Ce frumos si adevarat spune Henry Miller despre America:
"In Europa, chiar cand orasele se modernizeaza, raman inca vestigii ale vechiului. In America, desi exista si aici vestigii, acestea sunt sterse, eradicate din constiinta, calcate in picioare, obliterate, anihilate din nou. Noul devine, de la o zi la alta, molia care roade tesatura vietii, nelasand nimic in loc, decat o gaura imensa. Nici macar un razboi nu poate aduce felul asta de pustiire si distrugere."
As adauga ca numai o cultura tanara poate da dovada de astfel de apetenta, incercand mereu "din goluri a se naste".
Europa are mult mai multe de oferit decat America, aici este dovada vie a trecutului care nu este inlaturat de imaginea gangsterilr sau zgarie nori, totul se completeaza reciproc.
RăspundețiȘtergereVotez pt Europa:)
Pe azi il inlocuieste maine dar pe ieri...nu-l mai aduce nimeni...
RăspundețiȘtergereAleksandr SOLJENITIN- Discursul de la Harvard.
RăspundețiȘtergere(Eroarea materialistă a gândirii moderne)
"Toată lumea acceptă că Vestul este cel care arată lumii calea către reuşita dezvoltării economice, chiar dacă în aceşti ultimi ani a putut fi serios zdruncinat de o inflaţie haotică. Cu toate astea, o mulţime de oameni din Vest nu sunt satisfăcuţi de societatea în care trăiesc. O desconsideră, sau o acuză că nu se situează la nivelul de maturitate cerut de umanitate. Şi mulţi se simt îndemnaţi să alunece spre socialism, ceea ce reprezintă o tentaţie falsă şi periculoasă. Nădăjduiesc că nimeni dintre cei prezenţi aici nu mă va suspecta că doresc să fac critica sistemului occidental în ideea de a sugera socialismul ca alternativă. Nici gând! Dat fiind că am cunoscut o ţară unde socialismul a fost pus în lucrare, nu mă voi pronunţa câtuşi de puţin pentru o asemenea alternativă [...]. Dar de aş fi întrebat invers, dacă aş putea propune Vestul, în stadiul său actual, ca model pentru ţara mea, aş da cu toată onestitatea un răspuns negativ. Nu, nu voi lua societatea voastră drept model de transformare pentru ţara mea. Bineînţeles o societate nu poate să rămână în abisurile anarhiei, cum este cazul ţării mele. Dar este la fel de înjositor pentru o societate să se complacă într-o stare fadă, lipsită de suflet, cum este cazul vostru. După ce a suferit vreme de decenii din pricina violenţei şi agresiunii, sufletul omenesc aspiră la lucruri mai înalte, mai arzătoare, mai pure decât cele oferite astăzi de stereotipiile unei societăţi masificate, modelate prin revoltătoarea invazie a publicităţii comerciale, prin abrutizarea venită prin intermediul televizorului şi printr-o muzică intolerabilă."
(Vestul la fel de materialist ca şi Estul)
"Cu toate astea, în tinerele democraţii, precum democraţia americană nou născută, toate drepturile individuale ale omului se întemeiază pe credinţa că omul este o creatură a lui Dumnezeu. Altfel spus, libertatea este acordată individului condiţionat, supusă constant responsabilităţii sale religioase. Aceasta a fost moştenirea secolului trecut [XIX].
Toate limitările de acest fel s-au atenuat în Occident, unde a survenit o emancipare deplină, în pofida moştenirii morale a veacurilor creştine, cu miracolele lor de îndurare şi jertfă. Statele devin fără încetare din ce în ce mai materialiste. Occidentul a apărat cu succes şi chiar cu asupra de măsură drepturile omului, însă omul a văzut cum i se ofileşte de tot conştiinţa propriei responsabilităţi faţă de Dumnezeu şi de societate. În tot timpul ultimelor decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale a fost definitiv realizat, astfel încât lumea se găseşte într-o cruntă criză spirituală şi într-un impas politic. Iar toate izbânzile tehnicii, inclusiv cucerirea spaţiului, a Progresului atât de mult trâmbiţat, n-au reuşit să răscumpere mizeria morală în care a căzut veacul al XX-lea şi pe care nimeni nu a bănuit-o în veacul al XIX-lea."
"rabdare..."
RăspundețiȘtergereE normal ca Henry Miller sa spuna asta dupa ce a trait si in Europa iar la Paris a cunoscut-o pe cea care avea sa il bulverseze: "Anais, I only thought I loved you before; it was nothing like this certainty that's in me now. Was all this so wonderful only because it was brief and stolen? Were we acting for each other, to each other? Was I less I, or more I, and you less or more you? Is it madness to believe that this could go on? When and where would the drab moments begin?"
RăspundețiȘtergere