DACA AM AVEA CURAJ SA MARTURISIM...AR FI MAI SIMPLU?
...daca am avea curaj sa marturisim sincer si curat cele mai asunse temeri, frustrari,fantezii, fantasme, ar fi mai usor? cat din ce ascundem ne face mai rai? ....IN CURAND...
Nu e atat de simplu. Uneori frustrarile sau temerile noastre sunt rezultatul unei perceptii gresite. Le exprimi, vezi consecintele, si ulterior poti realiza ca greseala era a ta... Eu cred ca daca ai capacitatea de a intelege, ceea ce ascunzi nu te face mai rau. Te face mai complex :):)
sa marturisim, da....dar: cui? asta cred ca ar trebui sa fie parte importanta din intrebare....am observat ca putem vorbi despre noi, despre cele mai groaznice temeri si fantezii cu un strain. un strain de 5 minute. e de ajuns.... intreaba-ma ceva...si-ti voi raspunde...de ce?...pentru ca nu te cunosc, nu poti sa ma judeci, nu poti sa ma atingi, nici cu vorba, nici cu "ochii" e simplu putem marturisi, dar nu cui trebuie, pentru ca s-ar putea sa ramanem singuri...si cine isi doreste asta? de aceea exista,...altcineva....chiar si pentru 60 de minute. poti marturisi o viata.
Ce sa marturisim, Tudor? Ca am ajuns experti in arta manipularii si stim exact ce sa spunem si cand, ca surprizele sunt din ce in ce mai putine, ca am ajuns sa fim constienti de lumea inconjuratoare,ca visele mor incet incet si astfel si odata cu ele si sufletul nostru, ca speranta incepe sa paleasca, ca ne-am prins singuri intr-o plasa de paianjen...ce putem oare marturisi?Ca deja lumea noastra s-a micsorat din ce in ce mai mult....ca ne uitam inapoi si nu intelegem unde ne-a lipsit curajul de-a lua o hoatarare ...ca timpul trece si parca doar asta ne-a mai ramas sa-l privim cum trece...ce putem oare sa marturisim? Ca suntem constienti ca devenim din ce mai ce mai interesati numai de ce castigam si am uitat sa dam, sau poate ca am dat si nu am primit nimic si nu mai stim sa facem asta? Nu stiu cat din ce ascundem ne face mai rai, stiu ca doar sa ascunzi e rau...si stiu ca incet inceta scund din ce in ce mai mult, stiu ca ma ascund din ce in ce tot mai mult.
MARTURISESC:ca pentru mine blogul asta e o scapare. Dimineata m-am obisnuit inainte sa intru in vartejul zilei sa incep sa citesc tot ce se scrie...daca cei care ma cunosc ar sti asta ar foarte mirati. Eram odata papusica, acum sunt scorpia,dar nimeni nu stie si nimeni nu va afla ca o singura voce ma face sa zambesc cand ma apuca furiile. Poate ca o sa zambesti sarcastic cand o sa citesti aceste randuri, imun deja la astfel de mesaje, dar sa stii ca si eu ma intreb oare de ce. Recunosc ca am incercat de nenumarate ori sa ma detasej ...dar in fiecare dimineata deschid laptopul nerabdatoare sa citesc.
M-as declara un om fericit daca as putea marturisi tot ce am pe suflet ,toate visele, nebuniile, toate sperantele frante, toate basmele tesute in sufletul de copil... Ar fi bine daca as putea sa exprim tot ce simt in fiecare clipa a existentei mele , ar fi bine daca as putea spune intotdeauna adevarul... Dar adevarul doare de multe ori si nu vreau sa ii ranesc pe cei din jurul meu. Cred ca daca as spune intotdeauna ce am pe suflet ar suferi prea multa lume. Poate ca uneori e mai bine sa iti reprimi sentimentele si sa lasi lucrurile asa cum sunt ele. Numai ca toate se aduna in suflet zi de zi pana cand ajung sa te sufoce... si nu e bine. De ce de multe ori e mai usor sa vorbesti cu un strain decat cu o persoana draga ,de ce e asa de greu sa spui ce simti cu adevarat celor din jur ,de ce e greu sa iti asumi propriile sentimente,sperante, vise? E mai usor sa ne ascundem , sa fugim de propriile temeri in loc sa le facem fata... E mai usor sa ne ingropam dorintele decat sa incercam sa le implinim... In fiecare zi mai ingropam cate un vis, cate o speranta, cate o fantezie... si astfel ajungem sa construim o fortareata de piatra in jurul sufletului nostru.
citeam comentariile de pe aici gandindu-ma ce sa scriu si eu ... Alchiri mi-a dat o idee haioasa, ca un joc, fiecare sa marturiseasca ceva :) - cum zicea Tudor, o fantezie, o frustrare, orice ... si asa majoritatea nu ne cunoastem ... poate ca asa ne mai eliberam!
Marturisesc ca ma ingrozeste atat de tare ideea de a naste un copil incat ma gandesc la adoptie ca la singura modalitate de a avea un copil...marturisesc ca mi-e atat de teama de moarte ca simt ca ma sufoc numai cat ma gandesc ca cei dragi mie pot muri.... Si ...recunosc ca multe din gandurile mele nici nu le pot pune pe hartie (daramite sa le spun cuiva)din cauza ca astfel...parca... chiar sunt reale... Si chiar sunt de parere ca unele ganduri, unele dorinte sau temeri... e mai bine sa ramana ascunse celorlalti...
Eu cred ca ne-am simti pustiiti...Mi se pare in firea lucrurilor sa am unele lucruri pe care sa le tin numai pentru mine...asta imi da identitate...Oare daca am spune tot si toata lumea ar sti orice nu ne-am amesteca cumva intre noi gandurile, sentimentele, frustrarile ?
Suntem constienti de rautatea noastra atunci cand ascundem. Dosirea asta urata care ne incarca, fuga de noi insine, miciuna spusa celor dragi - nu sunt de fapt reactiile nostre la raul din jur?! Nu e teama ca am fi rastigniti social pentru ceea ce suntem de fapt?
Ma gandesc la toate piesele de teatru in care o simpla marturisire ar pune capat conflictelor. De ce personajele nu spun ceea ce au de spus? Asa a vrut dramaturgul sau sunt oglinda noastra?
Si daca am marturisi totul, oare ceilalti ne-ar intelege? Am gasi cuvintele potrivite pt. a exprima ceea ce simtim? Comunicam pt. a ne atinge obiectivele, raspunsurile celorlalti ne arata in ce masura am reusit si in functie de ele putem sa ne schimbam strategiile, sa reformulam, sa corectam...
Si daca am marturisi totul, unde ar mai fi misterul?
A fost o vreme cand practicam sinceritatea cu rigurozitate ... ma simt atat de bine cand pot sa spun ce simt si ce gandesc, chiar daca uneori ranesc pe cei din jur... Insa este un lux cu un pret prea mare. Cel putin pentru mine, a fi eu de la un capat la altul nu e simplu - practica sinceritatii nu m-a slefuit suficient .. inca zgarii. Sinceritatea este o virtute pentru rasfatatii sortii.
bla bla, suntem experti in arunca vina...oriunde...la oricine in curte...mama e de vina, pentru ca nu m-a invatat sa comunic, sa fiu libera, vecina de la parter e de vina, dzeu stie de ce....toti din jurul meu sunt de vina oare? noi suntem de vina......putem da, si dam, vina pe societate, pe reguli, nu?
Sunt de acord ca unele lucruri le poti spune cu mai multa usurinta unui strain pt ca nu are prejudecata a ceea ce ai fost cu 5 minute inainte, dar pt mine lucrurile functioneaza altfel, eu ii spun tot omului pe care il iubesc, poate parea un act egoist pt ca ii pun lui in carca poverile mele, dar pt mine e un fel de catharsis si drept dovada ca functioneaza aceasta sinceritate extrema el este sotul meu azi si avem un bebe impreuna.
sa marturisim.. asa cum fac toti copiii pana cand invata sa minta? mi se pare ca toti devenim rai dupa ce uitam cum sa mai fim copii.. ce ne face sa fim rai, lipsa de prejudecati de pana la cinci ani, sau fapul ca invatam sa mintim? ce ne face si mai rai, sa fie propria rautate, care se ascunde in noi cu timpul? sau ne face rai tocmai rautatea celor din jur? cand incepem sa fim rai? copiii sunt rai?
..dar ce inseamna a fi rau? chiar ce inseamna?... cum ar fi oare sa spunem in fiecare moment ce simtim, ce gandim? ..asa cum povestesc batranii despre tot ce ii doare, fiecare os demn de a fi povestit, si fiecare incheietura isi are povestea ei.. am deveni neinteresanti, plictisitori? ne-ar asculta cineva?
... cred ca fiecare marturiseste candva. Rabufneste. La un pahar in plus, in fata celor dragi, in fata unui strain. Vrea doar sa scape de povara sau sa-si strige bucuria, nici nu-i pasa daca este ascultat. Se simte bine, liber, vulnerabil (?! => conteaza si cui marturisesti) dar poate ca ceilalti nu vor sa-l asculte sau isi deschid si ei sufletul si vocile lor ii acopera propriul glas. Devenim egoisti, vorbim mai tare pt. a ne face auziti, vorbim prea mult... Si ma mai mir cum iau nastere filmele de groaza :p
Cz: marturiseste dar tine cont de ascultator, nu-l impovara pe el.
Aproape toti marturisim pt k nu suntem destul de puternici sa tinem in noi suferinta si teama. De cate ori nu ne trezim marturisind doar k s ne vedem compatimitzi, intzelesi si consolatzi ...? este natura omeneasca... si de multe ori asi vrea sa scap de omenescul din mine..:(
Cred ca din momentul in care venim pe lumea asta suntem frustrati. Incepem viata cu un scancet, apoi plangem, ne adaptam incetul cu incetul si cu fiecare moment mai adaugam o frustrare pana incepem sa intelegem ca de fapt viata toata e o frustrare. Important e sa acceptam frustrarile, sa le intelegem ca facand parte din insasi viata, sa nu ne doboare , sa le marturisim pentru a ne elibera de ele, dar intr-adevar sa stim cui le marturisim pentru a nu –l impovara. Un prieten imi spunea ca cel mai bine e sa le constientizezi si sa le depasesti. Sa te accepti asa si sa incerci sa ierti si sa dai frau liber sentimentelor. Acum pentru ca am reusit ca mare parte dintre ele sa mi le asum si sa le domin, am devenit mai buna. Frustrarea naste in cei ce le provoaca un efect de bumerang: vinovatie si umilinta. O singura intrebare mai am: daca iubim sincer din toata fiinta si asta se poate sa fie o singura data in viata si nu avem curajul sa marturisim, asta devine FRUSTRARE? Sa asteptam ca intr-o poveste sa apara printul pe un cal alb? Cheia este sa ramai mereu copil in suflet, sa ai vise carora sa le dai aripi si lumea iti va parea de basm.
Cata ipocrizie este in lume!Traim intr-o lume cladita pe minciuna.Ai privit oare atent in jur sa vezi cati egoisti mincinosi sunt in jurul tau?Trecem mereu grabiti si orbi si surzi la ce ne inconjoara.Oare o fi bine ,o fi rau ? Numai dumnezeu stie....Nu e ora bilantului,nu e revelion,nu e anul nou si totusi hai sa tragem linie si sa vedem cum stam....Sa numaram cate alegeri proaste am facut,la cate am renuntat,cate bucurii au trecut pe langa noi?hei...Acum degeaba ne plangem de mila si spunem ca viata ne trateaza nu stiu cum ....pana la urma stim cu totii ca suferim doar din cauza alegerilor pe care noi singuri le facem!Asa ca de maine o sa fiu buna,si oare viata cum va fi....?????
problema se pune si invers... cine naiba ar avea chef si timp sa ne afle cu totul? asa ca ne imbracam. ne fardam. ne educam. ne cacam pe noi ca sa nu ne cacam pe altii. ne constringem sa facem bradul in fiecare an cu aceleasi globuri plus alte citeva noi. ne admiram iubitii/iubitele pentru cit sint de frumosi/frumoase pentu ca daca n ar fi asa ar insemna ca am ales prost... si uite asa supravietuim placut. de ce am strica bunatate de ordine?
Exista in noi gradini secrete, si ingerii acolo sunt in soapta. E locul cel mai dureros din noi, locul care doare cel mai mult. Si durerile nu se nasc numai din nefericiri. Ci si din asteptari. Din dorul imens de fericiri trecute...sau poate netraite inca, doar imaginate sau presimtite, sau dorite si atat. Intr-un sarut ar putea sta intreaga mea gradina. Fara cuvinte. Trairi. Trairile mele.
Daca am avea curaj sa marturisim...am fi liberi, sau am fi pe cale sa descoperim gustul real al libertatii...
RăspundețiȘtergereNu e atat de simplu. Uneori frustrarile sau temerile noastre sunt rezultatul unei perceptii gresite. Le exprimi, vezi consecintele, si ulterior poti realiza ca greseala era a ta...
RăspundețiȘtergereEu cred ca daca ai capacitatea de a intelege, ceea ce ascunzi nu te face mai rau. Te face mai complex :):)
sa marturisim, da....dar: cui?
RăspundețiȘtergereasta cred ca ar trebui sa fie parte importanta din intrebare....am observat ca putem vorbi despre noi, despre cele mai groaznice temeri si fantezii cu un strain. un strain de 5 minute. e de ajuns....
intreaba-ma ceva...si-ti voi raspunde...de ce?...pentru ca nu te cunosc, nu poti sa ma judeci, nu poti sa ma atingi, nici cu vorba, nici cu "ochii"
e simplu
putem marturisi, dar nu cui trebuie, pentru ca s-ar putea sa ramanem singuri...si cine isi doreste asta?
de aceea exista,...altcineva....chiar si pentru 60 de minute. poti marturisi o viata.
Ce sa marturisim, Tudor? Ca am ajuns experti in arta manipularii si stim exact ce sa spunem si cand, ca surprizele sunt din ce in ce mai putine, ca am ajuns sa fim constienti de lumea inconjuratoare,ca visele mor incet incet si astfel si odata cu ele si sufletul nostru, ca speranta incepe sa paleasca, ca ne-am prins singuri intr-o plasa de paianjen...ce putem oare marturisi?Ca deja lumea noastra s-a micsorat din ce in ce mai mult....ca ne uitam inapoi si nu intelegem unde ne-a lipsit curajul de-a lua o hoatarare ...ca timpul trece si parca doar asta ne-a mai ramas sa-l privim cum trece...ce putem oare sa marturisim? Ca suntem constienti ca devenim din ce mai ce mai interesati numai de ce castigam si am uitat sa dam, sau poate ca am dat si nu am primit nimic si nu mai stim sa facem asta? Nu stiu cat din ce ascundem ne face mai rai, stiu ca doar sa ascunzi e rau...si stiu ca incet inceta scund din ce in ce mai mult, stiu ca ma ascund din ce in ce tot mai mult.
RăspundețiȘtergereMARTURISESC:ca pentru mine blogul asta e o scapare. Dimineata m-am obisnuit inainte sa intru in vartejul zilei sa incep sa citesc tot ce se scrie...daca cei care ma cunosc ar sti asta ar foarte mirati. Eram odata papusica, acum sunt scorpia,dar nimeni nu stie si nimeni nu va afla ca o singura voce ma face sa zambesc cand ma apuca furiile. Poate ca o sa zambesti sarcastic cand o sa citesti aceste randuri, imun deja la astfel de mesaje, dar sa stii ca si eu ma intreb oare de ce. Recunosc ca am incercat de nenumarate ori sa ma detasej ...dar in fiecare dimineata deschid laptopul nerabdatoare sa citesc.
RăspundețiȘtergereM-as declara un om fericit daca as putea marturisi tot ce am pe suflet ,toate visele, nebuniile, toate sperantele frante, toate basmele tesute in sufletul de copil... Ar fi bine daca as putea sa exprim tot ce simt in fiecare clipa a existentei mele , ar fi bine daca as putea spune intotdeauna adevarul... Dar adevarul doare de multe ori si nu vreau sa ii ranesc pe cei din jurul meu.
RăspundețiȘtergereCred ca daca as spune intotdeauna ce am pe suflet ar suferi prea multa lume. Poate ca uneori e mai bine sa iti reprimi sentimentele si sa lasi lucrurile asa cum sunt ele. Numai ca toate se aduna in suflet zi de zi pana cand ajung sa te sufoce... si nu e bine.
De ce de multe ori e mai usor sa vorbesti cu un strain decat cu o persoana draga ,de ce e asa de greu sa spui ce simti cu adevarat celor din jur ,de ce e greu sa iti asumi propriile sentimente,sperante, vise?
E mai usor sa ne ascundem , sa fugim de propriile temeri in loc sa le facem fata... E mai usor sa ne ingropam dorintele decat sa incercam sa le implinim...
In fiecare zi mai ingropam cate un vis, cate o speranta, cate o fantezie... si astfel ajungem sa construim o fortareata de piatra in jurul sufletului nostru.
citeam comentariile de pe aici gandindu-ma ce sa scriu si eu ... Alchiri mi-a dat o idee haioasa, ca un joc, fiecare sa marturiseasca ceva :) - cum zicea Tudor, o fantezie, o frustrare, orice ... si asa majoritatea nu ne cunoastem ... poate ca asa ne mai eliberam!
RăspundețiȘtergereMarturisesc ca ma ingrozeste atat de tare ideea de a naste un copil incat ma gandesc la adoptie ca la singura modalitate de a avea un copil...marturisesc ca mi-e atat de teama de moarte ca simt ca ma sufoc numai cat ma gandesc ca cei dragi mie pot muri....
RăspundețiȘtergereSi ...recunosc ca multe din gandurile mele nici nu le pot pune pe hartie (daramite sa le spun cuiva)din cauza ca astfel...parca... chiar sunt reale...
Si chiar sunt de parere ca unele ganduri, unele dorinte sau temeri... e mai bine sa ramana ascunse celorlalti...
Eu cred ca ne-am simti pustiiti...Mi se pare in firea lucrurilor sa am unele lucruri pe care sa le tin numai pentru mine...asta imi da identitate...Oare daca am spune tot si toata lumea ar sti orice nu ne-am amesteca cumva intre noi gandurile, sentimentele, frustrarile ?
RăspundețiȘtergereSuntem constienti de rautatea noastra atunci cand ascundem. Dosirea asta urata care ne incarca, fuga de noi insine, miciuna spusa celor dragi - nu sunt de fapt reactiile nostre la raul din jur?! Nu e teama ca am fi rastigniti social pentru ceea ce suntem de fapt?
RăspundețiȘtergereMa gandesc la toate piesele de teatru in care o simpla marturisire ar pune capat conflictelor. De ce personajele nu spun ceea ce au de spus? Asa a vrut dramaturgul sau sunt oglinda noastra?
RăspundețiȘtergereSi daca am marturisi totul, oare ceilalti ne-ar intelege? Am gasi cuvintele potrivite pt. a exprima ceea ce simtim? Comunicam pt. a ne atinge obiectivele, raspunsurile celorlalti ne arata in ce masura am reusit si in functie de ele putem sa ne schimbam strategiile, sa reformulam, sa corectam...
Si daca am marturisi totul, unde ar mai fi misterul?
A fost o vreme cand practicam sinceritatea cu rigurozitate ... ma simt atat de bine cand pot sa spun ce simt si ce gandesc, chiar daca uneori ranesc pe cei din jur... Insa este un lux cu un pret prea mare. Cel putin pentru mine, a fi eu de la un capat la altul nu e simplu - practica sinceritatii nu m-a slefuit suficient .. inca zgarii. Sinceritatea este o virtute pentru rasfatatii sortii.
RăspundețiȘtergerehai sa fim seriosi, pardon, serioase:)
RăspundețiȘtergerebla bla, suntem experti in arunca vina...oriunde...la oricine in curte...mama e de vina, pentru ca nu m-a invatat sa comunic, sa fiu libera, vecina de la parter e de vina, dzeu stie de ce....toti din jurul meu sunt de vina
oare?
noi suntem de vina......putem da, si dam, vina pe societate, pe reguli, nu?
oare ce ar spune un barbat, totusi...
Sunt de acord ca unele lucruri le poti spune cu mai multa usurinta unui strain pt ca nu are prejudecata a ceea ce ai fost cu 5 minute inainte, dar pt mine lucrurile functioneaza altfel, eu ii spun tot omului pe care il iubesc, poate parea un act egoist pt ca ii pun lui in carca poverile mele, dar pt mine e un fel de catharsis si drept dovada ca functioneaza aceasta sinceritate extrema el este sotul meu azi si avem un bebe impreuna.
RăspundețiȘtergeresa marturisim.. asa cum fac toti copiii pana cand invata sa minta?
RăspundețiȘtergeremi se pare ca toti devenim rai dupa ce uitam cum sa mai fim copii..
ce ne face sa fim rai, lipsa de prejudecati de pana la cinci ani, sau fapul ca invatam sa mintim?
ce ne face si mai rai, sa fie propria rautate, care se ascunde in noi cu timpul?
sau ne face rai tocmai rautatea celor din jur?
cand incepem sa fim rai?
copiii sunt rai?
..dar ce inseamna a fi rau?
RăspundețiȘtergerechiar ce inseamna?...
cum ar fi oare sa spunem in fiecare moment ce simtim, ce gandim? ..asa cum povestesc batranii despre tot ce ii doare, fiecare os demn de a fi povestit, si fiecare incheietura isi are povestea ei..
am deveni neinteresanti, plictisitori? ne-ar asculta cineva?
... cred ca fiecare marturiseste candva. Rabufneste. La un pahar in plus, in fata celor dragi, in fata unui strain. Vrea doar sa scape de povara sau sa-si strige bucuria, nici nu-i pasa daca este ascultat.
RăspundețiȘtergereSe simte bine, liber, vulnerabil (?! => conteaza si cui marturisesti) dar poate ca ceilalti nu vor sa-l asculte sau isi deschid si ei sufletul si vocile lor ii acopera propriul glas. Devenim egoisti, vorbim mai tare pt. a ne face auziti, vorbim prea mult...
Si ma mai mir cum iau nastere filmele de groaza :p
Cz: marturiseste dar tine cont de ascultator, nu-l impovara pe el.
Aproape toti marturisim pt k nu suntem destul de puternici sa tinem in noi suferinta si teama. De cate ori nu ne trezim marturisind doar k s ne vedem compatimitzi, intzelesi si consolatzi ...? este natura omeneasca... si de multe ori asi vrea sa scap de omenescul din mine..:(
RăspundețiȘtergereCred ca din momentul in care venim pe lumea asta suntem frustrati. Incepem viata cu un scancet, apoi plangem, ne adaptam incetul cu incetul si cu fiecare moment mai adaugam o frustrare pana incepem sa intelegem ca de fapt viata toata e o frustrare. Important e sa acceptam frustrarile, sa le intelegem ca facand parte din insasi viata, sa nu ne doboare , sa le marturisim pentru a ne elibera de ele, dar intr-adevar sa stim cui le marturisim pentru a nu –l impovara.
RăspundețiȘtergereUn prieten imi spunea ca cel mai bine e sa le constientizezi si sa le depasesti. Sa te accepti asa si sa incerci sa ierti si sa dai frau liber sentimentelor.
Acum pentru ca am reusit ca mare parte dintre ele sa mi le asum si sa le domin, am devenit mai buna. Frustrarea naste in cei ce le provoaca un efect de bumerang: vinovatie si umilinta.
O singura intrebare mai am:
daca iubim sincer din toata fiinta si asta se poate sa fie o singura data in viata si nu avem curajul sa marturisim, asta devine FRUSTRARE?
Sa asteptam ca intr-o poveste sa apara printul pe un cal alb?
Cheia este sa ramai mereu copil in suflet, sa ai vise carora sa le dai aripi si lumea iti va parea de basm.
AIRIAD
Cata ipocrizie este in lume!Traim intr-o lume cladita pe minciuna.Ai privit oare atent in jur sa vezi cati egoisti mincinosi sunt in jurul tau?Trecem mereu grabiti si orbi si surzi la ce ne inconjoara.Oare o fi bine ,o fi rau ? Numai dumnezeu stie....Nu e ora bilantului,nu e revelion,nu e anul nou si totusi hai sa tragem linie si sa vedem cum stam....Sa numaram cate alegeri proaste am facut,la cate am renuntat,cate bucurii au trecut pe langa noi?hei...Acum degeaba ne plangem de mila si spunem ca viata ne trateaza nu stiu cum ....pana la urma stim cu totii ca suferim doar din cauza alegerilor pe care noi singuri le facem!Asa ca de maine o sa fiu buna,si oare viata cum va fi....?????
RăspundețiȘtergereproblema se pune si invers...
RăspundețiȘtergerecine naiba ar avea chef si timp sa ne afle cu totul?
asa ca ne imbracam.
ne fardam.
ne educam. ne cacam pe noi ca sa nu ne cacam pe altii. ne constringem sa facem bradul in fiecare an cu aceleasi globuri plus alte citeva noi.
ne admiram iubitii/iubitele pentru cit sint de frumosi/frumoase pentu ca daca n ar fi asa ar insemna ca am ales prost... si uite asa supravietuim placut. de ce am strica bunatate de ordine?
Exista in noi gradini secrete, si ingerii acolo sunt in soapta. E locul cel mai dureros din noi, locul care doare cel mai mult. Si durerile nu se nasc numai din nefericiri. Ci si din asteptari. Din dorul imens de fericiri trecute...sau poate netraite inca, doar imaginate sau presimtite, sau dorite si atat.
RăspundețiȘtergereIntr-un sarut ar putea sta intreaga mea gradina. Fara cuvinte. Trairi. Trairile mele.