Rusia lui Putin?
De cât cinism este nevoie ca să afirmi că România a avut aceleași probleme și încă le mai are?
Cine a condus România două mandate și jumătate si încă o bună perioadă de timp PSD -ul aflat în opoziție?
Cine a girat constant jaful la care a fost supusă această țară după revoluție? Politicianul "cinstit", îndrăgostit de putere a fost în stare să gireze pentru o întreagă caracatiță cu mii de tentacule doar ca să-și păstreze scaunul de președinte.
În continuare domnul Ion Iliescu declară: Amintiţi-vă de CPUN, care a creat un cadru organizat de dezbatere, a fost un moment care a adunat toate tendinţele, era un forum în care oamenii puteau să se exprime. A fost un asemenea climat şi dialog, precum şi componente de înţelepciune din partea tuturor partidelor. Asta ar fi important şi pentru Ucraina”
Dincolo de limbajul de lemn (un cadru organizat de dezbatere) această declarație instaurează sentimentul că Iliescu a trăit într-o altă lume și a participat la o altă istorie. Din fericire am trăit și eu acea perioadă astfel că orice încercare de distorsionare a sensurilor acelor ani nu mă poate afecta.
Nu a existat niciun climat de dialog și cu atât mai puțin înțelepciune. Au fost vremuri tulburi urmate de vremuri și mai tulburi în care oamenii au devenit mai săraci, inflația era galopantă și fosta securitate se pregătea să înceapă sub tutela lui Iliescu operațiunea de vânzare pe bucăți a României.
Nu vom uita că FSN ul ar fi trebuit să organizeze alegeri pentru partidele politice și nu să devină un partid politic. Nu vom uita că primele alegeri libere au fost libere doar de Ceaușescu și fraudate grosolan în favoarea lui Iliescu. Nu vom uita refuzul punctului 8 de la Timișoara. Nu vom uita linșajul mediatic la care erau supuși liderii partidelor pre comuniste în cursa electorală la fel cum nu vom uita că Piața Universității a fost un spațiu al celor disperați că vor pierde startul pentru o Românie altfel. Să manipulezi un popor îndobitocit de patruzecișicinci de ani de comunism mi se pare o crimă la fel de mare ca aceea care a adus acest popor în starea neurovegetativă care a permis manipularea lui pentru a doua oară.
Din nou, Ion Iliescu: Vă amintiţi ce atmosfera era. Piaţa Universităţii risca să se transforme într-un ferment al unei mişcări anarhice sau am avut venirea minerilor veniţi să protesteze împotriva promotorilor Pieţei Universităţii. Noi am ales calea dialogului. După alegeri am avut câteva momente fierbinţi de asemenea.
E, de data asta, am ajuns anarhist. Aveam doar șaisprezece ani și pedalam pe semicursiera mea roșie către Piața Universității blocată de mii de oameni într-o ultimă acțiune disperată, îndreptată printre altele chiar împotriva domnului Ion Iliescu. Sau, poate mai degrabă, a sistemului neo comunist pe care se pregătea să-l reprezinte. La semafor, o bătrână s-a apropiat de mine și m-a scuipat cu sete drept în obraz. Apoi a aruncat câteva cuvinte pe care le-am uitat. Aveam în piept un cartonaș pe care scria golan 100%. Cărui fel de manipulare sau orbire trebuie să le fi căzut victimă acea femeie în vârstă încât să fie în stare de un asemenea gest îndreptat către un copil pe o bicicletă?
Peste o lună minerii aveau să spulbere orice rămășiță de protest în aplauzele imbecile ale "poporului" de pe străzi. E de notorietate că Ion Iliescu a chemat minerii la București. Istoria va consemna asta. La fel cum au făcut-o toate marile agenții de presă ale lumii stupefiate că la câteva luni după căderea sângeroasă a comunismului o altă explozie de violență scotea România de pe cursul ei democratic. Sunt și eu unul din acei anarhiști. Plătesc taxe statului român, mă duc în fiecare zi să muncesc, sunt cetățean al țării mele.
Suprapunerea mișcării din Ucraina peste fenomenul Pieței Universității este aberantă. Iliescu nu pierde niciun moment ca să justifice o greșeală (chemarea minerilor) pe care nu ar recunoaște-o decât în fața lui Dumnezeu, dacă n-ar fi ateu.
Piața Universității a fost un fenomen pașnic, un protest îndelungat în care mii de oameni cântau și strigau împotriva (neo)comunismului.
Minerii au fost unic combatant. De cealaltă parte victime care au ripostat prea puțin, spre deloc. În acei ani s-a încercat o diversiune murdară: acreditarea ideii că poporul pedepsește poporul. Intervenția forțelor de ordine nu a existat pentru că Ion Iliescu nu voia să se asocieze cu represiunea brutală și avea nevoie de alte mâini pentru castane.
Nu aș vrea să creez impresia ca pledez pentru escaladarea violenței în Ucraina. Îmi doresc victoria protestatarilor în încercarea lor de a-și schimba viitorul și-mi doresc să fi reușit în mod pașnic. Cred însă că protestul de stradă este ultima soluție chiar și în societățile real democratice atunci când au fost epuizate toate căile de comunicare sau când guvernanții au asurzit. Este vital să poți să mergi la culcare cu gândul că ai luptat până la capăt. Cei din Piața Universității știu asta. Chiar dacă au pierdut.
Există totuși și o similitudine între cele două fenomene "revoluționare" care domnului Iliescu i-a scăpat: ambele proteste vizau schimbarea unor sisteme nedemocratice girate de președinți care au sprijinit noua oligarhie de partid și de stat.
E trist. E din ce în ce mai trist. La o mie de kilometri de noi se trage în oameni care vor să-și schimbe soarta. În România un fost președinte care a tolerat corupția, centralismul și manipularea predă lecții de democrație. Epigonii lui care conduc țara acum se bat pe putere, pe ciolan în fața unui popor neputincios și adormit.
Cum dracu să nu-i iubești pe ucrainenii care fac scut cu trupurile? Oamenii ăia nici nu și-au dat seama când au devenit exemplu.
PS. De douăzeci și cinci de ani poporul nostru pierde. Mogulii, mogulașii, primarii, șefii de consilii județene, rudele politice, trepădușii, șmecherașii... caracatița câștigă. Mă întreb ce a câștigat domnul Ion Iliescu? Și mă mai întreb care sunt gândurile lui sincere pentru protestatarii din Ucraina?
În 2004 Putin a umblat la legea electorală astfel încât guvernatorii republicilor federale să nu mai fie aleși prin vot democratic ci să fie numiți direct de la Kremlin. De la un asemenea factor politic față de care Ucraina lui Ianukovici se află într-o profundă și nesănătosă dependență sugerează Ion Iliescu că ar trebui să aștepte protestatarii dialog ? Oare domnul Iliescu despre care nimeni nu ar fi știut nimic dacă n-ar fi existat cascada de diversiuni din decembrie 89 nu știe ce înseamnă o masă mare de oameni cărora le-a ajuns cuțitul la os? Sau a uitat?
Spune domnul Iliescu - din nou cu cinism - că noi am trecut prin asemenea timpuri dar am trecut peste ele. Cu ce preț, domnule Iliescu? Cu ce preț? Vi se pare că suntem o țară în care funcționează instituțiile statului și separarea puterilor? Vi se pare că avem un sistem de învățământ? Avem presă liberă care susține vocea civică? Avem cumva un sistem de sănătate performant?
Nu, domnule Iliescu, nu avem nimic din toate astea. Avem doar niște mutanți politici și morali care au crescut la umbra dumneavoastră: Băsescu, Antonescu, speranța tânără Ponta. Și în jurul lor, după modelul lansat de predecesor, o cloacă de indivizi care secătuiesc țara asta de ultimele ei resurse.
Nu, domnule Iliescu, nu avem nimic din toate astea. Avem doar niște mutanți politici și morali care au crescut la umbra dumneavoastră: Băsescu, Antonescu, speranța tânără Ponta. Și în jurul lor, după modelul lansat de predecesor, o cloacă de indivizi care secătuiesc țara asta de ultimele ei resurse.
În continuare domnul Ion Iliescu declară: Amintiţi-vă de CPUN, care a creat un cadru organizat de dezbatere, a fost un moment care a adunat toate tendinţele, era un forum în care oamenii puteau să se exprime. A fost un asemenea climat şi dialog, precum şi componente de înţelepciune din partea tuturor partidelor. Asta ar fi important şi pentru Ucraina”
Dincolo de limbajul de lemn (un cadru organizat de dezbatere) această declarație instaurează sentimentul că Iliescu a trăit într-o altă lume și a participat la o altă istorie. Din fericire am trăit și eu acea perioadă astfel că orice încercare de distorsionare a sensurilor acelor ani nu mă poate afecta.
Nu a existat niciun climat de dialog și cu atât mai puțin înțelepciune. Au fost vremuri tulburi urmate de vremuri și mai tulburi în care oamenii au devenit mai săraci, inflația era galopantă și fosta securitate se pregătea să înceapă sub tutela lui Iliescu operațiunea de vânzare pe bucăți a României.
Nu vom uita că FSN ul ar fi trebuit să organizeze alegeri pentru partidele politice și nu să devină un partid politic. Nu vom uita că primele alegeri libere au fost libere doar de Ceaușescu și fraudate grosolan în favoarea lui Iliescu. Nu vom uita refuzul punctului 8 de la Timișoara. Nu vom uita linșajul mediatic la care erau supuși liderii partidelor pre comuniste în cursa electorală la fel cum nu vom uita că Piața Universității a fost un spațiu al celor disperați că vor pierde startul pentru o Românie altfel. Să manipulezi un popor îndobitocit de patruzecișicinci de ani de comunism mi se pare o crimă la fel de mare ca aceea care a adus acest popor în starea neurovegetativă care a permis manipularea lui pentru a doua oară.
Din nou, Ion Iliescu: Vă amintiţi ce atmosfera era. Piaţa Universităţii risca să se transforme într-un ferment al unei mişcări anarhice sau am avut venirea minerilor veniţi să protesteze împotriva promotorilor Pieţei Universităţii. Noi am ales calea dialogului. După alegeri am avut câteva momente fierbinţi de asemenea.
E, de data asta, am ajuns anarhist. Aveam doar șaisprezece ani și pedalam pe semicursiera mea roșie către Piața Universității blocată de mii de oameni într-o ultimă acțiune disperată, îndreptată printre altele chiar împotriva domnului Ion Iliescu. Sau, poate mai degrabă, a sistemului neo comunist pe care se pregătea să-l reprezinte. La semafor, o bătrână s-a apropiat de mine și m-a scuipat cu sete drept în obraz. Apoi a aruncat câteva cuvinte pe care le-am uitat. Aveam în piept un cartonaș pe care scria golan 100%. Cărui fel de manipulare sau orbire trebuie să le fi căzut victimă acea femeie în vârstă încât să fie în stare de un asemenea gest îndreptat către un copil pe o bicicletă?
Peste o lună minerii aveau să spulbere orice rămășiță de protest în aplauzele imbecile ale "poporului" de pe străzi. E de notorietate că Ion Iliescu a chemat minerii la București. Istoria va consemna asta. La fel cum au făcut-o toate marile agenții de presă ale lumii stupefiate că la câteva luni după căderea sângeroasă a comunismului o altă explozie de violență scotea România de pe cursul ei democratic. Sunt și eu unul din acei anarhiști. Plătesc taxe statului român, mă duc în fiecare zi să muncesc, sunt cetățean al țării mele.
Suprapunerea mișcării din Ucraina peste fenomenul Pieței Universității este aberantă. Iliescu nu pierde niciun moment ca să justifice o greșeală (chemarea minerilor) pe care nu ar recunoaște-o decât în fața lui Dumnezeu, dacă n-ar fi ateu.
Piața Universității a fost un fenomen pașnic, un protest îndelungat în care mii de oameni cântau și strigau împotriva (neo)comunismului.
Minerii au fost unic combatant. De cealaltă parte victime care au ripostat prea puțin, spre deloc. În acei ani s-a încercat o diversiune murdară: acreditarea ideii că poporul pedepsește poporul. Intervenția forțelor de ordine nu a existat pentru că Ion Iliescu nu voia să se asocieze cu represiunea brutală și avea nevoie de alte mâini pentru castane.
Nu aș vrea să creez impresia ca pledez pentru escaladarea violenței în Ucraina. Îmi doresc victoria protestatarilor în încercarea lor de a-și schimba viitorul și-mi doresc să fi reușit în mod pașnic. Cred însă că protestul de stradă este ultima soluție chiar și în societățile real democratice atunci când au fost epuizate toate căile de comunicare sau când guvernanții au asurzit. Este vital să poți să mergi la culcare cu gândul că ai luptat până la capăt. Cei din Piața Universității știu asta. Chiar dacă au pierdut.
Există totuși și o similitudine între cele două fenomene "revoluționare" care domnului Iliescu i-a scăpat: ambele proteste vizau schimbarea unor sisteme nedemocratice girate de președinți care au sprijinit noua oligarhie de partid și de stat.
E trist. E din ce în ce mai trist. La o mie de kilometri de noi se trage în oameni care vor să-și schimbe soarta. În România un fost președinte care a tolerat corupția, centralismul și manipularea predă lecții de democrație. Epigonii lui care conduc țara acum se bat pe putere, pe ciolan în fața unui popor neputincios și adormit.
Cum dracu să nu-i iubești pe ucrainenii care fac scut cu trupurile? Oamenii ăia nici nu și-au dat seama când au devenit exemplu.
PS. De douăzeci și cinci de ani poporul nostru pierde. Mogulii, mogulașii, primarii, șefii de consilii județene, rudele politice, trepădușii, șmecherașii... caracatița câștigă. Mă întreb ce a câștigat domnul Ion Iliescu? Și mă mai întreb care sunt gândurile lui sincere pentru protestatarii din Ucraina?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)