I love this life

Joi ma duc la teatru la ora zece, dupa o noapte in care am dormit putin. Repet pana la ora 14. Fug sa mananc. Vine Cosmin si ma ia. Mergem spre aeroport. E ora 15, avionul decoleaza la 17:20. E timp. Asta daca nu se sparge o teava la Baneasa. Record: 600 de metri intr-o ora jumate. Sa nu deviem. Ajung la avion. Ajung la Cluj. 18:40. Fug la hotel. Nu pot dormi. Interviu la 20:20. Fur doua ore de somn, totusi. Incalzire. Concert la 00:30. Este 2: 30 cand ies de pe scena si 3:20 cand intru in camera. Ma trezesc la 5:45. E vineri. E acum. Urmeaza sa aterizez la Buc la 7:45. Repetitie la teatru la ora 12:00, apoi avion catre Timisoara la 17:40. Probe de sunet la 20:00. Cantare la Timisoara 23:00 The Note. Avion a doua zi la 6:00. Repetitie la teatru la ora 12:00. Cantare la Pitesti la 19:30. Nunta bunului meu prieten Beiu la Bucuresti 1:00.

Ce-mi vine in minte? Rafalele de aer rece de la scara avionului, mainile celor o mie de oameni din Obsession care pareau aripi de porumbei luandu-si zborul intr-o piata mare, o stewardesa amabila care-mi ofera suc de rosii, cartela de la hotel, liftul, tricourile ude, nu mai am aer la Dumnezeu nu apare la stiri, fete fericite in public, sunt o papusa de carpa la final, sunt un globe trotter, sunt pe pilot automat, dar jur ca-mi place fiecare secunda din goana asta nebuneasca si sunt fericit ca nu trebuie sa merg la birou, zi de zi, sa am ceasca mea de cafea personalizata, un wallpaper cu vreo statiune exotica, sase birouri intr-o incapere mica, povestile de zi cu zi si tigara de pe hol din 50 in 50 de minute. Nu, nu e aroganta, pur si simplu asta nu e pentru mine, pentru mine e tristetea diminetilor ca s-a terminat si speranta unui de-a pururi nou inceput. I love this life. My life. Timisoara, sunt varza, dar ne vedem diseara cu zambetul pe buze.