Destinul destinului

Iubito, am imbratisat destine paralele.

Pe al nostru l-am lasat in strada, tremurand de frig. Camasa ta barbateasca, pantalonii mei de pijama, neras, duhnind a intrebari clocite si neterminare. Sta in mijlocul strazii, incapabil sa traverseze, ca un batran cu mintea inca tanara pe care l-a parasit vlaga.

Destinul nostru, iubito, a ramas in mijlocul strazii. Un copil pe care noi nu-l mai tinem de mana, caruia nu-i mai ciupim obrajii dolofani, pe care nu-l mai rasfatam cu orele tarzii in prezenta celor mari.

Un singur amanunt ne-a scapat: acolo, in mijlocul strazii, abandonat, al nimanui, prea ingrozit ca sa se poata sustrage, ar putea sa incurce circulatia in asa hal incat alte destine sa ajunga in aceeasi situatie generand un ambuteiaj oribil.

Ar fi fost de datoria noastra sa-l omoram, iubito, inainte sa imbratisam in sila destine paralele. Din spirit civic, din respect fata de traficul si destinele altora, din consideratie pentru noi insine si pentru ceea ce ne-a facut candva sa radem la aceleasi glume.
.....................................................

Recomandare: daca intalniti pe strada destine abandonate, incapabile de a se misca, faceti un efort si ajutati-le sa traverseze. Eventual, incercati sa le plasati langa vreun cos de gunoi. Nu le priviti in ochi si nu va lasati prada vreunui sentimentalism ieftin. Gestul dumneavoastra sa ramana un simplu act de igiena urbana.

Va multumim.