sâmbătă, 29 septembrie 2007
Muzik Zeeley
Blue October/She's my ride home
Grup din Texas, indie-rock, care canta simplu si spune destul de multe.
Texte bune, voce interesanta.Linia de voce mi-aduce aminte de Pink Floyd Division Bell
vineri, 28 septembrie 2007
joi, 27 septembrie 2007
Sinucigasul.Moartea dupa plutire(4)
Trag de timp, isi spunea desi nici el nu credea asta. Era convins ca o s-o faca si nu frica il tinea cu tenisii inca lipiti de marginea de beton a blocului.Era intrigat de faptul ca nu reusea sa traga nici o concluzie inainte de plecare.
Si-ar fi dorit ca rezumatul nereusitelor care-l adusesera in pragul sinuciderii sa i se concretizeze intr-un singur gand coerent, logic la sfarsitul caruia sa poata respira usurat, genunchii sa flexeze usor, pentru ca apoi sa-i impinga trupul in gol, in neant. Concluzia intarzia sa apara. Ba mai mult in locul conluziei apareau tot felul de personaje pitoresti care-i pigmentasera viata.
Rasul complet idiot al lui Ivan ii rasuna in cap acum mai mult decat oricand.Ivan radea tare si foarte ritmic, de undeva din gat se forma sunetul ca de magar care facea o excursie prin totate vocalele limbii noastre ::Ha haha hheeehhihuuhuuhoo.
Asa arata un ciclu complet care daca gluma era buna se repeta de zeci de ori reusind s-o eclipseze intr-un final apoteotic in care lumea molipsita de rasul Ivanului uita de gluma care starnise furtuna.Ivan era cel mai bun prieten al lui.
Afemeiat si grobian, betiv de ocazie si optimist frizand de nenumarate ori tampenia, era indragostit de sensibilitatea lui excesiva pe care desi o considera "boala periculoasa in secolul mizeriei", o cultiva ca fiind cea mai mare calitate a "prietenului de pe Saturn" cum il alinta el.
Ivan il iubea sincer pentru ceea ce altii considerau "slabiciune si boala" si ii incuraja sensibilitatea spunandu-i mereu ca cei care-si ascund adevarata natura risca sa uite de ea si sfarsesc prin a fi altcineva.Si niciodata nu poti sti ce vei ajunge daca te negi , adauga Ivan cu o mutra serioasa arborata pe fata lata.
Ea nu il suportase nciodata .I se parea ca Ivan e un ratat care ii trage iubitul in jos si nu-l lasa sa se schimbe, sa evolueze.Trebuie sa faci ceva cu viata ta, ii spunea ea.Cu viata noastra.Dar amintirea ei disparu din nou acolo pe terasa lasand loc zambetului provocat de rasul lui Ivan.Ivan va suferi, isi spuse, si pentru prima data inima i se stranse dar isi reveni brusc : e patetic sa dau inapoi la gandul ca va suferi Ivan.Oricum Ivan nu era genul de bocitoare care ridica intrebarea eterna, de secole ramasa fara raspuns: "De ce ai facut asta maicaaaa, deee ceeee?".Ivan ar fi ras mai putin dupa moartea lui, stia bine asta si ochii i se umezira la gandul grasului care avea sa sufere ascunzandu-si ochii inlacrimati in fata vanzatorului de Mac care il va fi intrebat intr-un moment nepotrivit ceva legat de McNuggets.
O sa-mi fie dor de McNUggets, isi spunea. O sa-mi fie dor de Mac.Singurul refugiu cand totul mergea rau, la birou, acasa.Intotdeauna scapa de oameni si de chinul dialogului invocand un drum pana la Mac.
Ziua in care l-au dat afara in prezenta tuturor, ziua aceea momentele alea au fost mai usor de indurat datorita unui dublu cheese.
Il dadusera afara.Ii spusesera sa plece.
Dar era mai mult decat atat.Era ura fata de un om pe care nu il intelegeau. Stia bine ca oamenii urasc ce nu inteleg si toate costumele alea cu matreata pe umeri si freze optzeciste sau unghiile rosii mirosind inca a acetona priveau insetate de dispret la umilinta lui asteptandu-l sa paraseasca incaperea cu capul intre umeri.Si atunci salvator ca un erou de benzi desenate plasat strategic pe biroul lui, un "dublu cheese" i-a facut vesel cu ochiul.
L-a desfacut lent, cat mai lent cu putinta in fata tuturor si mai ales a responsabilului de proiect, un idiot impotent cu viata sexuala dubla( asta da paradox!) apoi a muscat si a mestecat usor si apasat in acelasi timp savurand si prelungind momentul la nesfarsit reprimandu-si lacrimile cu carnea si chifla aburinde.A terminat de mancat, a ragait si
a parasit incaperea lasand pe biroul secretarei ambalajul sufocat de pumnii inclestati.In linistea prilejuita de plecarea lui singurul zgomot perceptibil era cel al ambalajului care isi revenea din strangulare.
Se facuse o ora de cand statea pe terasa impartit intre amintiri si hotararea de a sari. Pe bulevard viata isi urma cursul. pe blocul turn un baiat imbracat in negru si cu trupul invelit in scotch se pregatea sa-l opreasca.
Nu credea ca il va mania pe Dumnezeu...teoria lui era ca Dumnezeu ii iubeste si pe cei care au abdicat de la principiile luptei cu orice pret.Altfel nu l-ar mai fi trimis pe Isus, nu? Isus nu a venit pentru cei puternici...
Era convins ca "lasati copii sa vina la mine" nu era un indemn adresat copiilor fizici... Avea principii si teorii solide referitoare la mistica si religie lucru care nu il determina sa gandeasca prea mult in zona asta, mai ales acum cand trebuia sa se hotarasca sa sara.Ii lipsea insa concluzia suprema acea fraza care sa-i dea branciul final.
Ori el era bantuit de amintiri frumoase.
va urma
Si-ar fi dorit ca rezumatul nereusitelor care-l adusesera in pragul sinuciderii sa i se concretizeze intr-un singur gand coerent, logic la sfarsitul caruia sa poata respira usurat, genunchii sa flexeze usor, pentru ca apoi sa-i impinga trupul in gol, in neant. Concluzia intarzia sa apara. Ba mai mult in locul conluziei apareau tot felul de personaje pitoresti care-i pigmentasera viata.
Rasul complet idiot al lui Ivan ii rasuna in cap acum mai mult decat oricand.Ivan radea tare si foarte ritmic, de undeva din gat se forma sunetul ca de magar care facea o excursie prin totate vocalele limbii noastre ::Ha haha hheeehhihuuhuuhoo.
Asa arata un ciclu complet care daca gluma era buna se repeta de zeci de ori reusind s-o eclipseze intr-un final apoteotic in care lumea molipsita de rasul Ivanului uita de gluma care starnise furtuna.Ivan era cel mai bun prieten al lui.
Afemeiat si grobian, betiv de ocazie si optimist frizand de nenumarate ori tampenia, era indragostit de sensibilitatea lui excesiva pe care desi o considera "boala periculoasa in secolul mizeriei", o cultiva ca fiind cea mai mare calitate a "prietenului de pe Saturn" cum il alinta el.
Ivan il iubea sincer pentru ceea ce altii considerau "slabiciune si boala" si ii incuraja sensibilitatea spunandu-i mereu ca cei care-si ascund adevarata natura risca sa uite de ea si sfarsesc prin a fi altcineva.Si niciodata nu poti sti ce vei ajunge daca te negi , adauga Ivan cu o mutra serioasa arborata pe fata lata.
Ea nu il suportase nciodata .I se parea ca Ivan e un ratat care ii trage iubitul in jos si nu-l lasa sa se schimbe, sa evolueze.Trebuie sa faci ceva cu viata ta, ii spunea ea.Cu viata noastra.Dar amintirea ei disparu din nou acolo pe terasa lasand loc zambetului provocat de rasul lui Ivan.Ivan va suferi, isi spuse, si pentru prima data inima i se stranse dar isi reveni brusc : e patetic sa dau inapoi la gandul ca va suferi Ivan.Oricum Ivan nu era genul de bocitoare care ridica intrebarea eterna, de secole ramasa fara raspuns: "De ce ai facut asta maicaaaa, deee ceeee?".Ivan ar fi ras mai putin dupa moartea lui, stia bine asta si ochii i se umezira la gandul grasului care avea sa sufere ascunzandu-si ochii inlacrimati in fata vanzatorului de Mac care il va fi intrebat intr-un moment nepotrivit ceva legat de McNuggets.
O sa-mi fie dor de McNUggets, isi spunea. O sa-mi fie dor de Mac.Singurul refugiu cand totul mergea rau, la birou, acasa.Intotdeauna scapa de oameni si de chinul dialogului invocand un drum pana la Mac.
Ziua in care l-au dat afara in prezenta tuturor, ziua aceea momentele alea au fost mai usor de indurat datorita unui dublu cheese.
Il dadusera afara.Ii spusesera sa plece.
Dar era mai mult decat atat.Era ura fata de un om pe care nu il intelegeau. Stia bine ca oamenii urasc ce nu inteleg si toate costumele alea cu matreata pe umeri si freze optzeciste sau unghiile rosii mirosind inca a acetona priveau insetate de dispret la umilinta lui asteptandu-l sa paraseasca incaperea cu capul intre umeri.Si atunci salvator ca un erou de benzi desenate plasat strategic pe biroul lui, un "dublu cheese" i-a facut vesel cu ochiul.
L-a desfacut lent, cat mai lent cu putinta in fata tuturor si mai ales a responsabilului de proiect, un idiot impotent cu viata sexuala dubla( asta da paradox!) apoi a muscat si a mestecat usor si apasat in acelasi timp savurand si prelungind momentul la nesfarsit reprimandu-si lacrimile cu carnea si chifla aburinde.A terminat de mancat, a ragait si
a parasit incaperea lasand pe biroul secretarei ambalajul sufocat de pumnii inclestati.In linistea prilejuita de plecarea lui singurul zgomot perceptibil era cel al ambalajului care isi revenea din strangulare.
Se facuse o ora de cand statea pe terasa impartit intre amintiri si hotararea de a sari. Pe bulevard viata isi urma cursul. pe blocul turn un baiat imbracat in negru si cu trupul invelit in scotch se pregatea sa-l opreasca.
Nu credea ca il va mania pe Dumnezeu...teoria lui era ca Dumnezeu ii iubeste si pe cei care au abdicat de la principiile luptei cu orice pret.Altfel nu l-ar mai fi trimis pe Isus, nu? Isus nu a venit pentru cei puternici...
Era convins ca "lasati copii sa vina la mine" nu era un indemn adresat copiilor fizici... Avea principii si teorii solide referitoare la mistica si religie lucru care nu il determina sa gandeasca prea mult in zona asta, mai ales acum cand trebuia sa se hotarasca sa sara.Ii lipsea insa concluzia suprema acea fraza care sa-i dea branciul final.
Ori el era bantuit de amintiri frumoase.
va urma
De maine...poimaine...Muzicaaaaaa!!!!
De maine sper cu frecventa regulata, zilnica, o sa puteti gasi aici pe blog o selectie de muzica, zic io de nisha, ce nu se da pe la european top twenty sau la marile posturi [ de radio nu de blog:) ceva de genul "muzica zilei" sau asa...ar trebui sa reflecte cam ce ascult eu in aceasta perioada si impartasesc cu voi..ma mai gandesc inca daca vreau sa postez varianta intr-o engleza extratterestra de la Pig Story da mi-e ca se va raspandi repede pe net si lumea o va imbratisa inaintea variantei originale...Hmm..De maine oricum Muziccccaaaaaaa...
PS. la ora 18 un nou episod din Sinucigasul...stay tuned.
PS. la ora 18 un nou episod din Sinucigasul...stay tuned.
miercuri, 26 septembrie 2007
Sinucigasul.Moartea dupa plutire(3)
Se gandise la toate pana in cele mai mici amanunte.Dispretuia ideea sinuciderilor grabite de vreun impuls de moment.Nu te poti juca asa cu chestia asta, isi spunea.Era convins ca sinucigasii de moment regretau imediat dupa comiterea gestului.I se parea amuzant sa regreti in aer.Amuzant si in acelasi timp infricosator.Nu te poti juca cu viata.Asta era motivul pentru care isi pregatise moartea cu minutie.
Totul trebuia pus bine la punct.Cautase blocul vreo luna.Dupa ce se hotarase asupra lui, incercase cat mai timid si nobservat cu putinta sa dea tarcole la diverse ore imprejurimilor si chiar scarii blocului.
Intr-o zi facuse rost de un maldar de cataloage de pe la Ikea reusind astfel sa intre nestinhgerit in bloc, in chip de curier.Indraznise chiar sa sune la usile celor de la etajul 12 si sa afle ca ba nu erau acasa, ba niste muncitori renovau la nesfarsit un apartament iar a patra usa de langa lift delimita viata a doua studente la filosolofie.
Intrase in vorba cu oamenii pentru ca ii venise ideea de a intruchipa un amarat care incerca sa vanda cataloage a caror prima destinatie era difuzarea gratuita asa ca oamenilor nici prin cap nu le trecuse ca parlitul cu ochi frumosi din fata lor, atat de insetat de ceva banuti, ar fi putut nutri ganduri negre si prevestitoare de moarte.
Afla astfel ca pe la ora noua de dimineata nimeni nu mai era acasa pe palierul de la etajul 12 al blocului turn.In rest nu a mai avut nevoie decat de o vesta de la DISTRIGAZ, asta ca sa fie acoperit in caz ca cineva l-ar fi vazut urcand pe terasa.
I se parea ca Distriggaz suna mai credibil desi muncitorii de pe acolo nu au treaba pe terase.Asa ca in acea zi frumoasa de toamna cu cer sticlos si adieri de vant, un baiat cu pantaloni si tenisi negri si o vesta albastra Distrigaz privea orasul pentru ultima oara de pe terasa unui bloc turn.Urcase pe la noua si cinci si trecusera deja douazeci de minute.
Totul trebuia pus bine la punct.Cautase blocul vreo luna.Dupa ce se hotarase asupra lui, incercase cat mai timid si nobservat cu putinta sa dea tarcole la diverse ore imprejurimilor si chiar scarii blocului.
Intr-o zi facuse rost de un maldar de cataloage de pe la Ikea reusind astfel sa intre nestinhgerit in bloc, in chip de curier.Indraznise chiar sa sune la usile celor de la etajul 12 si sa afle ca ba nu erau acasa, ba niste muncitori renovau la nesfarsit un apartament iar a patra usa de langa lift delimita viata a doua studente la filosolofie.
Intrase in vorba cu oamenii pentru ca ii venise ideea de a intruchipa un amarat care incerca sa vanda cataloage a caror prima destinatie era difuzarea gratuita asa ca oamenilor nici prin cap nu le trecuse ca parlitul cu ochi frumosi din fata lor, atat de insetat de ceva banuti, ar fi putut nutri ganduri negre si prevestitoare de moarte.
Afla astfel ca pe la ora noua de dimineata nimeni nu mai era acasa pe palierul de la etajul 12 al blocului turn.In rest nu a mai avut nevoie decat de o vesta de la DISTRIGAZ, asta ca sa fie acoperit in caz ca cineva l-ar fi vazut urcand pe terasa.
I se parea ca Distriggaz suna mai credibil desi muncitorii de pe acolo nu au treaba pe terase.Asa ca in acea zi frumoasa de toamna cu cer sticlos si adieri de vant, un baiat cu pantaloni si tenisi negri si o vesta albastra Distrigaz privea orasul pentru ultima oara de pe terasa unui bloc turn.Urcase pe la noua si cinci si trecusera deja douazeci de minute.
marți, 25 septembrie 2007
Premiile Ioan Chirila
Acesta este un tanar care scrie bine.Se numeste Andrei Craciun si am putea spune ca este victoria Premiilor Ioan Chirila, castigatorul sectiunii Talentul Anului.Cititi-l aici Va asteptam din 1 octombrie.
luni, 24 septembrie 2007
Sinucigasul.Moartea dupa plutire(2)
Se imbracase in negru.Dintr-o ratiune mult mai simpla decat cea a solemnitatii momentului.Se imbracase in negru pentru ca nu voia sa-si pateze hainele cu sangele improscat dupa socul caderii.De fapt nu voia ca lumea sa vada sange.Toata viata fusese un pedant si un ingrijit, si isi regasise reflexia in perceptia celorlati despre el.Asta il facuse mereu atent la reprezentarea in fata oamenilor.Acum, cu putin timp inainte de moarte nu vroia sa abdice de la principiile estetice autoimpuse.
Traise curat si in afara oricarui exhibitionism si asa avea de gand sa si moara desi sa cazi in mijlocul traficului pe un bulevard intens circulat era o forma de spectacol cel putin iesita din comun.Se gandea insa ca nu poti impaca si capra si varza.
Pe sub tricou si pantalonii negri tot corpul ii era infasurat strans cu banda pentru izolatiile electrice astfel ca organele nu i se puteau imprastia pe asfalt dupa impact.Urma sa fie mai usor si pentru cei de la morga si in acelasi timp isi scutea familia de socul unui cadavru dezintegrat.
Oricum, se gandea ca poate are noroc cu aterizarea si membrele o sa ramana la locul lor.Detesta spectacolul ieftin si potential al imprastierii unui trup pe care dupa saritura nu l-ar mai fi putut controla.Asa ca se mumificase cu role de scotch si se imbracase in negru.
Traise curat si in afara oricarui exhibitionism si asa avea de gand sa si moara desi sa cazi in mijlocul traficului pe un bulevard intens circulat era o forma de spectacol cel putin iesita din comun.Se gandea insa ca nu poti impaca si capra si varza.
Pe sub tricou si pantalonii negri tot corpul ii era infasurat strans cu banda pentru izolatiile electrice astfel ca organele nu i se puteau imprastia pe asfalt dupa impact.Urma sa fie mai usor si pentru cei de la morga si in acelasi timp isi scutea familia de socul unui cadavru dezintegrat.
Oricum, se gandea ca poate are noroc cu aterizarea si membrele o sa ramana la locul lor.Detesta spectacolul ieftin si potential al imprastierii unui trup pe care dupa saritura nu l-ar mai fi putut controla.Asa ca se mumificase cu role de scotch si se imbracase in negru.
Heeeellllpp!Neeedeeed!!!!
Premiile Ioan Chirila sunt in focurile pregatirilor.Echipa noastra nu mai face fata pe toate planurile deschise anul acesta.Unul din proiectele de care suntem strans atasati este situl Ioan Chirila pe care ne dorim sa il relansam mai ales in contextul campaniei Talentul Anului care demareaza pe 1 octombrie.
Avem nevoie de un sufletist(a) care sa preia si sa aduca la zi o sectiune de stiri de dedicate tuturor sporturilor mai putin fotbalului.Deasemenea jobul lui ar fi sa gaseasca alaturi de echipa noastra solutii de promovare a sitului pe net.Daca vreti sa faceti parte din echipa noastra pana in noiembrie 26 va asteptam cu un mail la catalin.chitei@agentiadevise.ro avem nevoie de initiativa, creativitate, very internetskilled, seriozitate si atasament fata de proiect. Daca vrei sa schimbam impreuna ceva in jurnalismul de acum, hai la treaba.
Copywriter cu experienta pentru readactarea stirilor saptamanale intr-o maniera speciala si apropiata de conceptul premiilor.
hai la treaba cu noi!!!
Avem nevoie de un sufletist(a) care sa preia si sa aduca la zi o sectiune de stiri de dedicate tuturor sporturilor mai putin fotbalului.Deasemenea jobul lui ar fi sa gaseasca alaturi de echipa noastra solutii de promovare a sitului pe net.Daca vreti sa faceti parte din echipa noastra pana in noiembrie 26 va asteptam cu un mail la catalin.chitei@agentiadevise.ro avem nevoie de initiativa, creativitate, very internetskilled, seriozitate si atasament fata de proiect. Daca vrei sa schimbam impreuna ceva in jurnalismul de acum, hai la treaba.
Copywriter cu experienta pentru readactarea stirilor saptamanale intr-o maniera speciala si apropiata de conceptul premiilor.
hai la treaba cu noi!!!
sâmbătă, 22 septembrie 2007
Hai sa facem un cadou. Impreuna!
Astazi e ziua Daryei.O stiti pe Darya.Este fata din articolul Darya si o mica parte din banii lumii....As vrea sa-i fac un cadou impreuna cu voi si m-am gandit ca ar fi frumos ca cititorii acestui blog sa-i spuna doua cuvinte azi..Orice legat de ea si de ziua ei...doua trei cuvinte frumoase..ca si cum ati cunoaste-o sau ar fi prietena voastra..din cate stiu ar insemna mult pentru ea..mi se pare un cadou original..oameni pe care nu-i cunosti sa se gandeasca frumos la tine...Deci?
vineri, 21 septembrie 2007
Reteta de lacrimi cu fard
Am sa fac o licoare din lacrimile tale amestecate cu fard...dupa o zi in care ai plans pentru ca lumea si-a uitat greutatea pe umerii tai nepregatiti...
am sa-ti amestec fardul si lacrimile intr-o licoare pe care am s-o beau...
ca sa-ti inteleg sufletul si sa-ti copiez cearcanele si zambetul...
am sa-ti amestec fardul si lacrimile intr-o licoare pe care am s-o beau...
ca sa-ti inteleg sufletul si sa-ti copiez cearcanele si zambetul...
joi, 20 septembrie 2007
Sinucuigasul.Moartea dupa plutire (1)
Cu cat mai mare distanta cu atat mai lunga plutirea.Nu se gandea la socul aterizarii.Erau un detaliu de care se ferea.Detestase oamenii, mai ales in ultima vreme, nu ii mai putea diferentia si nici nu facea vreun efort considerandu-i o masa mare si diforma de rau si tocmai din cauza asta se mira ca acum in ceasul al doisprezecela era cuprins de grija de a nu omori pe vreunul dintre ei in cadere.Oare ideea mortii te face mai bun? Se gandea si la Ea.Incerca o bucurie voluptoasa la gandul ca va afla si nu va mai putea face nimic.Fie si jumai pentru aceasta razbunare care-i gadila orgoliul inca in viata, merita sa creada in existenta lui Dumnezeu.Se imagina privind-o cum isi smulge parul din cap de durere sau cel putin asa vedea el scena in care ea afla.Aproape ca zambea l-a gandul farsei pe care o pregatea.Ii spusese de atatea ori c-o s-o faca.Esti nebun, spunea ea de fiecare data.Ideea ca ar fi putut fi nebun o acceptase demult, ba chiar I se parea ca facuse fata cu brio provocarilor vietii in calitate de nebun. Acum in pragul saltului nu se mai considera deloc nebun.I se parea ca este mai responsabil decat oricand.
miercuri, 19 septembrie 2007
Ultima ora
Cantarea din 20 septembrie a fost anulata din motive independente de vointa formatiei. Cerem scuze fanilor.Ne vedem pe 22 la Constantza.
Liniste
...in seara aceea pianul astepta din nou furtuna degetelor..atingerile acelea care-l faceau sa vibreze...dar painistul intarzia sa apara..se lasa asteptat ca o femeie frumoasa in rochie de seara inainte de un dineu la o ambasada dintr-o tara exotica...toate astea faceau relatia lor atat de speciala...si intr-un final, muzica..
marți, 18 septembrie 2007
Fuck them retirement funds advertisers!!!
Umbli prin oras si vezi panouri galbene pe care citesti ca vei trai mai putin decat ele, respectivele placi.Te uiti bulversat si te intrebi cine ar putea sa-ti jigneasca speranta de viata si bunul tau simt comparandu-te cu un panou galben.Apoi in josul lui vezi un logo a carui sonoritate iti aduce a crescatorie de pasari : AVIVA.
Iti vine sa urli dar nu oricum ci vorbindu-le pe limba lor de marlani: cum pizda ma-tii iti permiti sa-mi agresezi simturile vizuale cu slogane basite prevestitoare de moarte sumbra care vine maine caci scrie ca maine eu nu voi mai fi acolo dar panoul invingator ca Stefan cel Mare iesind din casa Vrancioaiei va fi.Hamletiano- urbani, baietii astia.
Dupa care iti cumperi un ziar si privesti siderat in locul copertilor: un mare "ad" publicitar reprezentat printr-o fotografie cu doi tineri aparent fericiti dar zambind fals si tamp cu privirile atintite spre un borcan ce gazduieste doua proteze dentare dintre care una cu diamant montat pe dintele fals.
Sloganul din josul pozei nu merita mentionat dar ideea e ca esti tanar si se ocupa ei de viitorul tau si pensia ta privata caci in ambele exemple e vorba de pensii private, in caz ca nu am reusit sa va edific pana aici.
Ti se urca sangele la cap si iti vine sa scuipi din plamanii tai inca tineri si imbatati de aerul vietii plina de speranta si proiecte, urmatorul monolog:
- Bai cretini patentati si advertiseri neinformati si nefundamentati, ba voi stiti cui va adresati? - Bai nene, voi stiti ca noi astia tinerii, ne mai si futem si inca de multe ori pe noapte si asta dupa ce am dansat pa mese de cateva ori pa saptamana si inchidem cluburile?
Chiar asa voi stiti ba ca noi inchidem cluburi si ne avem ca fratii cu jack Daniels si Red bull?
Ba voi stiti ca la noi nu e pauza intre momentul cand ne inchidem la slitz si iesitu' pe usa in drum catre birou la sapte dimineatza?
Bai fraierilor, noi mergem la sala si tragem de fiare pentru ca ne place sa ne vada gagicile bicepsii sau pectoralii "pa baza la care ne rezolvam problemele de incredere sau frustrare baaa".
Plesneste setea de viata in noi si suntem gata sa ne-o dam in gura pentru un loc de parcare pentru ca asta e adrenalina frateee sa parchezi pan' orasu asta.Voi stiti ba ca alearga sangele pan' noi ca Schumacher pa' circuit?Vorbim tare si ne dam barbati pan' mall-uri inainte sa intram la filme fratziorilor...
Ba voi va ganditi ca la noi proiect de viitor inseamna caii putere? Noi suntem aia care danseaza pa plaja in Vama pana la epuizare si numa' soarele ne trimite acasa...da' ce spun io acasa...Acasa in cort si de cele mai multe ori in alt cort ca suntem Tineri si Smecheri frate...
Ba voi credeti ca lumea o construiesc fraierii care se gandesc de mici la moarte? Pai, baa, mai descoperea Columb America daca se gandea la pensie pa la 30 de ani?
Baa, noi sarim cu coarda pa la Rasnov ca sa scapam de stress...Cine credeti voi ca inchiriaza terenuri la Polivalenta?
Pai ba io nu stiu cum sa ma razbun pa Aurel ca a dat doua goluri sambata trecuta si venisera doua colege bune de la birou sa ne vada la fotbal baa..Asta ne ocupa noua timpu' frate...
Pai cand ai carnea tare pe tine si iti plesnesc coaiele de fericire tu te gandesti la pensie fraiere?
Noi da sanatate avem nevoie baa, ca dac n-o avem p-aia n-apucam nici un ban la fluieru' final...si nici voi fratziorilor..
Asa e viata bai nene la treizeci de ani e vara si esti greiere...
Asa ca nu mai faceti voi pa furnicutzele cu noi ca noi nu asa intelegem baeeyy "advertiseri plini de imaginatie"!!!Ca nici greierele n-a inteles...
Pai voi nu vreti ma baieti sa intelegem, ca sa va dam lovelele in administrare?Stiti de ce le zice lovele? Ca exprima dragostea voastra de bani finantistilor...
Asa imi venea sa strig dupa ce publicitarii pensiilor private si clientii lor m-au tratat ca pe un batran cu mana tremuranda, zadarnic incercand sa-si stapaneasaca emotiile si lacrimile de bucurie la auzul soneriei care vestea una din singurele vizite pe care le mai primea in finalul vietii: postasul cu pensia.
Oare sa-mi amintesti ca o sa fiu batran si muribund e singura solutie spre a ma face responsabil?
Iti vine sa urli dar nu oricum ci vorbindu-le pe limba lor de marlani: cum pizda ma-tii iti permiti sa-mi agresezi simturile vizuale cu slogane basite prevestitoare de moarte sumbra care vine maine caci scrie ca maine eu nu voi mai fi acolo dar panoul invingator ca Stefan cel Mare iesind din casa Vrancioaiei va fi.Hamletiano- urbani, baietii astia.
Dupa care iti cumperi un ziar si privesti siderat in locul copertilor: un mare "ad" publicitar reprezentat printr-o fotografie cu doi tineri aparent fericiti dar zambind fals si tamp cu privirile atintite spre un borcan ce gazduieste doua proteze dentare dintre care una cu diamant montat pe dintele fals.
Sloganul din josul pozei nu merita mentionat dar ideea e ca esti tanar si se ocupa ei de viitorul tau si pensia ta privata caci in ambele exemple e vorba de pensii private, in caz ca nu am reusit sa va edific pana aici.
Ti se urca sangele la cap si iti vine sa scuipi din plamanii tai inca tineri si imbatati de aerul vietii plina de speranta si proiecte, urmatorul monolog:
- Bai cretini patentati si advertiseri neinformati si nefundamentati, ba voi stiti cui va adresati? - Bai nene, voi stiti ca noi astia tinerii, ne mai si futem si inca de multe ori pe noapte si asta dupa ce am dansat pa mese de cateva ori pa saptamana si inchidem cluburile?
Chiar asa voi stiti ba ca noi inchidem cluburi si ne avem ca fratii cu jack Daniels si Red bull?
Ba voi stiti ca la noi nu e pauza intre momentul cand ne inchidem la slitz si iesitu' pe usa in drum catre birou la sapte dimineatza?
Bai fraierilor, noi mergem la sala si tragem de fiare pentru ca ne place sa ne vada gagicile bicepsii sau pectoralii "pa baza la care ne rezolvam problemele de incredere sau frustrare baaa".
Plesneste setea de viata in noi si suntem gata sa ne-o dam in gura pentru un loc de parcare pentru ca asta e adrenalina frateee sa parchezi pan' orasu asta.Voi stiti ba ca alearga sangele pan' noi ca Schumacher pa' circuit?Vorbim tare si ne dam barbati pan' mall-uri inainte sa intram la filme fratziorilor...
Ba voi va ganditi ca la noi proiect de viitor inseamna caii putere? Noi suntem aia care danseaza pa plaja in Vama pana la epuizare si numa' soarele ne trimite acasa...da' ce spun io acasa...Acasa in cort si de cele mai multe ori in alt cort ca suntem Tineri si Smecheri frate...
Ba voi credeti ca lumea o construiesc fraierii care se gandesc de mici la moarte? Pai, baa, mai descoperea Columb America daca se gandea la pensie pa la 30 de ani?
Baa, noi sarim cu coarda pa la Rasnov ca sa scapam de stress...Cine credeti voi ca inchiriaza terenuri la Polivalenta?
Pai ba io nu stiu cum sa ma razbun pa Aurel ca a dat doua goluri sambata trecuta si venisera doua colege bune de la birou sa ne vada la fotbal baa..Asta ne ocupa noua timpu' frate...
Pai cand ai carnea tare pe tine si iti plesnesc coaiele de fericire tu te gandesti la pensie fraiere?
Noi da sanatate avem nevoie baa, ca dac n-o avem p-aia n-apucam nici un ban la fluieru' final...si nici voi fratziorilor..
Asa e viata bai nene la treizeci de ani e vara si esti greiere...
Asa ca nu mai faceti voi pa furnicutzele cu noi ca noi nu asa intelegem baeeyy "advertiseri plini de imaginatie"!!!Ca nici greierele n-a inteles...
Pai voi nu vreti ma baieti sa intelegem, ca sa va dam lovelele in administrare?Stiti de ce le zice lovele? Ca exprima dragostea voastra de bani finantistilor...
Asa imi venea sa strig dupa ce publicitarii pensiilor private si clientii lor m-au tratat ca pe un batran cu mana tremuranda, zadarnic incercand sa-si stapaneasaca emotiile si lacrimile de bucurie la auzul soneriei care vestea una din singurele vizite pe care le mai primea in finalul vietii: postasul cu pensia.
Oare sa-mi amintesti ca o sa fiu batran si muribund e singura solutie spre a ma face responsabil?
Sinucigasul. Moartea dupa plutire(0)
Se uita la masinile care inaintau incet.Nu pareau sa inainteze.Asta si din cauza distantei.Sunetele claxoanelor ajungeau pana la el intrerupte de vantul caldut de septembrie.Era o zi frumoasa cu nori trecatori alergand pe cerul sticlos.
Fusese surprins ca nimeni nu restrictionase accesul pe terasa blocului.Ar fi putut sa vina oricine aici.Pe de alta parte se gandea ca nu sunt atat de multi sinucigasi.Nici el nu-si mai amintea momentul exact cand hotarase sa faca asta..Si nici nu-si mai amintea prea bine de ce trebuia s-o faca.Adica daca cineva ar fi urcat acum pe terasa si l-ar fi intrebat de ce vrea sa plonjeze in gol, pentru ce,nu ar fi stiut sa-i spuna ceva precis, concret.Avea doar o senzatie ca pierduse pe toate planurile.Desi asta i se parea relativ in acelasi timp.Dar se instalase in el senzatia asta, asa, ca o durere surda a unei carii in faza mijlocie, netratata.
Statea pe marginea blocului, gata s-o faca.Nu simtea frica.Nici regrete.Era impacat si senin.Se gandea ca din sutele de oameni care treceau pe bulevard nici macar unuia nu-i dadea prin cap ca deasupra lui la cateva zeci de metri un om se pregateste sa moara.Era multa lume pe trotuar.Ideal ar fi fost sa-si poata face vant cat mai puternic si sa se prabuseasca pe carosabil nu pe trotuar.Ar mai fi putut omori pe cineva daca se prabusea pe trotuar.
Se gandise mult la cum ar fi trebuit s-o faca.Ii placuse cel mai mult saltul in gol pentru ca implica ideea de plutire inainte de moarte.Toata viata tanjise dupa libertate in cele mai diverse forme si moartea dupa plutire i se parea cea mai frumoasa evadare posibila.Asta era si motivul pentru care se afla pe un bloc turn.
(va urma)
Fusese surprins ca nimeni nu restrictionase accesul pe terasa blocului.Ar fi putut sa vina oricine aici.Pe de alta parte se gandea ca nu sunt atat de multi sinucigasi.Nici el nu-si mai amintea momentul exact cand hotarase sa faca asta..Si nici nu-si mai amintea prea bine de ce trebuia s-o faca.Adica daca cineva ar fi urcat acum pe terasa si l-ar fi intrebat de ce vrea sa plonjeze in gol, pentru ce,nu ar fi stiut sa-i spuna ceva precis, concret.Avea doar o senzatie ca pierduse pe toate planurile.Desi asta i se parea relativ in acelasi timp.Dar se instalase in el senzatia asta, asa, ca o durere surda a unei carii in faza mijlocie, netratata.
Statea pe marginea blocului, gata s-o faca.Nu simtea frica.Nici regrete.Era impacat si senin.Se gandea ca din sutele de oameni care treceau pe bulevard nici macar unuia nu-i dadea prin cap ca deasupra lui la cateva zeci de metri un om se pregateste sa moara.Era multa lume pe trotuar.Ideal ar fi fost sa-si poata face vant cat mai puternic si sa se prabuseasca pe carosabil nu pe trotuar.Ar mai fi putut omori pe cineva daca se prabusea pe trotuar.
Se gandise mult la cum ar fi trebuit s-o faca.Ii placuse cel mai mult saltul in gol pentru ca implica ideea de plutire inainte de moarte.Toata viata tanjise dupa libertate in cele mai diverse forme si moartea dupa plutire i se parea cea mai frumoasa evadare posibila.Asta era si motivul pentru care se afla pe un bloc turn.
(va urma)
luni, 17 septembrie 2007
Involburare...
Cerul de undeva din Bucuresti, zilele trecute...ce frumos reflecta cerul etapele sufletului nostru...senin, intunecat, involburat...
Premiile Ioan Chirila - editia III
URSUS deschide o noua cronica a succeselor la Premiile Ioan Chirila
Fundaţia artEST şi Agenţia de Vise dau startul celei de-a treia ediţii a Premiilor Ioan Chirilă. Cea mai prestigioasă competiţie din gazetăria sportivă românească îşi va desemna câştigătorii luni, 26 noiembrie, la Ateneul Român.
In acest an, Premiile au un nou partener, un infocat sustinator al succeselor romanesti si un succes national in sine – URSUS, prima bere premium romaneasca. De cativa ani, URSUS a intemeiat o adevarata traditie de implicare activa in recunoasterea si promovarea reusitelor marcante ale romanilor. Totul a inceput cu sponsorizarea emisiunii „Dinastia Campionilor”. Continuarea a reprezentat-o parteneriatul cu FOR (Fundatia Olimpica Romana), Gala Invingatori pentru Romania si acum parteneriatul cu Premiile Ioan Chirila.
Premiile se adrează tuturor jurnaliştilor de sport, indiferent de forma de exprimare a acestora (presă scrisă, radio, televiziune, agenţie de presă).
În competiţie vor intra cei mai buni gazetari sportivi în 2007, nominalizaţi de către cele mai importante instituţii media româneşti. La aceasta ediţie, au fost invitate să nominalizeze şi 15 personalităţi din lumea sportivă si culturală, dar şi publicitari, tocmai pentru a răspunde pe deplin dorinţei de maximă obiectivate a organizatorilor, dar şi a concurenţilor.
„Primele ediţii i-au surprins pe mulţi, deoarece s-au desfăşurat sub semnul unui motto, care va intra în conştiinţa acestei competiţii: Premiile Ioan Chirilă nu se vor acorda cu uşurinţă, ci ele va trebui să reflecte nu numai talent, originalitate, moralitate, ci şi ceva din unicitatea celui care a fost Marele Cronicar. Vor accede la ele doar aceia care nu şi-au comercializat scrisul, aceia care încearcă să schimbe lumea fără încrâncenare, cu zâmbetul pe buze, aceia născuţi din mantaua lui Ioan Chirilă. Cu fiecare ediţie, se va reaşeza scara valorilor, fiecare gazetar de sport va avea dreptul să spere la o nominalizare, în masura în care va îndeplini condiţiile de mai sus”, spune Iarina Demian, preşedintele Fundaţiei artEST.
Şapte membri ai juriului vor decide câştigătorii pentru cele nouă premii din concurs. Componenţa juriului va fi făcută publică pe 20 septembrie a.c.
Presa scrisă
Marele Premiu / Cel mai bun ziarist
Reporterul anului / Cel mai bun autor de reportaje
Editorialistul anului / Cel mai bun analist-comentator
Fotoreporterul anului
Televiziune
Comentatorul TV al anului
Radio
Comentatorul radio al anului
Literatură sportivă
Premiul special pentru carte / Autorul celei mai bune cărţi a anului
Talentul anului
Cel mai bun autor neprofesionist
Sportivul anului
Cel mai bun sportiv al anului în curs
Laureaţii vor primi o plachetă din bronz, gravată cu semnătura lui Ioan Chirilă – lucrarea sculptorului Mihai Buculei. Placheta acordată Sportivului anului va fi din argint. Premiile nu vor avea doar valoare simbolică, ci şi una materială.
Producătorii evenimentului sunt Fundatia artEST, al cărei preşedinte este Iarina Demian şi Agenţia de vise, condusă de Tudor Chirilă.
Coproducători ai evenimentului sunt Europa FM, Evenimentul Zilei şi Hotnews.ro, iar parteneri media, TVR, Academia Caţavencu şi 24 FUN.
Cu această ocazie anunţăm şi relansarea paginii oficiale a concursului, www.ioanchirila.ro. La această adresă veţi găsi toate detaliile privind Premiile Ioan Chirilă.
Acesta este primul comunicat oficial al celei de-a treia editii a Premiilor Ioan Chirila.
Neoficial pot sa spun ca pentru mine acest demers are o valoare sentimentala mai presus de proiectul in sine.Cred inca si voi crede pana la capat ca Romania se poate face jurnalism de calitate, literatura in gazetarie asa cum a facut tatal meu ani de-a randul.Pentru mine premiile Ioan Chirila sunt perpetuarea memoriei unui mare gazetar dar si speranta ca existenta lor va stimula frumosul in jurnalism.
Cred in campania Talentul Anului care da sansa unui tanar sa ajunga jurnalist profesionist asa cum a facut-o in primul an Andrei Craciun care este acum angajat full time al Evenimentului Zilei.
E frumos sa poti sa acorzi sanse oamnilor talentati. E frumos si iti da satisfactii nebanuite.Din 1 octombrie sper ca multi dintre cei care vor sa scrie frumos sa profite de aceasta sansa.
As vrea sa multumesc anticipat tuturor bloggerilor care vor sustine aceasta editie a Premiilor Ioan Chirila si mai ales campania Talentul Anului.
Daca doriti sa sustineti "Premiile Ioan Chirila" puteti copia codul de mai jos pe blogul vostru. Va aparea logo-ul premiilor asa cum il vedeti la mine in dreapta.
Fundaţia artEST şi Agenţia de Vise dau startul celei de-a treia ediţii a Premiilor Ioan Chirilă. Cea mai prestigioasă competiţie din gazetăria sportivă românească îşi va desemna câştigătorii luni, 26 noiembrie, la Ateneul Român.
In acest an, Premiile au un nou partener, un infocat sustinator al succeselor romanesti si un succes national in sine – URSUS, prima bere premium romaneasca. De cativa ani, URSUS a intemeiat o adevarata traditie de implicare activa in recunoasterea si promovarea reusitelor marcante ale romanilor. Totul a inceput cu sponsorizarea emisiunii „Dinastia Campionilor”. Continuarea a reprezentat-o parteneriatul cu FOR (Fundatia Olimpica Romana), Gala Invingatori pentru Romania si acum parteneriatul cu Premiile Ioan Chirila.
Premiile se adrează tuturor jurnaliştilor de sport, indiferent de forma de exprimare a acestora (presă scrisă, radio, televiziune, agenţie de presă).
În competiţie vor intra cei mai buni gazetari sportivi în 2007, nominalizaţi de către cele mai importante instituţii media româneşti. La aceasta ediţie, au fost invitate să nominalizeze şi 15 personalităţi din lumea sportivă si culturală, dar şi publicitari, tocmai pentru a răspunde pe deplin dorinţei de maximă obiectivate a organizatorilor, dar şi a concurenţilor.
„Primele ediţii i-au surprins pe mulţi, deoarece s-au desfăşurat sub semnul unui motto, care va intra în conştiinţa acestei competiţii: Premiile Ioan Chirilă nu se vor acorda cu uşurinţă, ci ele va trebui să reflecte nu numai talent, originalitate, moralitate, ci şi ceva din unicitatea celui care a fost Marele Cronicar. Vor accede la ele doar aceia care nu şi-au comercializat scrisul, aceia care încearcă să schimbe lumea fără încrâncenare, cu zâmbetul pe buze, aceia născuţi din mantaua lui Ioan Chirilă. Cu fiecare ediţie, se va reaşeza scara valorilor, fiecare gazetar de sport va avea dreptul să spere la o nominalizare, în masura în care va îndeplini condiţiile de mai sus”, spune Iarina Demian, preşedintele Fundaţiei artEST.
Şapte membri ai juriului vor decide câştigătorii pentru cele nouă premii din concurs. Componenţa juriului va fi făcută publică pe 20 septembrie a.c.
Presa scrisă
Marele Premiu / Cel mai bun ziarist
Reporterul anului / Cel mai bun autor de reportaje
Editorialistul anului / Cel mai bun analist-comentator
Fotoreporterul anului
Televiziune
Comentatorul TV al anului
Radio
Comentatorul radio al anului
Literatură sportivă
Premiul special pentru carte / Autorul celei mai bune cărţi a anului
Talentul anului
Cel mai bun autor neprofesionist
Sportivul anului
Cel mai bun sportiv al anului în curs
Laureaţii vor primi o plachetă din bronz, gravată cu semnătura lui Ioan Chirilă – lucrarea sculptorului Mihai Buculei. Placheta acordată Sportivului anului va fi din argint. Premiile nu vor avea doar valoare simbolică, ci şi una materială.
Producătorii evenimentului sunt Fundatia artEST, al cărei preşedinte este Iarina Demian şi Agenţia de vise, condusă de Tudor Chirilă.
Coproducători ai evenimentului sunt Europa FM, Evenimentul Zilei şi Hotnews.ro, iar parteneri media, TVR, Academia Caţavencu şi 24 FUN.
Cu această ocazie anunţăm şi relansarea paginii oficiale a concursului, www.ioanchirila.ro. La această adresă veţi găsi toate detaliile privind Premiile Ioan Chirilă.
Acesta este primul comunicat oficial al celei de-a treia editii a Premiilor Ioan Chirila.
Neoficial pot sa spun ca pentru mine acest demers are o valoare sentimentala mai presus de proiectul in sine.Cred inca si voi crede pana la capat ca Romania se poate face jurnalism de calitate, literatura in gazetarie asa cum a facut tatal meu ani de-a randul.Pentru mine premiile Ioan Chirila sunt perpetuarea memoriei unui mare gazetar dar si speranta ca existenta lor va stimula frumosul in jurnalism.
Cred in campania Talentul Anului care da sansa unui tanar sa ajunga jurnalist profesionist asa cum a facut-o in primul an Andrei Craciun care este acum angajat full time al Evenimentului Zilei.
E frumos sa poti sa acorzi sanse oamnilor talentati. E frumos si iti da satisfactii nebanuite.Din 1 octombrie sper ca multi dintre cei care vor sa scrie frumos sa profite de aceasta sansa.
As vrea sa multumesc anticipat tuturor bloggerilor care vor sustine aceasta editie a Premiilor Ioan Chirila si mai ales campania Talentul Anului.
Daca doriti sa sustineti "Premiile Ioan Chirila" puteti copia codul de mai jos pe blogul vostru. Va aparea logo-ul premiilor asa cum il vedeti la mine in dreapta.
sâmbătă, 15 septembrie 2007
Durere Umilinta Santate
Despre durere, umilinta si sanatate in curand...Care e laegatura intre durere si spaga intre umilinta si sanatate? De ce de multe ori toate astea vin impreuna?Si pana la urma unde alergam in definitiv? Catre ce? Care e capul nostru de linie?
vineri, 14 septembrie 2007
PIG STORY II
Europa se pare ca a interzis taierea porcilor...S-a agreeat ideea injectiei letale...Numai ca taranul nu vrea sa se adapteze si incearca cu vehementa sa taie porcul...Porcul constient de drepturile sale refuza sa accepte asasinatul dorind daca tot e cazul sa moara s-o faca in stil european.De aici conflictul.Pana la urma noi romanii n-o sa facem niciodata lucrurile "the european way" ci "half way" cum ne sade noua bine.Si asta nu e rau.Doar ne pastram identitatea:) Nu vine ei sa ne spuna cum sa taiem porcii.
Porcul insa are un sprijin foarte mare pe aici.Ghiciti unde? Premiez raspunsul cu o bere la noi la reptitii!!!
Pentru ideea acestui cantec trebuie s-o creditez pe Iarina Demian care a implementat-o in spectacolul Chirita of Barzoieni, in cantecul de final.Grand finale.
"hai cu totii sa-nvatam/cum sa il decapitam pe purcelul cel mai gras/fara sa il asasinam/"
Porcul insa are un sprijin foarte mare pe aici.Ghiciti unde? Premiez raspunsul cu o bere la noi la reptitii!!!
Pentru ideea acestui cantec trebuie s-o creditez pe Iarina Demian care a implementat-o in spectacolul Chirita of Barzoieni, in cantecul de final.Grand finale.
"hai cu totii sa-nvatam/cum sa il decapitam pe purcelul cel mai gras/fara sa il asasinam/"
joi, 13 septembrie 2007
PIG STORY
Vama tocmai a terminat o poveste despre porci.O poveste europeana despre porci:)Lucram inca la partea de orchestratie a porcilor.Va marturisesc ca mai e si o vaca, un cal si o gaina prin cadru.Cred ca avem o revolta europeana a animalelor.Dar sa nu anticipam...
marți, 11 septembrie 2007
IUBIRE INTERZISA....
Il vazuse nu cu mult timp in urma in clubul acela de pe strazile intunecate.Apoi se mai intalnisera intamplator prin vreo doua agentii de publicitate.Doar ca acele intalniri intamplatoare venira sa-i confirme banuiala din club.Se indragostise.Rau.De barbatul acela.Luminile reci ale moving-head-urilor se plimbau peste partile vizibile ale pielii transpirate, in seara din club.Purta o camasa alba pe jumatate uda de atata dans haotic.Se misca frumos lasand sa se intrevada muschii lucrati.Lucrati cu finete si fara incrancenarea culturistilor.
Ar fi vrut sa-i atinga ligamentele gatului acolo pe ringul de dans si sa il priveasca de aproape in ochii lui negri.
Nu stia cum ar fi putut s-o faca dar ideea de a-i incolaci mijlocul dezgolit si rasuflarea lui sacadata, amestec de alcool si tutun, asta era o proiectie mentala care ii dadea fiori.Barbatul nu se simtea privit si nici nu-i pasa la o adica.Dansa si atat, fara sa dea atentie celor din jur sau propriei persoane.Asta ii dadea un aer de nonsalanta sexy combinata cu un soi de siguranta care venea bine unui tip inalt.Se gandea la sarut si la buzele alea carnoase.Inca se minuna ca un barbat putea starni asta asa de repede ca un fel de rascoala interna, ca si cum cineva ar fi amestecat cu lingurita starnindu-i vartejul sufletului.
Stia ca nu se putea mai mult la momentul ala si singura bucurie pe care si-a permis-o in seara aceea a fost o reverie pe drum’n bass.Se gandea deja la ei doi in diverse ipostaze toate legate de tandrete: la micul dejun vorbind, nu neaparat imbratisati ci mai degraba atenti, ei doi in parc sau calatorind cu avionul spre vreo destinatie cosmopolita, privind un film seara tarziu pe jumatate adormiti.
Isi dorea lucruri normale care sa-i castige lupta cu singuratatea, isi dorea un om cu care sa poata face impreuna nimicurile vietii, nimicurile care auzise ca trebuiau sa construiasca o relatie.Dar nu putea avea o relatie.Nu putea sa-si permita o relatie.Ii era interzis sa iubeasca.
Nu, mai degraba ii era interzis sa-si caute iubirea pentru ca pe aici prin locurile astea oamenii interzic iubirile cu urlete si condamnari.Interzic iubirea cu Ura.Si tot pe aici de multe ori iubirea e obiect de studiu ca si cum de curand a aparut pe pamant si toti se inghesuie la geamul noilor indragostiti sa-I vada cum se comporta sau ce mare ciudatenie o mai fi si asta.
Asa ca, cel putin pentru moment, pana cand situatia se va rezolva daca se va rezolva, nu putea decat sa viseze.Intr-un club de house.Si sa se multumeasaca cu ce ii oferise viata pana atunci.Ciozvarte de sex.Nicidecum iubire.
A plecat din club in acea seara cu sentimentul dezolarii mai prezent decat oricand.Si-a exersat mersul dezordonat si a infruntat cu stoicism privirile intolerante si curioase ale taximetristilor de prin intersectiile aruncate pe drumul catre casa.A deschis usa casei, a inchis-o la loc si a plans. Amintirea barbatului nici macar nu-i facea bine semn ca era mai mult decat visul unei nopti de club.Si asta in conditiile in care era un sacrilegiu sa iubesti. Asa crescuse, asa vazuse in jur, asa i s-a spus de cand incepuse sa simta.
De fapt nimeni nu i-a spus nimic.Auzise oamenii vorbind.Cu ura, cu patima, cu dispret si cu scarba.Asemenea iubire nu poate sa existe.Si asa, incet-incet isi reprimase dorintele, visele, fanteziile.Doar ca iubirea asa cum citise dar uitase, e mai presus de noi.Si in seara aceea la club vulcanul sufletului dadea semne din varful muntelui.Inima incepea sa ii fumege usor.Stia ca trebuia sa lupte sa duca apa sus in varf, sa inghete, sa reprime dar era prea tarziu.A inchis usa cu cheia si a plans.
A reluat ritualurile singuratatii dinainte de culcare.Ceasca de ceai nu foarte tare ca sa poata dormi, dusul fara prosop pentru ca mereu il uita in dulap si nimeni nu i-l putea aduce,papucii moi si roz si intr-un final somnul cu perna in brate amintindu-I mereu de copilarie.A doua zi era o noua zi.
Cand l-a revazut in agentie s-a indragostit pe loc.Pentru ca a vazut cu totul alt om.Sigur, era la fel de inalt si reusea sa ii intuiasca muschii si prin camasa de birou.Doar ca de data asta i-a vazut ochii.Negri si adanci pe de-o parte, limpezi si senini pe de alta.Era un paradox incantator privirea aceea de maur si de copil cuminte in acelasi timp.Era groaznic.
Se indragostise de un om pe care il vedea a doua oara fara sa-i fi adresat macar un cuvant desi i se parea ca auzise o voce placuta rostogolindu-se in valuri catre o colega din agentie.Nici macar nu stia ce facea omul acela care ii marca prezentul sarac in iluzii si sperante.Nu putea sa intrebe nimic. Nu avea voie sa intrebe.O data intrebarea rostita iadul s-ar fi dezlantuit si balanta precara si greu dobandita a vietii de zi cu zi s-ar fi dezechilibrat brutal fara speranta de redresare.Nu putea sa-si permita asta si nu stia ce sa faca pentru ca inca o ocazie firava de a iubi se ducea pe apa sambetei.Desi nu stia nimic despre obiectul efuziunii sale....Simtea insa ca oricare ar fi fost raspunsul lui la vreun eventual avans trebuia sa-si faca curaj si sa incerce, sa se elibereze, sa lupte cu sine, pentru sine, sa se bata pentru fericire, sa lupte cu toti cei care se pregateau sa ridice pietrele dispretului si dezprobarii.Erau multi insa aceia si nu puteai sa lupti cu toti o data si oricat de mult ar fi vrut sa-si strige iubirea, eliberandu-se, stia ca lupta va fi inegala, inegala, inegala.
Nodul nedreptatii si durerii i se forma in gat si stia ca intr-o buna zi o sa rabufneasca, va face o criza grotesca intr-un loc public, cu cat mai public locul cu atat mai penibila situatia, stia ca va veni o zi in care o sa urle cu puterea vocii lui slabe: -Daaaa sunt homosexuaalll daaaa si ce pula mea va uitati asa la mine jigodiillor, da stia ca asa avea sa izbucneaca in ziua aceea care va veni si va urla si dupa primele treizeci de secunde vocea ii va fi ragusit si lacrimile de furie si nedreptate i se vor fi asezat pe corzi, ingropandu-i sunetele intr-un gemet infundat, daaa jigodiilor sunt homosexual si o sa ma dipretuiti si o sa va uitati la mine ca la ciuma da’ nu mai pooot javrelor pentru ca vreau si eu sa iubesc si sa-mi caut un om care e la fel ca mineeee si voi nu ma lasati sa-l intalneeescc...lacrimile se vor rostogoli pe pardoseala lucitoare a bancii, sau a mall-ul-ui in care va face criza si oamenii vor rade si vor filma cu telefoanele in timp ce o batranica imbracata saracacios va incerca zadrnic sa-i intinda o mana de ajutor sau un servetel, copii grasi vor rade cu gura pina la urechi de barbatul firav cu voce de femeie beata care se da cu capu de ciment si el nu se va opri, daaaa sunt homosexuuaalll futu-va-n gura sa va fut si lumea rade amuzata si el urlaaa da sunt homosexuaaaal, va distraati, radeti javrelor, radeti dar lasati-ma sa tin pe cineva in brate si nu va uitati la mine ca la closetele voastre cand trageti apa sunt homosexuaaaalll daaa si ce vreti sa ma omoooor ma javreelor sa ma duc pe insula lepreeii ma javrelor si vocea i se va stinge incet, incet si nu va mai putea sa articuleze pentru ca sunetul nu se va mai forma pe corzile obosite de lacrimi si de nedreptate si nici un sunet nu se va mai auzi doar harsaitul rasuflarii lui disperate si neputinta se va transforma in mai multe lacrimi si in spasme si lumea va incepe sa se imprastie usor, usor lasand-ul ghemuit cu pumnii inclestati, cu buzele muscate de durere si nimeni nu va fi acolo sa-l ridice si nimeni nu va raspunde la telefon sa-i spuna sa nu se miste de acolo ca vine imediat dupa el si nimeni nu va fi nicaieri si va fi inceputul sfarsitului pentru ca lumea va fi aflat si de atunci va trai cu carnea sufletului arsa de pecetea orientarii lui sexuale.
La asta se gandea acolo in birourile agentiei si se ruga sa-I dea Dumnezeu putere sa tina cat mai departe ziua in care va izbucni si se va elibera urmand sa traiasca o viata in dispretul semenilor.Pentru ca aici in locurile astea oamenii accepta doar un singur fel de iubire.Monoiubirea.Pe aici oamenii nu accepta bolile si nici anomaliile si sunt gata sa te puna la zid cu viteza gandului.Pe aici pe la noi oamenii omoara toleranta.Si iubirea.Cu ura.Pe aici pe la noi oamenii il omoara zilnic pe Isus...Din fericire Isus e mai presus de noi...Ca si iubirea...
P.S.
Dedic acest articol tuturor prietenilor si amicilor mei homosexuali carora le e frica dintr-un motiv sau altul sa-si decline identitatea sexuala...
Ar fi vrut sa-i atinga ligamentele gatului acolo pe ringul de dans si sa il priveasca de aproape in ochii lui negri.
Nu stia cum ar fi putut s-o faca dar ideea de a-i incolaci mijlocul dezgolit si rasuflarea lui sacadata, amestec de alcool si tutun, asta era o proiectie mentala care ii dadea fiori.Barbatul nu se simtea privit si nici nu-i pasa la o adica.Dansa si atat, fara sa dea atentie celor din jur sau propriei persoane.Asta ii dadea un aer de nonsalanta sexy combinata cu un soi de siguranta care venea bine unui tip inalt.Se gandea la sarut si la buzele alea carnoase.Inca se minuna ca un barbat putea starni asta asa de repede ca un fel de rascoala interna, ca si cum cineva ar fi amestecat cu lingurita starnindu-i vartejul sufletului.
Stia ca nu se putea mai mult la momentul ala si singura bucurie pe care si-a permis-o in seara aceea a fost o reverie pe drum’n bass.Se gandea deja la ei doi in diverse ipostaze toate legate de tandrete: la micul dejun vorbind, nu neaparat imbratisati ci mai degraba atenti, ei doi in parc sau calatorind cu avionul spre vreo destinatie cosmopolita, privind un film seara tarziu pe jumatate adormiti.
Isi dorea lucruri normale care sa-i castige lupta cu singuratatea, isi dorea un om cu care sa poata face impreuna nimicurile vietii, nimicurile care auzise ca trebuiau sa construiasca o relatie.Dar nu putea avea o relatie.Nu putea sa-si permita o relatie.Ii era interzis sa iubeasca.
Nu, mai degraba ii era interzis sa-si caute iubirea pentru ca pe aici prin locurile astea oamenii interzic iubirile cu urlete si condamnari.Interzic iubirea cu Ura.Si tot pe aici de multe ori iubirea e obiect de studiu ca si cum de curand a aparut pe pamant si toti se inghesuie la geamul noilor indragostiti sa-I vada cum se comporta sau ce mare ciudatenie o mai fi si asta.
Asa ca, cel putin pentru moment, pana cand situatia se va rezolva daca se va rezolva, nu putea decat sa viseze.Intr-un club de house.Si sa se multumeasaca cu ce ii oferise viata pana atunci.Ciozvarte de sex.Nicidecum iubire.
A plecat din club in acea seara cu sentimentul dezolarii mai prezent decat oricand.Si-a exersat mersul dezordonat si a infruntat cu stoicism privirile intolerante si curioase ale taximetristilor de prin intersectiile aruncate pe drumul catre casa.A deschis usa casei, a inchis-o la loc si a plans. Amintirea barbatului nici macar nu-i facea bine semn ca era mai mult decat visul unei nopti de club.Si asta in conditiile in care era un sacrilegiu sa iubesti. Asa crescuse, asa vazuse in jur, asa i s-a spus de cand incepuse sa simta.
De fapt nimeni nu i-a spus nimic.Auzise oamenii vorbind.Cu ura, cu patima, cu dispret si cu scarba.Asemenea iubire nu poate sa existe.Si asa, incet-incet isi reprimase dorintele, visele, fanteziile.Doar ca iubirea asa cum citise dar uitase, e mai presus de noi.Si in seara aceea la club vulcanul sufletului dadea semne din varful muntelui.Inima incepea sa ii fumege usor.Stia ca trebuia sa lupte sa duca apa sus in varf, sa inghete, sa reprime dar era prea tarziu.A inchis usa cu cheia si a plans.
A reluat ritualurile singuratatii dinainte de culcare.Ceasca de ceai nu foarte tare ca sa poata dormi, dusul fara prosop pentru ca mereu il uita in dulap si nimeni nu i-l putea aduce,papucii moi si roz si intr-un final somnul cu perna in brate amintindu-I mereu de copilarie.A doua zi era o noua zi.
Cand l-a revazut in agentie s-a indragostit pe loc.Pentru ca a vazut cu totul alt om.Sigur, era la fel de inalt si reusea sa ii intuiasca muschii si prin camasa de birou.Doar ca de data asta i-a vazut ochii.Negri si adanci pe de-o parte, limpezi si senini pe de alta.Era un paradox incantator privirea aceea de maur si de copil cuminte in acelasi timp.Era groaznic.
Se indragostise de un om pe care il vedea a doua oara fara sa-i fi adresat macar un cuvant desi i se parea ca auzise o voce placuta rostogolindu-se in valuri catre o colega din agentie.Nici macar nu stia ce facea omul acela care ii marca prezentul sarac in iluzii si sperante.Nu putea sa intrebe nimic. Nu avea voie sa intrebe.O data intrebarea rostita iadul s-ar fi dezlantuit si balanta precara si greu dobandita a vietii de zi cu zi s-ar fi dezechilibrat brutal fara speranta de redresare.Nu putea sa-si permita asta si nu stia ce sa faca pentru ca inca o ocazie firava de a iubi se ducea pe apa sambetei.Desi nu stia nimic despre obiectul efuziunii sale....Simtea insa ca oricare ar fi fost raspunsul lui la vreun eventual avans trebuia sa-si faca curaj si sa incerce, sa se elibereze, sa lupte cu sine, pentru sine, sa se bata pentru fericire, sa lupte cu toti cei care se pregateau sa ridice pietrele dispretului si dezprobarii.Erau multi insa aceia si nu puteai sa lupti cu toti o data si oricat de mult ar fi vrut sa-si strige iubirea, eliberandu-se, stia ca lupta va fi inegala, inegala, inegala.
Nodul nedreptatii si durerii i se forma in gat si stia ca intr-o buna zi o sa rabufneasca, va face o criza grotesca intr-un loc public, cu cat mai public locul cu atat mai penibila situatia, stia ca va veni o zi in care o sa urle cu puterea vocii lui slabe: -Daaaa sunt homosexuaalll daaaa si ce pula mea va uitati asa la mine jigodiillor, da stia ca asa avea sa izbucneaca in ziua aceea care va veni si va urla si dupa primele treizeci de secunde vocea ii va fi ragusit si lacrimile de furie si nedreptate i se vor fi asezat pe corzi, ingropandu-i sunetele intr-un gemet infundat, daaa jigodiilor sunt homosexual si o sa ma dipretuiti si o sa va uitati la mine ca la ciuma da’ nu mai pooot javrelor pentru ca vreau si eu sa iubesc si sa-mi caut un om care e la fel ca mineeee si voi nu ma lasati sa-l intalneeescc...lacrimile se vor rostogoli pe pardoseala lucitoare a bancii, sau a mall-ul-ui in care va face criza si oamenii vor rade si vor filma cu telefoanele in timp ce o batranica imbracata saracacios va incerca zadrnic sa-i intinda o mana de ajutor sau un servetel, copii grasi vor rade cu gura pina la urechi de barbatul firav cu voce de femeie beata care se da cu capu de ciment si el nu se va opri, daaaa sunt homosexuuaalll futu-va-n gura sa va fut si lumea rade amuzata si el urlaaa da sunt homosexuaaaal, va distraati, radeti javrelor, radeti dar lasati-ma sa tin pe cineva in brate si nu va uitati la mine ca la closetele voastre cand trageti apa sunt homosexuaaaalll daaa si ce vreti sa ma omoooor ma javreelor sa ma duc pe insula lepreeii ma javrelor si vocea i se va stinge incet, incet si nu va mai putea sa articuleze pentru ca sunetul nu se va mai forma pe corzile obosite de lacrimi si de nedreptate si nici un sunet nu se va mai auzi doar harsaitul rasuflarii lui disperate si neputinta se va transforma in mai multe lacrimi si in spasme si lumea va incepe sa se imprastie usor, usor lasand-ul ghemuit cu pumnii inclestati, cu buzele muscate de durere si nimeni nu va fi acolo sa-l ridice si nimeni nu va raspunde la telefon sa-i spuna sa nu se miste de acolo ca vine imediat dupa el si nimeni nu va fi nicaieri si va fi inceputul sfarsitului pentru ca lumea va fi aflat si de atunci va trai cu carnea sufletului arsa de pecetea orientarii lui sexuale.
La asta se gandea acolo in birourile agentiei si se ruga sa-I dea Dumnezeu putere sa tina cat mai departe ziua in care va izbucni si se va elibera urmand sa traiasca o viata in dispretul semenilor.Pentru ca aici in locurile astea oamenii accepta doar un singur fel de iubire.Monoiubirea.Pe aici oamenii nu accepta bolile si nici anomaliile si sunt gata sa te puna la zid cu viteza gandului.Pe aici pe la noi oamenii omoara toleranta.Si iubirea.Cu ura.Pe aici pe la noi oamenii il omoara zilnic pe Isus...Din fericire Isus e mai presus de noi...Ca si iubirea...
P.S.
Dedic acest articol tuturor prietenilor si amicilor mei homosexuali carora le e frica dintr-un motiv sau altul sa-si decline identitatea sexuala...
DESPRE O IUBIRE INTERZISA...peste cateva ore...
...si alte cateva mii ca ea...despre drepturile si obligatiile noastre in iubire...
reveniti va rog dupa ora 18.
reveniti va rog dupa ora 18.
duminică, 9 septembrie 2007
ENESCU AZI 10 SEPTEMBRIE
BUCURESTI
Orele: 17.00 Ateneul Român
"CAMERATA LYSY"
Solist si dirijor: ALBERTO LYSY
Program: George Enescu – "Octuor" în Do major op. 7
Solisti: Vlad Stanculeasa - vioara
Ryo Mikami - vioara
Akiko Shimizu - vioara
Edgar Pujol - vioara
Ettore Causa - viola
Bogdan Banu – viola
Xin Lu – violoncel
Pablo de Naverán - violoncel
Kurt Atterberg - Suita pentru vioara, viola si orchestra de coarde nr.1, op.19
Solisti: Vlad Stanculeasa - vioara
Bogdan Banu - viola
Bernard Schulé - "Elegie" pentru orchestra de coarde, dedicata formatiei Camerata Lysy
George Enescu - Intermezzi in Re major, op.12
Alberto Lysy - Tango
Piotr Ilici Ceaikovski - Andante cantabile pentru violoncel si orchestra de coarde
Solist: Xin Lu - violoncel
Béla Bártok - Dansuri romanesti op.68
Orele: 19.30 Sala Mare a Palatului
FILARMONICA "ARTURO TOSCANINI "
CORUL FILARMONICII "GEORGE ENESCU"
Dirijor: LAWRENCE FOSTER
Dirijorul corului: IOSIF ION PRUNNER
Solist: LISE DE LA SALLE – pian
Program: George Enescu – Simfonia a III-a în do major, op. 21
Maurice Ravel – Concertul pentru pian si orchestra in Sol major.
SIBIU
Orele 17:00 Sala Thalia
DINU LIPATTI TRIO BERLIN
FLORIN PAUL – vioara, BORIS MATCHIN – violoncel, CRISTIAN NICULESCU – pian
Program: Doina Rotaru – Trio pentru vioara, violoncel si pian “Umbre 2”
Toru Takemitsu – Trio “Between Tides” pentru vioara, violoncel si pian
Dmitri Sostakovici – Trio nr. 2 pentru vioara, violoncel si pian în mi minor, op. 67
www.festivalenescu.ro
Orele: 17.00 Ateneul Român
"CAMERATA LYSY"
Solist si dirijor: ALBERTO LYSY
Program: George Enescu – "Octuor" în Do major op. 7
Solisti: Vlad Stanculeasa - vioara
Ryo Mikami - vioara
Akiko Shimizu - vioara
Edgar Pujol - vioara
Ettore Causa - viola
Bogdan Banu – viola
Xin Lu – violoncel
Pablo de Naverán - violoncel
Kurt Atterberg - Suita pentru vioara, viola si orchestra de coarde nr.1, op.19
Solisti: Vlad Stanculeasa - vioara
Bogdan Banu - viola
Bernard Schulé - "Elegie" pentru orchestra de coarde, dedicata formatiei Camerata Lysy
George Enescu - Intermezzi in Re major, op.12
Alberto Lysy - Tango
Piotr Ilici Ceaikovski - Andante cantabile pentru violoncel si orchestra de coarde
Solist: Xin Lu - violoncel
Béla Bártok - Dansuri romanesti op.68
Orele: 19.30 Sala Mare a Palatului
FILARMONICA "ARTURO TOSCANINI "
CORUL FILARMONICII "GEORGE ENESCU"
Dirijor: LAWRENCE FOSTER
Dirijorul corului: IOSIF ION PRUNNER
Solist: LISE DE LA SALLE – pian
Program: George Enescu – Simfonia a III-a în do major, op. 21
Maurice Ravel – Concertul pentru pian si orchestra in Sol major.
SIBIU
Orele 17:00 Sala Thalia
DINU LIPATTI TRIO BERLIN
FLORIN PAUL – vioara, BORIS MATCHIN – violoncel, CRISTIAN NICULESCU – pian
Program: Doina Rotaru – Trio pentru vioara, violoncel si pian “Umbre 2”
Toru Takemitsu – Trio “Between Tides” pentru vioara, violoncel si pian
Dmitri Sostakovici – Trio nr. 2 pentru vioara, violoncel si pian în mi minor, op. 67
www.festivalenescu.ro
sâmbătă, 8 septembrie 2007
GEORGE ENESCU vs Romania- Belarus
In seara asta ma duc la festival.Pentru ca am fost si aseara si a fost minuat.Am avut parte de doua ore de Dvorjak , Max Bruch si Albert Roussel.Cu Orchestre de Paris dirijata de Christoph Eschenbach si Pinchas Zukerman la vioara.Ce personaj acest Zukerman.
Cu o infatisare de hamal din Liverpool sau pescar de pe langa Dover care dispune de o barca prea mica pentru a fi primit cu ea in portul mare, solid, cu fata lata, ochi ingusti si o claie bogata si grizonata, cu mersul grabit si gesturi de suporter londonez a venit in fata noastra sa cante Concertul nr 1 pentru vioara si orchestra al lui Bruch.
M-a fascinat contrastul dintre "aparitia" lui si interpretarea excelenta care a smuls vreo zece minute de aplauze.Cand nu interpreta, omul nostru facea orice in afara de a sta locului in asteptarea urmatoarei intrari.
Se balansa cu un aer plictisit dar jovial de pe un picior pe altul, se uita in jur si spre cei doua mii de oameni din sala vadit neimpresionat, ca si cum nu isi explica de ce e si public de fata.Apoi se oprea dintr-o data atent la dirijor ca si cum acesta i-ar fi fost elev si urma un pasaj pe care ar fi putut sa-l greseasaca.Cand ii venea randul sa intre isi plimba arcusul prin aer ca un baiat de cartier care verifica daca e creta pe varful tacului de biliard pentru ca intr-un final sa inceapa sa cante perfect, emotionant, senin si cu usurinta.
Ceva din atitudinea lui spunea: -Vedeti cat e de usor? Nu inteleg de ce lumea spune ca e greu sa fii bun violonist.Apoi se oprea din canta pentru a-si reincepe jocul cabotin cu pulicul cu dirijorul sau cu vreo violoncelista carea ii zambea ingaduitor-don juanesc.
Am auzit dupa spectacol oameni vexati de atitudinea "lipsita de respect" si "aroganta" a lui Zukerman.Eu aleg talentul de ieri seara si aroganta o incadrez la "joc de scena".
Orchestra din Paris a fost exceptionala.Perfect sincronizata, rafinata si nuantand permanent.Fiecare instrumentist era concentrat si relaxat in acelasi timp, impacat cu rolul sau in orchestra.De la vioara intai pana la ultimul percutionist pe fetele francezior dirijati de un neamt se citea ca treaba lor este sa faca muzica buna.Nu stiu de ce aceasta uzina de 119 instrumentisti mi-a adus aminte de masina de fotbal a Frantei din 1998 care nu a putut fi oprita din drumul catre cupa mondiala nici macar de Zeii brazilieni ai fotbalului in frunte cu Romario si Ronaldo.
Apoi invariabil, mi-am amintit de fotbalul nostru si va las pe voi de aici...Mi-am amintit si de instrumentistii si mentalitaea orchestrelor din Romania...
Nu critic, sunt doar trist...
Asa ca in seara asta ma duc sa ascult Grieg cu Filarmonica din Oslo in loc sa fiu un suporter adevarat care sa-si sutina echipa in lupta cu temuta formatie a Belarusului.
Mergeti la festival va rog eu..E liniste si muzica...si un public pe care nu stiu de ce nu il regaseti, altminteri, pe strazile acestui oras bolnav de mitocanie.
Cu o infatisare de hamal din Liverpool sau pescar de pe langa Dover care dispune de o barca prea mica pentru a fi primit cu ea in portul mare, solid, cu fata lata, ochi ingusti si o claie bogata si grizonata, cu mersul grabit si gesturi de suporter londonez a venit in fata noastra sa cante Concertul nr 1 pentru vioara si orchestra al lui Bruch.
M-a fascinat contrastul dintre "aparitia" lui si interpretarea excelenta care a smuls vreo zece minute de aplauze.Cand nu interpreta, omul nostru facea orice in afara de a sta locului in asteptarea urmatoarei intrari.
Se balansa cu un aer plictisit dar jovial de pe un picior pe altul, se uita in jur si spre cei doua mii de oameni din sala vadit neimpresionat, ca si cum nu isi explica de ce e si public de fata.Apoi se oprea dintr-o data atent la dirijor ca si cum acesta i-ar fi fost elev si urma un pasaj pe care ar fi putut sa-l greseasaca.Cand ii venea randul sa intre isi plimba arcusul prin aer ca un baiat de cartier care verifica daca e creta pe varful tacului de biliard pentru ca intr-un final sa inceapa sa cante perfect, emotionant, senin si cu usurinta.
Ceva din atitudinea lui spunea: -Vedeti cat e de usor? Nu inteleg de ce lumea spune ca e greu sa fii bun violonist.Apoi se oprea din canta pentru a-si reincepe jocul cabotin cu pulicul cu dirijorul sau cu vreo violoncelista carea ii zambea ingaduitor-don juanesc.
Am auzit dupa spectacol oameni vexati de atitudinea "lipsita de respect" si "aroganta" a lui Zukerman.Eu aleg talentul de ieri seara si aroganta o incadrez la "joc de scena".
Orchestra din Paris a fost exceptionala.Perfect sincronizata, rafinata si nuantand permanent.Fiecare instrumentist era concentrat si relaxat in acelasi timp, impacat cu rolul sau in orchestra.De la vioara intai pana la ultimul percutionist pe fetele francezior dirijati de un neamt se citea ca treaba lor este sa faca muzica buna.Nu stiu de ce aceasta uzina de 119 instrumentisti mi-a adus aminte de masina de fotbal a Frantei din 1998 care nu a putut fi oprita din drumul catre cupa mondiala nici macar de Zeii brazilieni ai fotbalului in frunte cu Romario si Ronaldo.
Apoi invariabil, mi-am amintit de fotbalul nostru si va las pe voi de aici...Mi-am amintit si de instrumentistii si mentalitaea orchestrelor din Romania...
Nu critic, sunt doar trist...
Asa ca in seara asta ma duc sa ascult Grieg cu Filarmonica din Oslo in loc sa fiu un suporter adevarat care sa-si sutina echipa in lupta cu temuta formatie a Belarusului.
Mergeti la festival va rog eu..E liniste si muzica...si un public pe care nu stiu de ce nu il regaseti, altminteri, pe strazile acestui oras bolnav de mitocanie.
joi, 6 septembrie 2007
DACA AM AVEA CURAJ SA MARTURISIM...AR FI MAI SIMPLU?
...daca am avea curaj sa marturisim sincer si curat cele mai asunse temeri, frustrari,fantezii, fantasme, ar fi mai usor? cat din ce ascundem ne face mai rai? ....IN CURAND...
miercuri, 5 septembrie 2007
JURNALUL UNUI EMBRION
Incepuse sa-l deranjeze bubuitul surd din jurul lui.Nu stia de unde vine si nu-l mai lasa sa-si auda chroniculele.Ingerul ii spusese sa le zica ganduri cum le spuneau toti oamenii dar el nu vroia sa renunte si le spunea chronicule. Nu imi mai aud croniculele de atata zgomot.Celulele se perindau prin fata lui intr-un ritm ametitor conduse haotic de rauri de sange.Era un tablou care il fascinase de la inceput.Incerca sa fixeze cate una dar nu apuca s-o faca pentru ca alte cateva mii ii treceau prin fata intr-un du-te vino fara sfarsit.Fusese o zi memorabila aceea in care vazuse de doua ori aceeasi celula.Se gandise sa-i dea un nume: Rhemynia.Pana si ingerul se mirase.In stadiul in care esti nu ar trebui sa fii capabil de imaginatie creierul tau nu e format inca. Dar in ce stadiu sunt? Esti un embrion.Suna oarecum jignitor din gura ingerului dar el se simtea foarte bine in postura asta necunoscuta pana acum.Embrion.
Ingerul aparuse in ziua primei chronicule. Nu-si amintea care a fost prima chronicula dar ingerul i-a spus ca atunci a aparut.Isi amintea o bubuitura puternica si luminoasa si celulele alergand in jurul lui si atunci a realizat ca inainte de bubuitura nu fusese nimic.Pe Rhemynia nu a mai vazut-o de atunci.In jurul lui peretii se umfau si se dezumflau cu miscari lente si constante.Era o senzatie de siguranta pe care o incercase inca de la inceput sau mai degraba nu stia ce inseamna nesiguranta.Confortabil si nemiscat desi nu avea termen de comparatie pentru ca nu aflase inca ce inseamna miscarea.Ingerul avea sa-i explice toate astea usor, usor.
Tot ce stia era ca nu stia nimic inainte de explozie.Il intrebase pe inger ce fusese inainte de explozie dar ingerul nu parea foarte dispus sa ii explice.Oricum nici el nu se incapatina sa afle raspunsul pentru ca noul sau univers ii dadea destula bataie de cap.In jurul lui materia era in permanenta miscare.Culorile se amestecau continuu facandu-l sa zambeasca.Ii placeau mult lichidele galbui care nu-l lasau sa vada goana celulelor pentru ca brusc acestea sa-si faca loc navalind pe valuri de sange.In interiorul lor atomii fierbeau necontenit dar nu ii putea urmari decat foarte putin pentru ca jocul lor facea repede loc unei ameteli placute.
Tot felul de zgomote avansau catre el si pe masura ce crestea avea senzatia ca sunt tot mai multe si mai clare venind de undeva de deasupra. In toata aceasta perioada pe care avea s-o petreaca imobilizat inainte sa uite totul un singur zgomot ii va fi fost companie permanenta.Niste bubuieli surde si constante care din cand in cand se accelerau pentru ca mai apoi sa revina la normal.Il intrebase pe inger ce e cu ele?Inima. Este inima, ii raspunsese ingerul.Ce e inima? Inima este ceea ce te tine pe tine in viata.Si bate constant.Sau bubuie cum spui tu.Viata? intreba el incurcat.Ce e aia viata? Viata este ce ti se intampla dupa ce esti nimic.Pai da dar nu-mi aduc aminte sa fi fost nimic.Exact.Tocmai pentru ca nu-ti aduci aminte ca ai fost nimic, ai fost nimic.Viata e cand iti aduci aminte.Nu inteleg. Nici nu e cazul acum.E timp pentru toate.
Si-ar fi dorit sa-l vada pe inger, nu sa-i auda doar vocea cum se intampla de fapt.Pe masura ce crestea, peretii adapostului se apropiau de el si odata cu ei valuri de aer cald si cateodata rece.De ceva vreme incerca o senzatie ciudata.Cresti, ii spuse ingerul si ai inceput sa simti asta.Iti cresc mainile picioarele...De ce cresc? Ingerul incepu sa rada: Devii om si odata cu asta pui aceleasi intrebari. Afara ei intreaba de unde venim.Aici de ce cresc. Cresti si atat. Ai spus afara? Da, afara. Ce e afara ? Afara e lumea, viata! Si aici ce e? Aici e mama ta!Mama mea? Asta ce-o mai fi? Mama ta este tot ce e in jurul tau acum.Iar inima de care ti-am spus, bubuielile, sunt inima mamei tale.Mama ta este ce va fi dupa ce eu nu voi mai fi.Mama ta va fi cand vei uita de mine.Mama ta este aici si acolo.Mama ta este viata si inainte de viata.Ea te va ghida pe afara cand eu nu voi mai fi.De fapt voi fi dar nu-ti voi mai putea vorbi.Oricum s-ar putea sa nu crezi ca eu as putea fi.Multi uita de noi.Ma sperii.N-ai de ce sa te sperii.Imi e bine si cald aici.Si vreau s-o astept pe Rhemynia. Esti un embrion ciudat. Nu vrei sa-ti cunosti mama prea curand si te-ai indragostit de o celula pe care ai reusit s-o botezi.N-am mai vazut asa ceva .Mi-esti simpatic.O zdruncinatura incredibila reusi sa interupa conversatia celor doi.Ce-a fost asta? Stai linistit.Nimic grav.O sa mai fie asa.A stranutat mama ta! Mama...
Zilele treceau si ingerul era din ce in ce mai ocupat sa-i satisfaca tot felul de curiozitati embrionului care crestea la adapostul peretilor ca de burete.Incerca sa-i furnizeze doar strictul necesar pentru ca stia ca in ziua luminii copilul va uita tot...El trebuia sa-I formeze instinctul.Nimeni afara nu isi explica instinctul.Instinctul oamenilor erau acele informatii pe care ingerii le furnizau in mod repetat cand acestia se aflau in intunericul mamelor lor pentru a-i ajuta mai tarziu in viata.Instinct.Informatiile ingerilor.Ce e afara? Ce e acolo? Sunt multi oameni.Ei compun viata.Sunt fosti embrioni ca si tine care au uitat totul si au luat-o de la inceput ca oameni.Asa si cu tine.vei fi om.Vei locui pe pamant.De mama ta ti-am vorbit.Vei avea si un tata.Tata? Da.El e completarea mamei tale.
Embrionul adormea de multe ori in mijlocul acestor lectii despre structura lumii.Nu toate i se pareau interesante si atunci prefera sa se intoarca la privelistea galbuie si bubuiturile surde care ii aminteau de viitoarea lui mama.Ingerul isi facea insa datoria si isi tina lectiile: pamint, apa, tata, iubire, delfin, rasarit, muzica, Dumnezeu.Stai rosti embrionul.Mai zi o data.Dumnezeu, rosti calm ingerul.Dumnezeu...sunt sigur ca am mai auzit cuvantul asta.Sunt sigur.Nu aveai cand, spuse ingerul intrigat.Poate l-am auzit cand eram Nimic replica embrionul .Ingerul tacu.Nu se mai auzea decat vuietul sangelui rostogolindu-se prin vene semn ca afara aveau loc emotii.Embrionul adormi cu gandul la Dumnezeu.
Zilele treceau si isi dadea seama ca e din ce in ce mai mare.Acum isi vedea mainile si picioarele si simtea cum clipeste prin lichidul galbui.Incepuse sa simta ceva nou.Nu-i mai ajungeau peretii moi ca de burete si nici caldura lor.Ceva il apasa si bubuiturile i se pareau asurzitoare.Libertatea.Se apropie ziua luminii si ai inceput sa simti Libertatea.De ce nu te vad niciodata? Pentru ca sunt doar o voce... Nu ai ce sa vezi. Dar mi-esti drag...as vrea sa te vad...Sunt peste tot crede-ma.Eram si cand ai vazut-o pe Rhemynia.Si cand ai vrut s-o revezi tot eu eram.Sunt peste tot.Dar eu nu te vad....
Un alt cutremur incepu brusc.Mai lung ca de obicei.E ceva cu mama? Intreba cu ingrijorare embrionul.Nu, raspunse ingerul.E viata.
Tot timpul imi dai raspunsuri pe care nu le inteleg.Acelasi lucru:viata,viata,viata.Eu te-am intrebat daca e ceva cu mama si tu imi spui ca e viata.Prima revolta, zambi ingerul in sinea lui.Apoi se intreba fara ca embrionul sa-l auda: oare de ce nu ne lasa sa-i schimbam?Poate ar suferi mai putin...
Lichidul galbui il incojurase complet.Nu mai vedea nimic in jur si o liniste infricosatoare se asternuse in adapost.Peretii il strangeau de-a binelea si nu mai era deloc placut.Sangele, celulele, atomii disparusera fara urma.La fel si ingerul de o buna bucata de vreme.La rastimpuri linistea era sparta de zgomote pe care nu le mai auzise pana atunci.
Se intreba daca ingerul il parasise.Dintr-odata incepu sa simta prin tot corpul ceva nou.Un punct infricosator se plimba inauntrul lui.Nu te speria, aparu ingerul.E durerea.Am uitat sa-ti spun de ea.Dar nu imi place.Atat mai aveam sa-ti spun.Dar mi-a luat-o inainte.Acolo afara este Durerea si Fericirea.Durerea are doua sensuri.Fericirea...si ingerul facu o pauza.Ce e cu fericirea?Nimic, doar ca nu iti pot explica.Trebuie sa plec.Unde? Trebuie sa plec, spuse ingerul din nou.Ma sperii.Mai stai, te rog.
Vorbeste-mi despre viata.Nu ma lasa aici.Nu te speria, te las cu mama ta.Nu ti-e dor s-o cunosti? Acolo afara te asteapta ca pe o minune..Dar mi-e frica...Normal.Esti aproape OM.Durere, fericire, ma sperii, te rog stai cu mine pana cand ajung la mama...Trebuie sa plec...Ce-a fost asta urla fostul embrion ingrozit!!!S-a rupt apa, stai linistit, ii striga ingerul departandu-se...Nu pleeecaa tee rooog...Trebuieee...
Peretii calzi si moi incepura sa se infasoare in jurul lui si sa-i stranga picioarele...o forta nemaipomenita il impingea parca de la spate...era speriat si in acelasi timp neputincios, fapt care il mai linistea putin...apuca totusi sa se intrebe unde era de fapt mama, aici sau afara... incerca sa-si miste mainile... fara folos peretii il impingeau inainte...bubuituile se accelerau...simtea lichidul galbui cum se scurge odata cu el si cu tot adapostul care se transforma intr-o mlastina tulbure...apoi simti cum inlauntrul lui se formeaza un ghem care creste si se indreapta spre gura....se simti apucat odata cu adapostul si ghemul si frica si amintirea ingerului...o lumina puternica ii izbi fata racorindu-l....apuca sa mai traga dupa sine din adapost ultimele cuvinte ale ingerului..Durerea si Fericirea...
Se dedica Alinei Macarie colega si prietena mea de la Agentia de Vise, insarcinata in patru luni:)
Ingerul aparuse in ziua primei chronicule. Nu-si amintea care a fost prima chronicula dar ingerul i-a spus ca atunci a aparut.Isi amintea o bubuitura puternica si luminoasa si celulele alergand in jurul lui si atunci a realizat ca inainte de bubuitura nu fusese nimic.Pe Rhemynia nu a mai vazut-o de atunci.In jurul lui peretii se umfau si se dezumflau cu miscari lente si constante.Era o senzatie de siguranta pe care o incercase inca de la inceput sau mai degraba nu stia ce inseamna nesiguranta.Confortabil si nemiscat desi nu avea termen de comparatie pentru ca nu aflase inca ce inseamna miscarea.Ingerul avea sa-i explice toate astea usor, usor.
Tot ce stia era ca nu stia nimic inainte de explozie.Il intrebase pe inger ce fusese inainte de explozie dar ingerul nu parea foarte dispus sa ii explice.Oricum nici el nu se incapatina sa afle raspunsul pentru ca noul sau univers ii dadea destula bataie de cap.In jurul lui materia era in permanenta miscare.Culorile se amestecau continuu facandu-l sa zambeasca.Ii placeau mult lichidele galbui care nu-l lasau sa vada goana celulelor pentru ca brusc acestea sa-si faca loc navalind pe valuri de sange.In interiorul lor atomii fierbeau necontenit dar nu ii putea urmari decat foarte putin pentru ca jocul lor facea repede loc unei ameteli placute.
Tot felul de zgomote avansau catre el si pe masura ce crestea avea senzatia ca sunt tot mai multe si mai clare venind de undeva de deasupra. In toata aceasta perioada pe care avea s-o petreaca imobilizat inainte sa uite totul un singur zgomot ii va fi fost companie permanenta.Niste bubuieli surde si constante care din cand in cand se accelerau pentru ca mai apoi sa revina la normal.Il intrebase pe inger ce e cu ele?Inima. Este inima, ii raspunsese ingerul.Ce e inima? Inima este ceea ce te tine pe tine in viata.Si bate constant.Sau bubuie cum spui tu.Viata? intreba el incurcat.Ce e aia viata? Viata este ce ti se intampla dupa ce esti nimic.Pai da dar nu-mi aduc aminte sa fi fost nimic.Exact.Tocmai pentru ca nu-ti aduci aminte ca ai fost nimic, ai fost nimic.Viata e cand iti aduci aminte.Nu inteleg. Nici nu e cazul acum.E timp pentru toate.
Si-ar fi dorit sa-l vada pe inger, nu sa-i auda doar vocea cum se intampla de fapt.Pe masura ce crestea, peretii adapostului se apropiau de el si odata cu ei valuri de aer cald si cateodata rece.De ceva vreme incerca o senzatie ciudata.Cresti, ii spuse ingerul si ai inceput sa simti asta.Iti cresc mainile picioarele...De ce cresc? Ingerul incepu sa rada: Devii om si odata cu asta pui aceleasi intrebari. Afara ei intreaba de unde venim.Aici de ce cresc. Cresti si atat. Ai spus afara? Da, afara. Ce e afara ? Afara e lumea, viata! Si aici ce e? Aici e mama ta!Mama mea? Asta ce-o mai fi? Mama ta este tot ce e in jurul tau acum.Iar inima de care ti-am spus, bubuielile, sunt inima mamei tale.Mama ta este ce va fi dupa ce eu nu voi mai fi.Mama ta va fi cand vei uita de mine.Mama ta este aici si acolo.Mama ta este viata si inainte de viata.Ea te va ghida pe afara cand eu nu voi mai fi.De fapt voi fi dar nu-ti voi mai putea vorbi.Oricum s-ar putea sa nu crezi ca eu as putea fi.Multi uita de noi.Ma sperii.N-ai de ce sa te sperii.Imi e bine si cald aici.Si vreau s-o astept pe Rhemynia. Esti un embrion ciudat. Nu vrei sa-ti cunosti mama prea curand si te-ai indragostit de o celula pe care ai reusit s-o botezi.N-am mai vazut asa ceva .Mi-esti simpatic.O zdruncinatura incredibila reusi sa interupa conversatia celor doi.Ce-a fost asta? Stai linistit.Nimic grav.O sa mai fie asa.A stranutat mama ta! Mama...
Zilele treceau si ingerul era din ce in ce mai ocupat sa-i satisfaca tot felul de curiozitati embrionului care crestea la adapostul peretilor ca de burete.Incerca sa-i furnizeze doar strictul necesar pentru ca stia ca in ziua luminii copilul va uita tot...El trebuia sa-I formeze instinctul.Nimeni afara nu isi explica instinctul.Instinctul oamenilor erau acele informatii pe care ingerii le furnizau in mod repetat cand acestia se aflau in intunericul mamelor lor pentru a-i ajuta mai tarziu in viata.Instinct.Informatiile ingerilor.Ce e afara? Ce e acolo? Sunt multi oameni.Ei compun viata.Sunt fosti embrioni ca si tine care au uitat totul si au luat-o de la inceput ca oameni.Asa si cu tine.vei fi om.Vei locui pe pamant.De mama ta ti-am vorbit.Vei avea si un tata.Tata? Da.El e completarea mamei tale.
Embrionul adormea de multe ori in mijlocul acestor lectii despre structura lumii.Nu toate i se pareau interesante si atunci prefera sa se intoarca la privelistea galbuie si bubuiturile surde care ii aminteau de viitoarea lui mama.Ingerul isi facea insa datoria si isi tina lectiile: pamint, apa, tata, iubire, delfin, rasarit, muzica, Dumnezeu.Stai rosti embrionul.Mai zi o data.Dumnezeu, rosti calm ingerul.Dumnezeu...sunt sigur ca am mai auzit cuvantul asta.Sunt sigur.Nu aveai cand, spuse ingerul intrigat.Poate l-am auzit cand eram Nimic replica embrionul .Ingerul tacu.Nu se mai auzea decat vuietul sangelui rostogolindu-se prin vene semn ca afara aveau loc emotii.Embrionul adormi cu gandul la Dumnezeu.
Zilele treceau si isi dadea seama ca e din ce in ce mai mare.Acum isi vedea mainile si picioarele si simtea cum clipeste prin lichidul galbui.Incepuse sa simta ceva nou.Nu-i mai ajungeau peretii moi ca de burete si nici caldura lor.Ceva il apasa si bubuiturile i se pareau asurzitoare.Libertatea.Se apropie ziua luminii si ai inceput sa simti Libertatea.De ce nu te vad niciodata? Pentru ca sunt doar o voce... Nu ai ce sa vezi. Dar mi-esti drag...as vrea sa te vad...Sunt peste tot crede-ma.Eram si cand ai vazut-o pe Rhemynia.Si cand ai vrut s-o revezi tot eu eram.Sunt peste tot.Dar eu nu te vad....
Un alt cutremur incepu brusc.Mai lung ca de obicei.E ceva cu mama? Intreba cu ingrijorare embrionul.Nu, raspunse ingerul.E viata.
Tot timpul imi dai raspunsuri pe care nu le inteleg.Acelasi lucru:viata,viata,viata.Eu te-am intrebat daca e ceva cu mama si tu imi spui ca e viata.Prima revolta, zambi ingerul in sinea lui.Apoi se intreba fara ca embrionul sa-l auda: oare de ce nu ne lasa sa-i schimbam?Poate ar suferi mai putin...
Lichidul galbui il incojurase complet.Nu mai vedea nimic in jur si o liniste infricosatoare se asternuse in adapost.Peretii il strangeau de-a binelea si nu mai era deloc placut.Sangele, celulele, atomii disparusera fara urma.La fel si ingerul de o buna bucata de vreme.La rastimpuri linistea era sparta de zgomote pe care nu le mai auzise pana atunci.
Se intreba daca ingerul il parasise.Dintr-odata incepu sa simta prin tot corpul ceva nou.Un punct infricosator se plimba inauntrul lui.Nu te speria, aparu ingerul.E durerea.Am uitat sa-ti spun de ea.Dar nu imi place.Atat mai aveam sa-ti spun.Dar mi-a luat-o inainte.Acolo afara este Durerea si Fericirea.Durerea are doua sensuri.Fericirea...si ingerul facu o pauza.Ce e cu fericirea?Nimic, doar ca nu iti pot explica.Trebuie sa plec.Unde? Trebuie sa plec, spuse ingerul din nou.Ma sperii.Mai stai, te rog.
Vorbeste-mi despre viata.Nu ma lasa aici.Nu te speria, te las cu mama ta.Nu ti-e dor s-o cunosti? Acolo afara te asteapta ca pe o minune..Dar mi-e frica...Normal.Esti aproape OM.Durere, fericire, ma sperii, te rog stai cu mine pana cand ajung la mama...Trebuie sa plec...Ce-a fost asta urla fostul embrion ingrozit!!!S-a rupt apa, stai linistit, ii striga ingerul departandu-se...Nu pleeecaa tee rooog...Trebuieee...
Peretii calzi si moi incepura sa se infasoare in jurul lui si sa-i stranga picioarele...o forta nemaipomenita il impingea parca de la spate...era speriat si in acelasi timp neputincios, fapt care il mai linistea putin...apuca totusi sa se intrebe unde era de fapt mama, aici sau afara... incerca sa-si miste mainile... fara folos peretii il impingeau inainte...bubuituile se accelerau...simtea lichidul galbui cum se scurge odata cu el si cu tot adapostul care se transforma intr-o mlastina tulbure...apoi simti cum inlauntrul lui se formeaza un ghem care creste si se indreapta spre gura....se simti apucat odata cu adapostul si ghemul si frica si amintirea ingerului...o lumina puternica ii izbi fata racorindu-l....apuca sa mai traga dupa sine din adapost ultimele cuvinte ale ingerului..Durerea si Fericirea...
Se dedica Alinei Macarie colega si prietena mea de la Agentia de Vise, insarcinata in patru luni:)
luni, 3 septembrie 2007
Raspunde: SUNTEM LIBERI? SI DACA DA....
Ma framanta intrebarea asta de mult timp.Poate ca ar trebui sa cer parerea celor care viziteaza acest blog.De mii de ani omenirea lupta pentru idealuri inaltatoare.Unul dintre ele este LIBERTATEA.
Lupta pentru libertate s-a dat pe toate planurile umanitatii si ar fi exhaustiv sa incepem o insiruire aici.In prezent omenirea pretinde ca s-a eliberat in mare msura de toate incatusarile si piedicile din calea "drepturilor omului".S-a abolit sclavia, s-au prabusit dictaturi, razboiul rece a luat sfarsit, comunismul a sucombat aproape peste tot( chiar si in China este un surogat pentru ca din ce in ce mai mult acolo prevaleaza economicul ca forma capitalista de manifestare)libertatea sexuala este strasnic aparata, femeile sunt egalele barbatilor, in sfarsit toate formele de libertate castiga teren si deasupra tuturor libertatea de exprimare.
Ma intreb insa, oare nu ne-am intins noi insine cea mai mare cursa din istorie facandu-l pe Dumnezeu sa rada in hohote?
Suntem liberi cu ADEVARAT? Stiu, s-a mai pus intrebarea asta de foarte multe ori si ma gandesc ca pina si rostirea ei de zeci de mii de ori pune certitudinea Libertatii sub semnul indoielii...
Suntem liberi sa facem ce? Sa intram intr-un sistem pe care il detestam doar in week-end-urile de la Vama Veche pentru ca duminica seara sa ne intorcem cuminti acasa pregatind costumul de a doua zi?
O sa zica unii: si ce-ai vrea sa facem sa nu mai muncim?
Nu, eu o sa spun ca nu are rost sa pretindem ca luptam impotriva unui sistem pe care oricum il acceptam pentru ca altul mai bun nu e.Pe deasupra ne pierdem week end-ul.
Suntem liberi sa facem ce? Sa ne pierdem timpul si viata cautand cea mai buna optiune dintre miile pe care ni le ofera sistemul in orice plan?
Este oare libertate goana dupa bani?
Este oare libertate speranta intr-un viitor mai bun care iti omoara de fapt prezentul? Cati dintre noi facem ce ne place cu adevarat si robotim in speranta ca vom face ce ne plce candva?
Este viteza in avantajul nostru? Imi face bine si ma elibereaza sa cunosc pe oricine intr-o secunda sau sa-mi descarc toate problemele lumii in laptop?
Mister mai exista? Oare misterul nu este o forma de libertate interioara? Mai suntem liberi interior? Cati dintre noi isi pot inchide telefonul o saptamana? Cati dintre noi isi pot uita laptopul acasa? Cati dintre noi vrem sa facem asta? Suntem liberi cu adevarat? Apoi alta intrebare pentru voi toti: care e dupa parerea voastra expresia moderna a libertatii? Berea? Bungee jumping-ul? Sex nelimitat? Internetul? Ochii unui copil care priveste marea? Astept....
Lupta pentru libertate s-a dat pe toate planurile umanitatii si ar fi exhaustiv sa incepem o insiruire aici.In prezent omenirea pretinde ca s-a eliberat in mare msura de toate incatusarile si piedicile din calea "drepturilor omului".S-a abolit sclavia, s-au prabusit dictaturi, razboiul rece a luat sfarsit, comunismul a sucombat aproape peste tot( chiar si in China este un surogat pentru ca din ce in ce mai mult acolo prevaleaza economicul ca forma capitalista de manifestare)libertatea sexuala este strasnic aparata, femeile sunt egalele barbatilor, in sfarsit toate formele de libertate castiga teren si deasupra tuturor libertatea de exprimare.
Ma intreb insa, oare nu ne-am intins noi insine cea mai mare cursa din istorie facandu-l pe Dumnezeu sa rada in hohote?
Suntem liberi cu ADEVARAT? Stiu, s-a mai pus intrebarea asta de foarte multe ori si ma gandesc ca pina si rostirea ei de zeci de mii de ori pune certitudinea Libertatii sub semnul indoielii...
Suntem liberi sa facem ce? Sa intram intr-un sistem pe care il detestam doar in week-end-urile de la Vama Veche pentru ca duminica seara sa ne intorcem cuminti acasa pregatind costumul de a doua zi?
O sa zica unii: si ce-ai vrea sa facem sa nu mai muncim?
Nu, eu o sa spun ca nu are rost sa pretindem ca luptam impotriva unui sistem pe care oricum il acceptam pentru ca altul mai bun nu e.Pe deasupra ne pierdem week end-ul.
Suntem liberi sa facem ce? Sa ne pierdem timpul si viata cautand cea mai buna optiune dintre miile pe care ni le ofera sistemul in orice plan?
Este oare libertate goana dupa bani?
Este oare libertate speranta intr-un viitor mai bun care iti omoara de fapt prezentul? Cati dintre noi facem ce ne place cu adevarat si robotim in speranta ca vom face ce ne plce candva?
Este viteza in avantajul nostru? Imi face bine si ma elibereaza sa cunosc pe oricine intr-o secunda sau sa-mi descarc toate problemele lumii in laptop?
Mister mai exista? Oare misterul nu este o forma de libertate interioara? Mai suntem liberi interior? Cati dintre noi isi pot inchide telefonul o saptamana? Cati dintre noi isi pot uita laptopul acasa? Cati dintre noi vrem sa facem asta? Suntem liberi cu adevarat? Apoi alta intrebare pentru voi toti: care e dupa parerea voastra expresia moderna a libertatii? Berea? Bungee jumping-ul? Sex nelimitat? Internetul? Ochii unui copil care priveste marea? Astept....
sâmbătă, 1 septembrie 2007
Abonați-vă la:
Postări (Atom)