Fata visurilor

Ma aflu pe Calea Victoriei chiar peste drum de Muzeul de istorie. E o zi in care vantul zboara peste Bucuresti si se strecoara printre blocuri, parsiv. Cand razbeste cu putere, cand se insinueaza molcom ca si cum ar vrea sa treaca neobservat. Dincolo de cheiul Dambovitei si intersectia cu Splaiul Independentei se afla un bloc turn. Pe bloc atarna o fata imbracata intr-o rochie de vara. Vantul se inghesuie navalnic in spatiul dintre bannerul pe care e imprimata fata asta intr-o rochie de vara si peretii gri ai blocului. Cearsaful prinde viata, fata incepe sa tremure, zambind. Pare atat de real incat raman suspendat cu privirea de zambetul ei. Insa repetitia zambetului ma trezeste curand din visare.

 Fata continua sa se zbata vesel, prizoniera ghidusiilor vantului. Corpul ei executa un dans dictat.
Ma gandesc la lupta asta acerba asupra controlului fanteziilor. In cateva secunde, un tremur de cearsaf, declanseaza un mecanism care porneste un film in care fara sa-ti dai seama esti personajul principal alaturi de o fata care ti-e aservita, nu? E ea fata fricilor tale, e fata care vindeca spasmele, e fata adevarului? Greu de spus. When you get what you want but not what you need...spune Coldplay. Ma gandesc ca merita sa te lupti ca sa afli cine esti. Ca sa nu cazi prada unui cearsaf care zambeste pentru ca foarte curand sa n-o mai faca..aici in viata reala ( parca a scris un pusti un cantec pe tema asta prin '99, despre cearsafurile care nu mai zambesc)...