1. De ce se insista cu infiintarea unei Sectii specializate de anchetare a magistratilor?
Nu pentru a se eficientiza cercetarea penală în cauzele în care sunt aduse acuzații penale magistraților, ci pentru că se doreşte crearea unei unități, care ar putea fi folosită punctual împotriva unui judecător sau procuror „incomod”. Să ne amintim că şi în privinţa SIPA s-a susţinut că a fost creată pentru “protecţia magistraţilor”, însă, în fapt, a fost structură de spionaj, stocând informaţii despre viaţa privată a magistraţilor, cu scopul de a fi utilizate împotriva acestora. De asemenea, secția specială ar putea prelua toate cauzele de corupție care implica magistrati. E usor sa faci o plangere penala unui magistrat in orice dosar in care este cercetat pentru coruptie un politician si dosarul va merge la sectia speciala. Practic, DNA va fi slabit major.
2. Dispozitia referitoare la obligația magistraților ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă și executivă – reprezintă o formă de reducere la tăcere a corpului magistraţilor. Termenul de ”defăimare” presupune atâtea sensuri în Dicționarul explicativ al limbii române încât, în plan juridic, este un concept imprevizibil și imprecis definit, ceea ce va permite legislativului şi executivului să formuleze sesizări împotriva unui magistrat care, în exercitarea atribuţiilor, face aprecieri asupra conduitei unei autorități a statului. Spre exemplu, într-o hotărâre judecătorească sau într-un act de urmărire penală judecătorul sau procurorul face aprecieri asupra conduitei nelegale, ilicite sau abuzive a unei autorități sau a unui reprezentant al acesteia. Teama de sancțiuni poate avea un efect descurajator pentru judecători în a-și exprima punctele de vedere cu privire la alte instituții publice sau politici publice. Un magistrat temător nu este un magistrat independent.
3. Pensionarea la 20 ani vechime numai în funcția de judecător sau procuror - în jur de 2000 de magistrați, care se află la apogeul profesional, ar putea părăsi imediat sistemul (inclusiv 90% dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție), prin coborârea pragului acordării pensiei de serviciu și în condițiile în care cuantumul acesteia depășește deja substanțial indemnizațiile magistraților aflați în activitate. La 42 de ani un judecător sau procuror va fi proaspăt pensionar. Cine va mai judeca dosarele de mare corupţie dacă 90% dintre judecătorii ÎCCJ se vor pensiona? Scopul acestei dispoziţii este vulnerabilizarea sistemului judiciar.
Dacă 2000 de magistrati părăsesc sistemul, dosarele vor rămâne în nelucrare. Dosarele penale de mare corupție riscă să de prescrie. Se încearcă “mituirea” magistraților cu pensii cu 30% mai mari decât indemnizațiile primite ca judecători sau procurori în activitate.
O politică similară în cazul poliției a avut rezultate dezastruoase. La acest moment, în poliţie, se fac incadrări din sursă extrernă. “Peste noapte”, persoane care nu au minime cunoştinte juridice ajung poliţişti.
4. Corpul magistraților va putea fi controlat prin șeful Inspecției Judiciare, iar magistrații procurori își vor pierde independența, devenind simpli executanți ai dispozițiilor conducătorilor parchetelor, și, implicit, ai dispozițiilor ministrului justiției.
5. Înlăturarea oricărei forme de concurs/examen meritocratic în vederea promovării (inclusiv în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție). Va promova cine trebuie, pe baza unei “evaluări”. Ne dorim magistraţi nepregătiţi profesional ? Pentru a opri magistratii tineri, pregatiti sa lupte impotriva coruptiei, vor sa limiteze posibilitatea acestora de a promova. Este evident ca promovarea in baza unei evaluari nu este una transparenta. Vor promova cei pregatiti sa asculte ordine si sa dea solutii dupa cum li se dicteaza, cei ajunşi in magistratura cu interviuri in trecut. Nu sunt multi, dar sunt suficienti pentru a fi asigurate solutiile in dosare importante. Va scăpa cine trebuie sa scape.
6. Dispoziţiile privind revenirea în magistratură, fără examen, a persoanelor care au ocupat minim 10 ani funcția de judecător sau procuror. Un magistrat care optează pentru un alt sistem, din motive financiare (pentru avocatură), politice sau din orice alte motive, trebuie să își asume consecințele deciziei sale.
O astfel de poartă deschisă înspre sistemul magistraturii deschide și posibilitatea jonglării cu intrări și ieșiri din sistem, fundamentate pe alte considerente decât cel profesional și avându-se în vedere și alte interese decât cele ale sistemului de justiție. Un magistrat poate lua o pauză de la incompatibilități pentru a-și spori substanțial veniturile în avocatură sau prin alte metode, lipsit de constrângeri, sau pentru a-și dobândi glorie și sistem de relații politice.
La ce sa ne asteptam de la un magistrat care a optat sa paraseasca sistemul temporar pentru a avea o functie politica?
7. Înlăturarea fără temei a unor atribuţii ale Președintelui României în procedura de numire în funcțiile de conducere de la instanța supremă ori în funcțiile de conducere de rang înalt de la nivelul PICCJ, DNA și DIICOT - goleşte de conținut atribuţiile Președintelui. Dreptul Președintelui statului de a refuza, motivat, propunerile venite de la CSM reprezintă o garanție suplimentară că se păstrează independența justiției.
Presedintele este cel care echilibreaza puterile statului și mediază între ele. Se tinde la a inlatura un element de echilibru pentru a putea fi uşor controlate numirile in funcţii importante ale sistemului judiciar.
8. Norme imprevizibile sau deficitare în materia răspunderii materiale a judecătorilor și procurorilor. Textele sunt în continuare neclare (se vorbește despre ”drepturi absolute”, ”încălcarea în mod vădit incontestabil a normelor de drept material sau procesual”, termeni juridici impreciși), şi dau naștere unor interpretări tendențioase împotriva magistraților. Textul adoptat introduce în ecuație Inspecția Judiciară, care întocmește un raport consultativ, neatacabil în instanță, esențial pentru exercitarea acțiunii în regres. Or, imposibilitatea contestării pe cale judiciară a unui act al Inspecției Judiciare ce produce consecințe extreme asupra carierei unui magistrat este inadmisibilă.
Totodată, Ministerul Finanțelor Publice realizează o proprie evaluare asupra gravei neglijențe sau a relei credințe cu care ar fi acționat un judecător sau procuror, aspect care afectează inependența justiției. Legarea erorii judiciare de perspectiva modului de desfăşurare a procedurii [lipsa de celeritate, amânări, redactarea cu întârziere a hotărârii], așa cum s-a sugerat prin Decizia nr.45 din 30 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională României, este nepotrivită. Pentru durata procedurilor judiciare, culpa aparține frecvent puterii legislative, având în vedere normele de procedură inflexibile, de natură să prelungească soluţionarea litigiilor, fie prin mecanismul casărilor succesive cu trimitere spre rejudecare, fie prin soluţiile de amânare/suspendare a judecăţii impuse de necesitatea respectării normelor de procedură. Din nou se pune presiune asupra magistratilor.
Nu se ia in considerare ca nu orice dosar poate fi redactat in 30 zile (sunt dosare care au sute, mii de volume), intarzierile sunt determinate de legislatia proastă in 90% dintre cazuri. Acestea sunt dovezi că Parlamentul incearca sa facă din orice abatere de la norme o abatere disciplinara.
Ar fi bine ca oamenii sa stie ca magistratii isi asuma de foarte multe ori raspunderea si, prin interpretare, ajung sa suplineasca lipsurile legilor. Legile sunt foarte multe si foarte proaste. Daca ar fi aplicate asa cum sunt scrise, solutiile ar fi dezastruoase. Ar mai trebui sa se stie ca exista mii de legi, ordonante de urgenta, ordonante, hotarari de guvern, protocoale, regulamente etc si că nimeni nu are cum sa le stie pe toate.