Un arpegiu in urcare
Este o incolacire
Un arpegiu-n coborire
Este o imbratisare.
Un arpegiu fara note
E doar fumul din tigara...
luni, 28 februarie 2011
vineri, 25 februarie 2011
Artisti inconstienti sau nepasatori?
Cineva pe blogul meu ridica o problema interesanta in contextul nemultumirii fata de clasa politica. Si spunea asa: artistii (referindu-se la formatiile de muzica din Romania) ar trebui sa refuze sa mai cante in viitoarea campanie electorala.
Cred ca multa lume stie ca atat Vama Veche, cat si Vama nu au cantat niciodata in vreo campanie electorala sau pentru vreun partid politic, intr-un turneu organizat in acest sens.
Ne-am gandit mereu ca o asemenea asociere, dincolo de perspectiva financiara interesanta, trebuie sa fie facuta in baza unor minime principii. De ce sa validez cu muzica mea pe cineva in care nu cred? De ce o formatie care are un public iubit sa-si oblige publicul sa gireze prin prezenta asa zisa integritate si moralitate a unui partid politic?
Am fost ofertati in cateva randuri si am refuzat acele concerte. Intr-o tara in care, daca nu esti inregimentat politic sau daca nu ai vreo functie, e din ce in ce mai greu sa-ti faci profesia sau cariera, gestul nostru a fost unul riscant. Cu toate astea nu am ramas fara concerte si putem sta drepti in fata publicului nostru.
Sunt de acord cu cititorul de pe blog, desi cred ca asta o sa-mi atraga injuraturi printre dinti sau printre ganduri, ca formatiile de muzica din Romania ar trebui sa refuze sa valideze prin muzica lor, niste hoti iresponsabili care ne-au dezamagit timp de douazeci de ani. PSD, PDL, PNL sunt formatiuni care rand pe rand ne-au dezamagit.
Daca nicio formatie n-ar mai canta in campaniile lor electorale pe cine ar aduce acolo pe scena ca sa-i confirme in fata publicului? Multi artisti o sa raspunda ca nu conteaza cine ii plateste, ca important este sa cante in fata publicului lor care vine acolo pentru ei nu pentru partidul care organizeaza concertul. Nu cred ca este chiar asa. Si asta pentru ca acolo la concert se va afla si mult alt public care nu are legatura cu formatia, dar pe care o respecta si poate ca respecta si fanii ei.
Un public nehotarat, dezorientat, cu o pregatire si venituri sub fanii celor de pe scena. Iar pentru acest public aflat acolo ca la circ sau din intamplare s-ar putea ca asocierea sa fie urmatoarea: pai daca astia canta pentru PSD, PNL, PC sau PDL inseamna ca e ceva de capu' partidului astuia. Da, va asigur ca aceasta conexiune e nu numai posibila, ci si probabila.
Nu cred in ideea ca muzica unei formatii trebuie sa ajunga la publicul ei in orice fel.
Un exemplu fortat ar suna asa: cum ar fi sa ai un concert intr-o piata unde se executa public un om? Da, stiu, nu se mai practica executiile publice, dar exagerarea are doar rolul de a atrage atentia asupra unei stari de fapt.
Sunt artistii romani multumiti de situatia din Romania? Oare de douazeci de ani de zile romanii nu sunt executati public de partidele politice si liderii lor? Mai vor artistii sa gireze cu muzica si mesajul lor aceste partide, acesti lideri, aceste executii?
Poate ca pe termen scurt se vor pierde niste bani. Insa pe termen lung vom castiga demnitate si vom putea demonstra ca stim sa fim solidari.
Cred ca un statement public al celor mai importanti artisti romani ar avea un rol mobilizator. Cred cu tarie acest lucru. Stiu ca sunt idealist. Stiu ca multi artisti vor invoca veniturile ca forma de supravietuire.
Picasso spunea ca arta trebuie sa insemne lupta, sa transmita un mesaj, sa fie un semnal de alarma: “Oamenii trebuie desteptati. Trebuie sa se schimbe radical modul lor de identificare al lucrurilor. Trebuie create imagini inacceptabile pentru ca oamenii sa se sensibilizeze. Sa-i fortam sa inteleaga ca traiesc intr-o lume aiurea.”
Eu adaug si spun ca si divertismentul poate sa insemne o forma de lupta, un strigat de furie, o lupa sau mai stiu eu ce figura de stil vreti sa mai folositi.
Scenele concertelor din campaniile electorale ar trebui sa ramana goale. Ar fi un mesaj plin de forta si de solidaritate. Dar solidaritatea sau mai degraba lipsa ei ramane problema noastra a tuturor.
Nu stiu la cati artisti, muzicieni, actori va ajunge acest mesaj, dar stiu ca mi-am facut datoria si am incercat.
Poate ca si voi ar trebui sa dati mai departe acest mesaj formatiilor preferate, bloggerilor care au ceva de spus si tot asa.
Cred ca multa lume stie ca atat Vama Veche, cat si Vama nu au cantat niciodata in vreo campanie electorala sau pentru vreun partid politic, intr-un turneu organizat in acest sens.
Ne-am gandit mereu ca o asemenea asociere, dincolo de perspectiva financiara interesanta, trebuie sa fie facuta in baza unor minime principii. De ce sa validez cu muzica mea pe cineva in care nu cred? De ce o formatie care are un public iubit sa-si oblige publicul sa gireze prin prezenta asa zisa integritate si moralitate a unui partid politic?
Am fost ofertati in cateva randuri si am refuzat acele concerte. Intr-o tara in care, daca nu esti inregimentat politic sau daca nu ai vreo functie, e din ce in ce mai greu sa-ti faci profesia sau cariera, gestul nostru a fost unul riscant. Cu toate astea nu am ramas fara concerte si putem sta drepti in fata publicului nostru.
Sunt de acord cu cititorul de pe blog, desi cred ca asta o sa-mi atraga injuraturi printre dinti sau printre ganduri, ca formatiile de muzica din Romania ar trebui sa refuze sa valideze prin muzica lor, niste hoti iresponsabili care ne-au dezamagit timp de douazeci de ani. PSD, PDL, PNL sunt formatiuni care rand pe rand ne-au dezamagit.
Daca nicio formatie n-ar mai canta in campaniile lor electorale pe cine ar aduce acolo pe scena ca sa-i confirme in fata publicului? Multi artisti o sa raspunda ca nu conteaza cine ii plateste, ca important este sa cante in fata publicului lor care vine acolo pentru ei nu pentru partidul care organizeaza concertul. Nu cred ca este chiar asa. Si asta pentru ca acolo la concert se va afla si mult alt public care nu are legatura cu formatia, dar pe care o respecta si poate ca respecta si fanii ei.
Un public nehotarat, dezorientat, cu o pregatire si venituri sub fanii celor de pe scena. Iar pentru acest public aflat acolo ca la circ sau din intamplare s-ar putea ca asocierea sa fie urmatoarea: pai daca astia canta pentru PSD, PNL, PC sau PDL inseamna ca e ceva de capu' partidului astuia. Da, va asigur ca aceasta conexiune e nu numai posibila, ci si probabila.
Nu cred in ideea ca muzica unei formatii trebuie sa ajunga la publicul ei in orice fel.
Un exemplu fortat ar suna asa: cum ar fi sa ai un concert intr-o piata unde se executa public un om? Da, stiu, nu se mai practica executiile publice, dar exagerarea are doar rolul de a atrage atentia asupra unei stari de fapt.
Sunt artistii romani multumiti de situatia din Romania? Oare de douazeci de ani de zile romanii nu sunt executati public de partidele politice si liderii lor? Mai vor artistii sa gireze cu muzica si mesajul lor aceste partide, acesti lideri, aceste executii?
Poate ca pe termen scurt se vor pierde niste bani. Insa pe termen lung vom castiga demnitate si vom putea demonstra ca stim sa fim solidari.
Cred ca un statement public al celor mai importanti artisti romani ar avea un rol mobilizator. Cred cu tarie acest lucru. Stiu ca sunt idealist. Stiu ca multi artisti vor invoca veniturile ca forma de supravietuire.
Picasso spunea ca arta trebuie sa insemne lupta, sa transmita un mesaj, sa fie un semnal de alarma: “Oamenii trebuie desteptati. Trebuie sa se schimbe radical modul lor de identificare al lucrurilor. Trebuie create imagini inacceptabile pentru ca oamenii sa se sensibilizeze. Sa-i fortam sa inteleaga ca traiesc intr-o lume aiurea.”
Eu adaug si spun ca si divertismentul poate sa insemne o forma de lupta, un strigat de furie, o lupa sau mai stiu eu ce figura de stil vreti sa mai folositi.
Scenele concertelor din campaniile electorale ar trebui sa ramana goale. Ar fi un mesaj plin de forta si de solidaritate. Dar solidaritatea sau mai degraba lipsa ei ramane problema noastra a tuturor.
Nu stiu la cati artisti, muzicieni, actori va ajunge acest mesaj, dar stiu ca mi-am facut datoria si am incercat.
Poate ca si voi ar trebui sa dati mai departe acest mesaj formatiilor preferate, bloggerilor care au ceva de spus si tot asa.
joi, 24 februarie 2011
Facebook poate schimba Romania?
Internetul ii va ajuta pe cei dispusi la solidaritate. Este exemplul revoltelor din lumea araba. Probabil ca fara existenta retelelor sociale nu am fi asistat niciodata la acest principiu al dominoului in revoltele tarilor africane.
Un prieten observa aseara ca inca nu exista public "batran" al retelelor sociale. Practic, prima generatie care va imbatrani pe facebook sau twitter este generatia celor care au acum 35-40 de ani si care au fost printre primii utilizatori ai retelelor sociale si ai internetului ca mod de comunicare.
Prin urmare publicul de pe retelele sociale e inca tinar si tinerii sunt intotdeauna mult mai dispusi la schimbare si la revolta (in cazul dictaturilor). Nu e de mirare ca protestele au avut din start pe langa o viteza uluitoare de propagare si o baza larga de public initial.
Insa ma gandesc ca intotdeauna acest tip de "colectivizare" a unei mentalitati, idei sau viziuni va prinde mult mai bine la indivizii dispusi la solidaritate si actiune. Una din problemele cu care noi romanii ne confruntam de ani de zile este scindarea sociala si lipsa solidaritatii. Foarte putine exemple de atitudine colectiva exista.
Opinia publica, societatea civila, entitati care ar trebui sa fie catalizatorii solidaritatii sociale sunt foarte putin luate in seama. Romanii par dispusi la nesfarsit sa sufere individual pentru ca nu reusesc sa se exprime colectiv. Imi pare ca intotdeauna un roman va fi mai degraba dispus sa-si caute salvarea sociala intr-o lupta asumata individual decat prin inregimentarea intr-o miscare solidara care sa-i serveasca aceleasi interese. Si atunci rostul retelelor sociale in amendarea viciilor sociale romanesti va fi mult mai mic.
Toti suntem nemultumiti de clasa politica romaneasca in ansamblul ei. Nimeni nu vede schimbarea si nici alternativa. Toti asteptam un lider luminat, incoruptibil si curajos. Insa nu facem nimic in mod colectiv. Nu reusim sa generam o reala miscare de protest fata de ceea ce se intampla.
Probabil ca fiecare roman se supraestimeaza si isi supraevalueaza capacitatea de a surmonta singur obstacolele ridicate in calea sa de o societate birocratica, corupta si bolnava.
Acolo unde spaga e cea mai puternica forma de coeziune sociala ce sperante am mai putea sa nutrim? Speranta la generatiile viitoare nascute in libertate. Intrebarea care se ridica este: sunt copiii de azi nascuti in Libertate?
Este un om care n-are acces la educatie un om liber? Este liber un om asaltat exclusiv de pornografie si circ mediatic? Este liber un consumator caruia nu i se ofera perspectiva calitatii?
Este liber un om care se ghideaza exclusiv dupa modele a caror relevanta e validata de valoarea averii?
Sunt multe intrebari. Dar cea mai importanta ar fi: Putem fi atat de inteligenti incat sa folosim retelele sociale ca sa ne solidarizam intru schimbare?
marți, 22 februarie 2011
Bucurati-va
Cam asa se facea muzica in secolul saptesprezece. Intr-adevar pasiune mediteraneeana intr-un mesaj religios. Alexandru Darie mi-a atras atentia asupra acestor cantece. Era o lume cu Timp. Mult Timp.
luni, 21 februarie 2011
Latest Vama News
Azi am avut primul feedback profesionist la albumul nostru. Concluzia? Mai e de lucru, dar sunt multe cantece care au potential. A fost o critica dura, nu intotdeauna pe placul nostru, insa absolut necesara.
In alta ordine de idei, maine trag vocea la Ultimul Om. Probabil cantecul va fi gata de acum in trei saptamani si intr-o luna jumate cu tot cu videoclip. Nu ma astept sa fie difuzat de radiourile comerciale pentru ca e cam rock si are riffuri dure de chitara. Ce sa-i faci, ne place rocku' din ce in ce mai mult.
Eu zic ca mai bine esti autentic difuzat mai putin, decat fals si pe toate radiourile.
Asa ca va revine misiunea grea si serioasa de a raspandi Ultimul Om in momentul in care va fi gata. La Pitesti a avut mult succes, apropo.
Revenind, e clar ca avem mult de lucru la discul asta, trebuie sa-i gasim tonul si mesajul. N-avem prea multe cartuse pe teava si nu vrem sa le risipim. De aia e probabil ca vom mai intarzia cu un material discografic complet, dar vom avea sigur doua cantece lansate ca single in afara de Ultimul Om.
Cam asta e pana acum. Va pup si sper ca sunteti bine :)
In alta ordine de idei, maine trag vocea la Ultimul Om. Probabil cantecul va fi gata de acum in trei saptamani si intr-o luna jumate cu tot cu videoclip. Nu ma astept sa fie difuzat de radiourile comerciale pentru ca e cam rock si are riffuri dure de chitara. Ce sa-i faci, ne place rocku' din ce in ce mai mult.
Eu zic ca mai bine esti autentic difuzat mai putin, decat fals si pe toate radiourile.
Asa ca va revine misiunea grea si serioasa de a raspandi Ultimul Om in momentul in care va fi gata. La Pitesti a avut mult succes, apropo.
Revenind, e clar ca avem mult de lucru la discul asta, trebuie sa-i gasim tonul si mesajul. N-avem prea multe cartuse pe teava si nu vrem sa le risipim. De aia e probabil ca vom mai intarzia cu un material discografic complet, dar vom avea sigur doua cantece lansate ca single in afara de Ultimul Om.
Cam asta e pana acum. Va pup si sper ca sunteti bine :)
marți, 15 februarie 2011
The King's Speech
Adevarul e ca de douazeci de ani in Romania nu s-a mai auzit un DISCURS. Un discurs a carui definitie sa fie urmatoarea:
O insiruire de cuvinte rostita cu o asemenea credinta si hotarare incat rostogolirea lor si sunetul produs ca atare vor schimba radical multimea de oameni care asculta si o vor indemna la actiune.
Asta este rostul unui discurs adevarat. Sa schimbe ceva in tine si sa te faca sa pornesti la drum inarmat cu speranta, curaj si vointa de a schimba.
Nu exista DISCUSURI in Romania. Pentru ca nu exista ORATORI. Sau OAMENI MARI.
Aseara am vazut King's Speech si am plans. Am plans mult dupa terminarea filmului si nu numai pentru ca am vazut o poveste magistral spusa si interpretata, ci pentru ca aceasta poveste m-a facut sa-mi fie dor sa simt maretia poporului meu. M-a facut sa am nevoie, ca roman, sa fiu electrizat de un discurs. Sa fiu iubit cu adevarat de conducatorul meu. De Regele meu.
In 1947 Romania a ramas fara REGE. Din ce motive s-a intamplat asta, care sunt vinovatii istorici, daca regele insusi a fost vinovat, pentru mine asta nu mai conteaza. Pentru ca REGELE, mai mult decat o entitate oficiala, a fost o IDEE. De care poporul roman a avut mare nevoie.
De la plecarea regelui Romania a avut parte de doi dictatori( Dej si Ceausescu) si apoi de cateva figuri nefaste al caror nume nu merita mentionat.
Aseara am plans pentru ca am vazut lumea adunata in fata palatului Buckingham sorbind fiecare cuvant al Regelui. Si stiu, da, o stiu foarte bine, ca acea situatie nu este o inchipuire cinematografica. Oamenii s-au adunat mereu la Buckingham in momentele grele asteptand un DISCURS de le Regele sau Regina lor. Trimisul lui Dumnezeu pe pamant.
Am plans aseara pentru ca sunt neputincios in fata tuturor mizerabililior din Parlament. Otrepelor din partidele politice. Am plans pentru ca m-am simtit nedreptatit asa cum sunt, neputincios in fata unor inculti care conduc aceasta tara fara sa-si cunoasca istoria.
Dupa ce am vazut filmul am simtit nevoia sa intalnesc un mare roman. Contemporan. Fie si macar cu mintea. Un roman capabil sa ma conduca. Si mai ales un roman pe care sa-l pot accepta ca lider. Ca lider adevarat, nu in urma unui vot acordat in lehamite. De douazeci de ani Romania acorda voturi in lehamite. Nu exista romanul acela.
Si atunci m-am dus pe youtube si am cautat filmele cu Petre Tutea vorbind despre Romania.
Mi-a ramas in minte Tutea, citandu-l pe Bergson:
"Democratia este singurul sistem compatibil cu demnitatea si libertatea umana. Dar are un sigur viciu incurabil: n-are niciun criteriu de selectiune a valorilor de conducere. Niciunul."
Ce sinteza mai simpla a vremurilor pe care le traim?
Am hotarat aseara sa nu mai recunosc conducatorii acestei tari daca ei fac parte din clasa politica contemprana. Nu vreau sa-i mai recunosc. Pentru ca ei nu starnesc ce e mai bun in mine. Ei nu fac decat sa scoata RAUL din mine si din toti romanii. Asa ca ma protejez si nu-i mai recunosc.
Ultimul conducator pe care l-a avut aceasta tara a fost REGELE. Monarhia. A urmat dictatura si consecintele ei deformate.
Nu stiu ce imi ramane de facut. Ce ne ramane de facut. Vom merge inainte incercand sa ne luminam calea cum putem. Fara conducatori nu vom fi mai putini romani. Vom fi doar extrem de saraci. Si ne va lipsi mereu acea scanteie pe care numai un DISCURS, o ATITUDINE, o pot trezi in noi.
Speranta va ramane si ea cu noi pentru ca in absenta ei nu s-ar mai naste copii.
PS. Toti cei care ne-au condus in ultimii douazeci de ani nu vor fi eroii niciunui film. Poate doar triste personaje secundare.
O insiruire de cuvinte rostita cu o asemenea credinta si hotarare incat rostogolirea lor si sunetul produs ca atare vor schimba radical multimea de oameni care asculta si o vor indemna la actiune.
Asta este rostul unui discurs adevarat. Sa schimbe ceva in tine si sa te faca sa pornesti la drum inarmat cu speranta, curaj si vointa de a schimba.
Nu exista DISCUSURI in Romania. Pentru ca nu exista ORATORI. Sau OAMENI MARI.
Aseara am vazut King's Speech si am plans. Am plans mult dupa terminarea filmului si nu numai pentru ca am vazut o poveste magistral spusa si interpretata, ci pentru ca aceasta poveste m-a facut sa-mi fie dor sa simt maretia poporului meu. M-a facut sa am nevoie, ca roman, sa fiu electrizat de un discurs. Sa fiu iubit cu adevarat de conducatorul meu. De Regele meu.
In 1947 Romania a ramas fara REGE. Din ce motive s-a intamplat asta, care sunt vinovatii istorici, daca regele insusi a fost vinovat, pentru mine asta nu mai conteaza. Pentru ca REGELE, mai mult decat o entitate oficiala, a fost o IDEE. De care poporul roman a avut mare nevoie.
De la plecarea regelui Romania a avut parte de doi dictatori( Dej si Ceausescu) si apoi de cateva figuri nefaste al caror nume nu merita mentionat.
Aseara am plans pentru ca am vazut lumea adunata in fata palatului Buckingham sorbind fiecare cuvant al Regelui. Si stiu, da, o stiu foarte bine, ca acea situatie nu este o inchipuire cinematografica. Oamenii s-au adunat mereu la Buckingham in momentele grele asteptand un DISCURS de le Regele sau Regina lor. Trimisul lui Dumnezeu pe pamant.
Am plans aseara pentru ca sunt neputincios in fata tuturor mizerabililior din Parlament. Otrepelor din partidele politice. Am plans pentru ca m-am simtit nedreptatit asa cum sunt, neputincios in fata unor inculti care conduc aceasta tara fara sa-si cunoasca istoria.
Dupa ce am vazut filmul am simtit nevoia sa intalnesc un mare roman. Contemporan. Fie si macar cu mintea. Un roman capabil sa ma conduca. Si mai ales un roman pe care sa-l pot accepta ca lider. Ca lider adevarat, nu in urma unui vot acordat in lehamite. De douazeci de ani Romania acorda voturi in lehamite. Nu exista romanul acela.
Si atunci m-am dus pe youtube si am cautat filmele cu Petre Tutea vorbind despre Romania.
Mi-a ramas in minte Tutea, citandu-l pe Bergson:
"Democratia este singurul sistem compatibil cu demnitatea si libertatea umana. Dar are un sigur viciu incurabil: n-are niciun criteriu de selectiune a valorilor de conducere. Niciunul."
Ce sinteza mai simpla a vremurilor pe care le traim?
Am hotarat aseara sa nu mai recunosc conducatorii acestei tari daca ei fac parte din clasa politica contemprana. Nu vreau sa-i mai recunosc. Pentru ca ei nu starnesc ce e mai bun in mine. Ei nu fac decat sa scoata RAUL din mine si din toti romanii. Asa ca ma protejez si nu-i mai recunosc.
Ultimul conducator pe care l-a avut aceasta tara a fost REGELE. Monarhia. A urmat dictatura si consecintele ei deformate.
Nu stiu ce imi ramane de facut. Ce ne ramane de facut. Vom merge inainte incercand sa ne luminam calea cum putem. Fara conducatori nu vom fi mai putini romani. Vom fi doar extrem de saraci. Si ne va lipsi mereu acea scanteie pe care numai un DISCURS, o ATITUDINE, o pot trezi in noi.
Speranta va ramane si ea cu noi pentru ca in absenta ei nu s-ar mai naste copii.
PS. Toti cei care ne-au condus in ultimii douazeci de ani nu vor fi eroii niciunui film. Poate doar triste personaje secundare.
luni, 14 februarie 2011
sâmbătă, 12 februarie 2011
Gainat
Acum un an aveam de spus ceva aici in fiecare zi. Acum nu mai am de spus ceva in fiecare zi. Viata se imbogateste cand nu spui lucruri zilnic. Insa publicul pleaca daca nu-l hranesti. Fresh content, no matter what it takes. Bloggerii hranesc porumbei. Iar porumbeii sunt obisnuiti sa vina zilnic. Cateodata se caca pe statui. Sau in capul tau.
vineri, 11 februarie 2011
Celor de aici. Celor de pe FaceBook.
Celor care citesc acest blog. Celor de pe contul Vama de FaceBook. Celor care au. Si care pretuiesc. Tuturor.
Toti facem lucruri in viata pentru aplauze. Cele mai importante lucruri le facem cu gandul ca vom fi rasplatiti cumva. Incepem de mici. Amintiti-va unul dintre sutele de desene pe care voiam cu ardoare sa-l vada mama. Sau tata. Eram dipusi sa ne scuipam plamanii de urlete ca ei sa se uite.
Suntem fericiti cand actiunile noastre au spectatori. Cand marcam la fotbal sau la baschet si se uita tot liceul. Mai ales fetele. Toate actiunile noastre au nevoie de spectatori. Macar unul. Pana si un spectator poate fi important. Cateodata e mai important decat cinci milioane. Mark Zuckerberg a lansat FaceBook pentru o femeie. Un spectacol de cincisute de milioane de utilizatori pentru o femeie.
Cautam confirmare in actiunile noastre. Cautam sa crestem cu fiecare actiune. A fost bine? Spune-mi, a fost bine ce-am facut? Ti-a placut? Of, Doamne, cat ma bucur ca ti-a placut.
Cand am inceput sa facem muzica, prietenii mei ziceau s-o facem doar pentru noi. Eram tanar si m-am revoltat: - Ce sens are sa n-o auda nimeni? De ce sa cant in baie? Voiam cu tot dinadinsul sa fiu pe o scena cantand. Cand s-a intamplat asta, o saptamana am plutit. Nu la figurat. Vorbesc serios. Dupa primul concert din Laptarie am plutit, usor, deasupra pamantului. Ce vreau sa spun... Facem cu mult mai multa usurinta gesturile care primesc aplauze. Gesturile care intr-o forma sau alta se intorc la noi. Printr-o reactie, oricare ar fi ea. Vrem sa starnim reactii, suntem oameni.
Acum, va rog, ascultati-ma cu atentie. Va cer, va rog sa faceti un gest pentru care n-o sa va multumeasca nimeni in mod direct. Nu veti primi aplauze, nu veti primi confirmari, dupa ce veti face acest gest nu se va produce nicio schimbare majora in viata voastra. Va fi atat de nesemnificativ incat e posbil sa-l si uitati la cateva ore dupa ce l-ati facut. Un nimic. Mai mult decat atat, veti si pierde ceva.
Inainte de a va spune despre ce este vorba mai vreau sa va rog ceva. Dureaza un minut si este un exercitiu de imaginatie.
Ganditi-va ca suntem 25000 de oameni pe un camp care se pierde in mare. Suntem 25000 cu fata la mare. Este liniste. Nu se aude nimic in afara respiratiilor noastre si pescarusii care survoleaza multimea in zbor catre intinderile de apa. Pe malul marii se afla un copil plapand. Este numai piele si os. Din chipul lui au ramas doar oasele pometilor si ochii, arsi. Nu priveste marea. Ne priveste pe noi. Copilul asta ne priveste pe noi toti. Tacem. E un spectaol dureros si maret in acelasi timp. Marea si un copil pe moarte.
Fiecare dintre noi are in mana un telefon. Si dintr-odata, fara sa ne uitam unii la altii, sincronizati dupa propriile respiratii toti formam un numar si trimitem un mesaj. Toti cei 25000 ne gandim la acel copil. Nu ne vede si nu ne aude nimeni. Nu ne cunoastem intre noi. Nu ne vom vedea niciodata. Este singurul nostru moment de solidaritate. Toti, deodata, un mesaj. Si copilul. As putea sa inchei aici. Dar vreau sa mai adaug ca sunt sigur ca un stadion intreg care gandeste la unison pentru un copil, il poate vindeca de cancer. Toata energia aceea venita de la zeci de mii de oameni poate vindeca. Copilul de pe malul marii a prins viata, ne-a intors spatele si a intrat in apa. Sau poate a murit.
Dar noi toti, am incercat. Stiu, nu suntem pe un camp. Nu se vede marea. Si nici nu este vreun copil plapand pe malul ei. Este doar un text. N-am stiut sa fac altfel.
Vreau sa cred ca dupa ce termini de citit, ai sa pui mana pe telefon si ai sa trimiti un sms la numarul 858 (2 euro pentru Primul Centru de Excelenta in Tratarea Cancerului la Copii) si n-ai sa astepti nimic in schimb. O sa-ti vezi mai departe de viata multumind lui Dumnezeu ca esti sanatos. Vreau sa cred ca ai sa faci asta. Ca ai sa trimiti acest sms. Din putinul tau. Respir adanc si fac o pauza sperand ca ai pus mana pe telefon...
Stii, am senzatia ca n-am dat tot ce e mai bun ca sa te conving. Ca nu am fost inspirat. As vrea sa am o ultima imagine expresiva care sa te convinga. N-o am. Ar fi atat de trist sa ai nevoie de ea...
PS. 858 detalii aici
Toti facem lucruri in viata pentru aplauze. Cele mai importante lucruri le facem cu gandul ca vom fi rasplatiti cumva. Incepem de mici. Amintiti-va unul dintre sutele de desene pe care voiam cu ardoare sa-l vada mama. Sau tata. Eram dipusi sa ne scuipam plamanii de urlete ca ei sa se uite.
Suntem fericiti cand actiunile noastre au spectatori. Cand marcam la fotbal sau la baschet si se uita tot liceul. Mai ales fetele. Toate actiunile noastre au nevoie de spectatori. Macar unul. Pana si un spectator poate fi important. Cateodata e mai important decat cinci milioane. Mark Zuckerberg a lansat FaceBook pentru o femeie. Un spectacol de cincisute de milioane de utilizatori pentru o femeie.
Cautam confirmare in actiunile noastre. Cautam sa crestem cu fiecare actiune. A fost bine? Spune-mi, a fost bine ce-am facut? Ti-a placut? Of, Doamne, cat ma bucur ca ti-a placut.
Cand am inceput sa facem muzica, prietenii mei ziceau s-o facem doar pentru noi. Eram tanar si m-am revoltat: - Ce sens are sa n-o auda nimeni? De ce sa cant in baie? Voiam cu tot dinadinsul sa fiu pe o scena cantand. Cand s-a intamplat asta, o saptamana am plutit. Nu la figurat. Vorbesc serios. Dupa primul concert din Laptarie am plutit, usor, deasupra pamantului. Ce vreau sa spun... Facem cu mult mai multa usurinta gesturile care primesc aplauze. Gesturile care intr-o forma sau alta se intorc la noi. Printr-o reactie, oricare ar fi ea. Vrem sa starnim reactii, suntem oameni.
Acum, va rog, ascultati-ma cu atentie. Va cer, va rog sa faceti un gest pentru care n-o sa va multumeasca nimeni in mod direct. Nu veti primi aplauze, nu veti primi confirmari, dupa ce veti face acest gest nu se va produce nicio schimbare majora in viata voastra. Va fi atat de nesemnificativ incat e posbil sa-l si uitati la cateva ore dupa ce l-ati facut. Un nimic. Mai mult decat atat, veti si pierde ceva.
Inainte de a va spune despre ce este vorba mai vreau sa va rog ceva. Dureaza un minut si este un exercitiu de imaginatie.
Ganditi-va ca suntem 25000 de oameni pe un camp care se pierde in mare. Suntem 25000 cu fata la mare. Este liniste. Nu se aude nimic in afara respiratiilor noastre si pescarusii care survoleaza multimea in zbor catre intinderile de apa. Pe malul marii se afla un copil plapand. Este numai piele si os. Din chipul lui au ramas doar oasele pometilor si ochii, arsi. Nu priveste marea. Ne priveste pe noi. Copilul asta ne priveste pe noi toti. Tacem. E un spectaol dureros si maret in acelasi timp. Marea si un copil pe moarte.
Fiecare dintre noi are in mana un telefon. Si dintr-odata, fara sa ne uitam unii la altii, sincronizati dupa propriile respiratii toti formam un numar si trimitem un mesaj. Toti cei 25000 ne gandim la acel copil. Nu ne vede si nu ne aude nimeni. Nu ne cunoastem intre noi. Nu ne vom vedea niciodata. Este singurul nostru moment de solidaritate. Toti, deodata, un mesaj. Si copilul. As putea sa inchei aici. Dar vreau sa mai adaug ca sunt sigur ca un stadion intreg care gandeste la unison pentru un copil, il poate vindeca de cancer. Toata energia aceea venita de la zeci de mii de oameni poate vindeca. Copilul de pe malul marii a prins viata, ne-a intors spatele si a intrat in apa. Sau poate a murit.
Dar noi toti, am incercat. Stiu, nu suntem pe un camp. Nu se vede marea. Si nici nu este vreun copil plapand pe malul ei. Este doar un text. N-am stiut sa fac altfel.
Vreau sa cred ca dupa ce termini de citit, ai sa pui mana pe telefon si ai sa trimiti un sms la numarul 858 (2 euro pentru Primul Centru de Excelenta in Tratarea Cancerului la Copii) si n-ai sa astepti nimic in schimb. O sa-ti vezi mai departe de viata multumind lui Dumnezeu ca esti sanatos. Vreau sa cred ca ai sa faci asta. Ca ai sa trimiti acest sms. Din putinul tau. Respir adanc si fac o pauza sperand ca ai pus mana pe telefon...
Stii, am senzatia ca n-am dat tot ce e mai bun ca sa te conving. Ca nu am fost inspirat. As vrea sa am o ultima imagine expresiva care sa te convinga. N-o am. Ar fi atat de trist sa ai nevoie de ea...
PS. 858 detalii aici
miercuri, 9 februarie 2011
Intrebarea zilei
Ce sens are sa-ti sacrifici toata viata Carierei daca in cele mai importante momente, pe culmile succesului, iti vei face singur/a poza cu telefonul?
Cum sa imbatranim frumos?
Exista batranii aceia cu alura lui Sean Connery. Un par bogat grizonat, fata usor smeada si impartita in tot soiul de cute. Se poarta nerasi, dar emana o senzatie de prospetime. Camasa alba, descheiata la doi nasturi, dezvaluie un piept cu o piele usor zbarcita si batuta de vanturile vietii. Ochii sunt patrunzatori, puternici si iscoditori, privirea nu cauta niciodata in jos.
Sunt genul de oameni care-si arata varsta fara nicio problema, ca pe un soi de trofeu, ca si cum fiecare parte din ei spune "uite-ma, am ajuns aici, sunt intelept si relaxat, am trecut prin multe, dar inca stau drept". Sunt batranii aceia care poate ca si-au pierdut sotia acum cativa ani, dar nu vorbesc niciodata despre asta si tocmai misterul care-i invaluie ii face atat de atractivi pentru noi ceilalti.
Nu incearca sa fie la moda, nu vor sa tina pasul cu viata, sunt in afara ei, au pacalit-o pentru un timp si profita de anii astia in care viata i-a abandonat parca pe un teren neutru ocupata cu altele.
Au bratele inca puternice batranii astia, iar nepotii lor adora sa-i stranga de mana in timp ce traverseaza strada dinspre scoala inspre masina.
Mereu m-am intrebat care e secretul acestor oameni. Batranetea ne da adesea fiori. Si aici nu ma refer la batranetea grea si bolnava care lasa urme adanci in oameni. Nu. Vorbesc despre imbatranirea aceea care-i transforma adesea pe oameni in personaje libidinoase care se agata de viata cu orice pret.
Batranii, barbati sau femei care parca duc cu ei o pancarta nevazuta pe care scrie "SUNT TANAR.DACA NU SE VEDE E O GRESEALA".
E genul de oameni cu miscari voit sprintare, care forteaza o sprinteneala prost mimata, vorbesc in jargonul tinerilor pentru ca e la moda si tin partea tineretului in discutii ca si cum asta ar fi un pasaport catre intoarcerea in timp.
E un soi de demonstratie a vitalitatii in comportamentul acestor oameni care de multe ori ii face ridicoli, cum ridicola e si incercarea de a masca trecerea timpului. Esarfa bine stransa peste gatul cu pielea creponata sau vopseaua de par. Nu-i condamn pe acesti oameni. Nu condamn pe nimeni care lupta sa ramana tinar. In definitiv e una dintre dramele mari ale Omului. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
Cred insa ca nu exista solutie mai buna pentru imbatranire decat aceea de a fi AUTENTIC. Dincolo de creme, geluri, vopsele, tratamente, enzime sau deviatii comportamentale, AUTENTIC inseamna ca proiectia ta despre tine se suprapune perfect peste cine esti tu cu adevarat la un moment dat in timp. Si asta e valabil si in sens invers. Cand suntem mici tindem sa nu-i acceptam in jurul nostru pe cei care vor sa arda etapele, care forteaza maturizarea. GAnditi-va la o fetita de paisprezece ani, machiata strident, intr-o tinuta business cu parul vopsit si o geanta mare sub brat, jongland pe mana cheile de la masina si declamand principii de business. Nu e o imagine tocmai placuta. Tocmai pentru ca propune o proiectie care nu se suprapune pe varsta ei reala, pe emotiile acelei varste.
Un om care se agata disperat de o proiectie a tineretii esueaza in acelasi mod. E ca si cum incearca sa indese unul intr-altul doua sabloane de plastic taiate diferit.
Sa fii autentic inseamna sa-ti ajustezi perceptia despre tine in timp real. Insa este cel mai dificil lucru de realizat pentru ca viata curge mult mai repede decat suntem dispusi sa acceptam. Sau sa percepem. Nu-mi ramane sa sper decat ca voi fi destul de intelept incat sa pot sa fac aceasta ajustare.
Sunt genul de oameni care-si arata varsta fara nicio problema, ca pe un soi de trofeu, ca si cum fiecare parte din ei spune "uite-ma, am ajuns aici, sunt intelept si relaxat, am trecut prin multe, dar inca stau drept". Sunt batranii aceia care poate ca si-au pierdut sotia acum cativa ani, dar nu vorbesc niciodata despre asta si tocmai misterul care-i invaluie ii face atat de atractivi pentru noi ceilalti.
Nu incearca sa fie la moda, nu vor sa tina pasul cu viata, sunt in afara ei, au pacalit-o pentru un timp si profita de anii astia in care viata i-a abandonat parca pe un teren neutru ocupata cu altele.
Au bratele inca puternice batranii astia, iar nepotii lor adora sa-i stranga de mana in timp ce traverseaza strada dinspre scoala inspre masina.
Mereu m-am intrebat care e secretul acestor oameni. Batranetea ne da adesea fiori. Si aici nu ma refer la batranetea grea si bolnava care lasa urme adanci in oameni. Nu. Vorbesc despre imbatranirea aceea care-i transforma adesea pe oameni in personaje libidinoase care se agata de viata cu orice pret.
Batranii, barbati sau femei care parca duc cu ei o pancarta nevazuta pe care scrie "SUNT TANAR.DACA NU SE VEDE E O GRESEALA".
E genul de oameni cu miscari voit sprintare, care forteaza o sprinteneala prost mimata, vorbesc in jargonul tinerilor pentru ca e la moda si tin partea tineretului in discutii ca si cum asta ar fi un pasaport catre intoarcerea in timp.
E un soi de demonstratie a vitalitatii in comportamentul acestor oameni care de multe ori ii face ridicoli, cum ridicola e si incercarea de a masca trecerea timpului. Esarfa bine stransa peste gatul cu pielea creponata sau vopseaua de par. Nu-i condamn pe acesti oameni. Nu condamn pe nimeni care lupta sa ramana tinar. In definitiv e una dintre dramele mari ale Omului. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
Cred insa ca nu exista solutie mai buna pentru imbatranire decat aceea de a fi AUTENTIC. Dincolo de creme, geluri, vopsele, tratamente, enzime sau deviatii comportamentale, AUTENTIC inseamna ca proiectia ta despre tine se suprapune perfect peste cine esti tu cu adevarat la un moment dat in timp. Si asta e valabil si in sens invers. Cand suntem mici tindem sa nu-i acceptam in jurul nostru pe cei care vor sa arda etapele, care forteaza maturizarea. GAnditi-va la o fetita de paisprezece ani, machiata strident, intr-o tinuta business cu parul vopsit si o geanta mare sub brat, jongland pe mana cheile de la masina si declamand principii de business. Nu e o imagine tocmai placuta. Tocmai pentru ca propune o proiectie care nu se suprapune pe varsta ei reala, pe emotiile acelei varste.
Un om care se agata disperat de o proiectie a tineretii esueaza in acelasi mod. E ca si cum incearca sa indese unul intr-altul doua sabloane de plastic taiate diferit.
Sa fii autentic inseamna sa-ti ajustezi perceptia despre tine in timp real. Insa este cel mai dificil lucru de realizat pentru ca viata curge mult mai repede decat suntem dispusi sa acceptam. Sau sa percepem. Nu-mi ramane sa sper decat ca voi fi destul de intelept incat sa pot sa fac aceasta ajustare.
marți, 8 februarie 2011
Ajutor pentru Cosmin
Nu e timp si nici nu stiu cum as putea sa prezint acest caz mai convingator. Asa ca las cuvintele mai seci sa lucreze in fiecare dintre voi si sa decideti ce veti face.
Cosmin Acatrini, un baiat de 27 de ani din Onesti, are nevoie de 50.000 de euro pentru o operatie de fistula traheala in Israel. Suma e mare, dar, cu cate un ajutor mic din partea fiecaruia, putem sa-l ajutam pe Cosmin sa revina la o viata normala. Acum nu poate manca si se hraneste printr-un tub cu mancare pasata.
Puteti citi despre Cosmin pe blogul lui. Tot acolo gasiti si modalitatile prin care il puteti ajuta pe Cosmin, dar va reamintesc si eu conturile in care puteti face donatii:
Banca Transilvania - Sucursala 1055 Onesti
Titular cont - Dorinela Acatrini
RON – RO 82 BTRL 0550 1201 R47896 XX
EUR – RO 57 BTRL 0550 4201 R47896 XX
Cosmin Acatrini, un baiat de 27 de ani din Onesti, are nevoie de 50.000 de euro pentru o operatie de fistula traheala in Israel. Suma e mare, dar, cu cate un ajutor mic din partea fiecaruia, putem sa-l ajutam pe Cosmin sa revina la o viata normala. Acum nu poate manca si se hraneste printr-un tub cu mancare pasata.
Puteti citi despre Cosmin pe blogul lui. Tot acolo gasiti si modalitatile prin care il puteti ajuta pe Cosmin, dar va reamintesc si eu conturile in care puteti face donatii:
Banca Transilvania - Sucursala 1055 Onesti
Titular cont - Dorinela Acatrini
RON – RO 82 BTRL 0550 1201 R47896 XX
EUR – RO 57 BTRL 0550 4201 R47896 XX
miercuri, 2 februarie 2011
Trenul accelerat... Sinaia, Poiana Tapului, Busteni, Azuga, Predeal, Brasov!
Se apropie cantarea de la Busteni. Sambata, partieeee! Pardon, am vrut sa spun pe partie. Ora fixa de incepere e inca o necunoscuta pentru ca trebuie sa ne sincornizam cu Campionatul Mondial de Escalada. Tare, nu? Am o singura problema. Cum naiba ma dezbac io la bustu' gol daca-s - 10 grade. Glumesc! Probabil ca o sa mai fie o stire de tabloid: Tudor Chirila isi pune problema cum sa se dezbrace pe scena in conditiile gerului din ultimele zile. Nu, prea lung. Tudor Chirila speriat de ger, nu vrea sa se mai dezbrace. Si asta-i prea lunga. Tudor Chirila speriat de ger si dezbracat. Nu e bine. Chirila, ger, dezbracat. Nu. Chirila, gol. Si uite asa am ajuns copywriter de tabloide.
Dar sa revenim la oile noastre. Busteni, 5 februarie, sambata, intre 17 si 19, Vama urca pe scena si contribuie la incalzirea globala!!!!
Dar sa revenim la oile noastre. Busteni, 5 februarie, sambata, intre 17 si 19, Vama urca pe scena si contribuie la incalzirea globala!!!!
marți, 1 februarie 2011
Mica expozitie alb negru. Studiu de om.
Am primit acordul lui Andrei Runcanu ( actor) de a publica o parte din pozele de la ultima sedinta foto pe care am facut-o impreuna. Rezultatul, mai jos.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)