Ganduri la Prohod

"Astazi s-a rastignit pe lemn cel ce a spanzurat pamantul peste ape". Asa tuna raspicat vocea preotului. Langa mine o femeie plangea mocnit. Nu stiu daca era o reactie la cele Douasprezece Evanghelii care marturiseau prin vocea parintelui si a cantaretilor chinul si sacrificiul lui Iisus sau pur si simplu pentru vreo drama care ii intuneca viata.

In apropierea prohodului ar trebui sa ne gandim la sacrificiul celui care a venit sa ne spele de pacate. Gandurile noastre acolo trebuie trimise. E insa greu. Sa te ridici deasupra problemelor, dramelor sau tragediei personale e o forma de sacrificiu rar compatibila cu natura umana.

Vocea preotului suna raspicat. Rar si raspicat. Pilat s-a spalat pe maini. Iudeii au luat asupra lor. "Sangele lui sa fie asupra capetelor noastre si ale copiilor nostri." Imparatia lui Isus nu e din lumea asta. Intrebat de Pilat ce este adevarul Isus tace.

Toate astea se amesteca in capul meu deodata cu alte mii de franturi de cotidian care nu ma lasa in pace. An de an inteleg evangheliile altfel si sper ca undeva in mine se va produce o schimbare. Acea schimbare care sa ma ajute sa fac pace. Toti vrem sa facem pace. Mai ales femeia de langa mine care plange infundat.

"Imparatia mea nu este de pe lumea asta". Cu constiinta impacata si acest adevar in suflet Isus s-a urcat pe cruce biruind suferinta. Noi, ceilalti, am ramas sa speram la imparatia lumii lui Dumnezeu, scindati intre indoieli si credinta, intre obsesii cu neputinta de eliminat si radicale renuntari.

Nicaieri poate, drama umana nu e mai succint si mai bine enuntata ca in ultimele pagini ale lui Faust. Atunci cand Mefisto, desi in posesia sufletului il pierde in favoarea ingerilor veniti sa-l recupereze. Inainte de momentul mortii un dialog intre Faust si Grija inglobeaza toata eterna si impovarata cautare a fericirii care se dovedeste desertaciune. Ramane credinta ca principiu al supravietuirii:

Faust

Nerod cine-ntr-acolo cată,
închipuindu-şi că-n tărie
Fiinţe-asemeni lui să fie.
Rămîi în cercul tău, căci lumea
Pentru cel vrednic nu e mută.
Nevoie nu-i de-a hoinări prin veşnicie.
Ce-apropiat cunoşti, uşor cuprinzi.
Cutreieri astfel ziua pămînteană.
Din fire nu-ţi ieşi, dacă strigoi zăreşti.
Să-ţi afli chinul, fericirea-n-naintare,
Nemulţumit de clipă, de oricare.

Grija

Cel ce este-n a mea mînă,
Nu-i ajută lumea toată.
Soarele — lui nu-i răsare,
Nu-i apune niciodată.
Avînd simţuri luminoase,
Poartă înăuntru bezne,
Şi comori, oricîte are,
Linişte nu află lesne.
Fericirea, nenorocul
îl frămîntă prin tot locul.
Lîngă pîne, mană vie,
Flămînzeşte-n bogăţie.
Bucuriile şi cazna
Le amână pentru maine.
Grija lui e viitorul,
Ne-mplinit mereu rămâne.

In seara asta se canta Prohodul. Prohodul celui care a inceput. Prohodul celui fara de sfarsit. Cantam pentru moartea lui, cantam pentru noi. Cantam Prohodul...