New single and stuff...

Saptamana asta luam ultimele decizii de mastering legate de noul nostru single. De fapt, la sfarsitul saptamanii ar trebui sa plece la radiouri si sa apara pe net si aici, pe blog. Apoi, de acolo, un cantec are o viata care nu mai depinde de noi. Ceea ce a depins de noi tocmai se ispraveste. Imi place verbul asta: "a ispravi". Miroase a rindea si a rumegus. Am inceput sa citesc Evanghelia dupa Pilat al lui Eric-Emannuel Schmitt si simt ca am inceput sa citesc o carte mare. Imi dau seama din ce in ce mai clar ca frumusetea lumii noastre sta in infinitatea perspectivelor asupra catorva teme mari: credinta, libertate, iubire, moarte, destin. E adevarat ca aici rezida si drama umanitattii. Absenta unei pozitionari colective, echidistante fata de un adevar unic. Ma rog.

O consecinta inaltatoare a mortii lui Michael Jackson a fost solidaritatea atat de intensa pe care a starnit-o. Si pe o scara atat de mare. Oamenii au simtit nevoia sa-si uneasca vocile si sa urle tare: da, noi ascultam muzica asta. Toti. Pentru noi TOTI muzica asta inseamna ceva. Pe noi toti omul asta ne-a Bucurat. Viata ar trebui sa creeze solidaritate, nu moartea. Oamenii, insa, se unesc in fata mortii. Ca si cum impreuna am putea s-o invingem...

Din pacate, una dintre rarele noastre forme de solidaritate este traficul. In Bucuresti, traficul e puscaria care ne uneste fortat. Altminteri, am alege sa traim momentul unic al lui "fiecare pentru el". Daca stai sa te gandesti bine, nu prea ai ce sa astepti de la o tara ai carei oameni n-au fost niciodata proprietari. Vreo treizeci, patruzeci de ani de proprietate in preajma celor doua razboaie mondiale si atat. Si atunci, de ce ne miram ca vrem sa avem mai mult decat sa impartim sau sa contemplam?

La Paris un roman nascut in Franta mi-a spus: am un prieten bun de cinsprezece ani. Nu stiu ce masina are. Romanii de conditie medie care vin din tara asta intreaba pe aici: Ce masina ai? Casa in care stai, e a ta sau cu chirie?
Poate ca trebuie sa traim cu adevarat improprietarirea ca sa scapam de obsesia ei. Din pacate, in Romania a nascut monstrii si a distrus ideea de civism. Nu ca civismul ar fi existat, altminteri. Da' era un ghiocel care ar fi putut inflori.

Lucram la noul single. Asta e acum averea noastra. Muzica mea e averea mea. Cartea pe care o citesc. Gandurile care ma framanta si poate ma slefuiesc. Singura avere reala este Omul care as putea sa devin. Asta insa e un drum infernal. E un maraton pe care il termina doar cei alesi.

Ce frumos a spus Isus: Imparatia mea nu este din lumea aceasta.