Stau la o masă și privesc în gol, undeva în orașul Brașov.
E bine, că se odihnesc mușchii ochilor.
Nu se văd munții și nici măcar nu se simt. Nu e nimic ideal în momentul ăsta în care privesc în gol. Doar lucruri practice în jurul meu: un pahar cu apă, o scrumieră, dincolo de vitrină o stradă, iar pe stradă mașini.
Niște chelneri în uniforme negre încearcă să fie altceva decât sunt.
Citesc un text despre oameni care schimbă lumea. Sunt invidios pentru că aș vrea și eu. E mai confortabil să privesc în gol acum. În orașul Brașov. Poate o să iasă un cântec despre asta. Sau poate că o să rămână doar un moment în care am privit în gol.
PS.
Lumina soarelui a atins o parte a mesei timp de câteva minute bune. Șervetele de masă erau maro. În difuzoare se auzea jazz.